SIE a răspuns acuzaţiilor privindu-l pe Vlase. ”Induc în mod greşit”

Pesedistul Gabriel Vlase, cu nșpe mandate de parlamentar și doctorat plagiat la academia de „informați”…

De (I.R.)
SIE a răspuns acuzaţiilor privindu-l pe Vlase. ”Induc în mod greşit”

Pesedistul Gabriel Vlase, cu nșpe mandate de parlamentar și doctorat plagiat la academia de „informați”…

Serviciul de Informații Externe (SIE) a confirmat marți că Gabriel Vlase a participat la trei curse de Formula 1, la Abu Dhabi, Baku și Monza, dar susține că primele două deplasări au reprezentat participarea la “misiuni externe”, iar vizita din Italia a reprezentat o “deplasare privată, efectuată cu avion de linie”.

”Faţă de articolul publicat la 09.12.2024 de G4media.ro, precum şi faţă de informaţiile preluate şi vehiculate în spaţiul public, ce induc în mod greşit ideea că deplasarea Conducerii Serviciului de Informaţii Externe la Baku s-a realizat în interes privat, pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm că delegaţia SIE a realizat deplasarea în cadrul unei misiuni externe, la invitaţia omologilor azeri, pentru a participa la Baku Security Forum, eveniment ce a reunit delegaţii din peste 50 de ţări”, arată SIE, marţi, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, evenimentul a reprezentat ”o bună oportunitate pentru delegaţia SIE de a discuta în format bilateral şi multilateral subiecte privind securitatea regională şi globală”.

”Detalii cu privire la misiunile externe ale Serviciului şi personalul participant nu pot fi comunicate, având în vedere prevederile legale indicate în răspunsul la solicitarea de presă iniţială, care a vizat perioada ianuarie 2020 – prezent. Totodată, luând act de interesul public manifestat faţă de participarea la Marele Premiu de Formula 1 de la Baku, facem precizarea că aceasta s-a realizat prin grija gazdelor care au invitat delegaţiile la eveniment”, transmite SIE.

De asemenea, referitor la prezenţa directorului SIE la Abu Dhabi, instituţia precizează că ”aceasta a fost o misiune externă, deplasarea s-a efectuat cu un avion de linie, iar participarea la cursă a avut loc la invitaţia gazdelor”.

”În ceea ce priveşte participarea la Marele Premiu al Italiei, aceasta a fost o deplasare privată, efectuată cu avion de linie, costurile aferente fiind suportate personal”, menţionează SIE.

Vlad Gheorghe, liderul formațiunii DREPT, a cerut demisia șefului SIE Gabriel Vlase după dezvăluirile din presă despre zborurile acestuia.
„DEMISIA !
Șeful SIE zbura cu avion privat la o cursă de Formula 1 în timp ce țara era sub „război hibrid”
Pesedistul Gabriel Vlase, cu nșpe mandate de parlamentar și doctorat plagiat la academia de „informați”, dormea așa adânc la volanul Serviciului de Informații Externe că nici trolii de pe TikTok nu l-au trezit.
În septembrie s-a deplasat „în misiune” cu avionul privat la marele premiu de Formula 1, conform informațiilor publicitate de G4 Media.
Ca orice pesedist care se respectă, nu umblă decât cu avion cu girofar și face ședințe la grand prix.
Probabil că lumina girofarului l-a și orbit atât de tare încât n-a văzut nici mercenarii care spărgeau milioane de euro pe campania electorală și nici războiul hibrid în plină desfășurare.
Tot orb a fost și la faptul că mercenari aflați în slujba Rusiei (că doar așa zic tot „serviciile”), făceau campanie la PSD (vezi pozele cu Horațiu Dobra cu pliante și ședințe la PSD Sibiu).
O fi zis omul că e mai bun războiul hibrid decât ăla adevărat pentru că măcar mai decolează jeturile private. Altfel trebuiau și el, și șefii lui Ciolacu și Iohannis, să stea în România. Un adevărat chin pentru ei.
Sau poate statul român e condus de niște hoți pesedisto-securiști, plasați în toate instituțiile și partidele, și care își bat joc de noi non stop.
Și poate acești trădători inventează din când în când câte o poveste cu teroriști ratați ca să acopere mizeria din curtea lor.
Oricum, dacă șeful spionilor externi nu e în stare să ascundă de ziariști unde se duce, are un singur lucru de făcut: DEMISIA”, a scris Vlad Gheorghe pe pagina sa de Facebook.

 

Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. Marele NARODNIC marcsist Mihail Eminovici care are si moneda cu efigie batuta de URSS-Rasputin a formulat altfel: „Ati vazut hotz sa recunoasca ca A FURAT?”…Hotzii recunosc ca NU AU FURAT? Clona raspopita atee…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.