Se cere demiterea „întâiului plagiator al României”

Am văzut consternat declaraţiile lui Iohannis cu privire la toleranţă zero faţă de plagiat.

Se cere demiterea „întâiului plagiator al României”

Am văzut consternat declaraţiile lui Iohannis cu privire la toleranţă zero faţă de plagiat.

Fostul lider liberal Ludovic Orban, președinte al Forţa Dreptei, solicită demiterea din funcţie a premierului Nicolae Ciucă, exprimându-şi convingerea că acesta a plagiat în teza de doctorat.

„Consiliul Naţional Forţa Dreptei solicită demiterea din funcţia de premier a domnului Ciucă. Solicităm această demitere din funcţia de premier în primul rând celui care în 2014 declara că plagiatul este o hoţie şi că cei care fură, cei care plagiază, trebuie să iasă din politică. Am văzut consternat declaraţiile lui Iohannis cu privire la toleranţă zero faţă de plagiat. Între vorbă şi faptă e o distanţă ca de la cer la pământ. Există o singură cale prin care preşedintele Iohannis să demonstreze în practică faptul că este aşa cum spune, şi anume să îl trimită acasă pe Nicolae Ciucă, întâiul plagiator al României şi pe orice ale ministru care este suspectat de plagiat”, a arătat Orban, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

El a subliniat că există „o unică soluţie legală” pentru constatarea plagiatului, atât în cazul premierului Ciucă, cât şi în cazul altor miniştri suspectaţi, şi anume trimiterea tezelor de doctorat spre analiză către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).

„Din punctul meu de vedere nu există niciun dubiu – după cum a acţionat Ciucă şi întregul sistem pentru a împiedica analiza tezei de doctorat a lui Ciucă – nu există niciun dubiu pentru mine că Ciucă a plagiat în teza de doctorat şi, ca atare, trebuie să plece acasă. Dacă Iohannis o să îl menţină în funcţie, înseamnă că de fapt Iohannis minte şi că de fapt să simte foarte bine atunci când este înconjurat de plagiatori, de hoţi de proprietate intelectuală şi trebuie să dispară din viaţa publică odată cu astfel de oameni pe care i-a promovat în funcţii publice”, a mai spus fostul premier.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Ludovic Orban, președinte al Forţa Dreptei,???La el stanga e capitală,dreapta e sora lui aia cu ceasul,să spună Aron Pumnul
    Orbane,daca nu era Iohanis nu ajungeai tu prim ministru nici in 2000 de ani de latinitate,el sas si tu bozgor! Asa ii multumesti tu, milyen disznó vagy, yoy Istenem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.