(Video)Se observă pe un cer senin și atinge vârful în această noapte

Fenomenul de „stea căzătoare” este foarte bine cunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă se vede acest fenomen, denumit de astronomi meteor (stea căzătoare), produs de particula de praf cosmic care arde în atmosferă şi care poartă numele de „meteoroid”. Pietroiul care cade, uneori, pe Pământ se numeşte meteorit.

Activitatea Perseidelor în 2024 a început pe data de 14 iulie şi se va încheia la 1 septembrie. În perioada maximă, pe un cer senin, se pot observa între 50-75 de meteori într-o oră, potrivit NASA.

Celebrul curent de meteori Perseide atinge vârful de activitate în noaptea de 12 spre 13 august, potrivit www.imo.net.

Cea mai bună perioadă de observare a Perseidelor este după miezul nopţii până dimineaţa, în locurile cele mai întunecate, departe de lumina artificială a oraşelor. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu) este o „perseidă”.

Anul acesta Luna va fi plină 54%, dar va apune la 23 h 33 m, lăsând un cer întunecat pentru observarea meteorilor, potrivit www.astro-urseanu.ro.

Recomanda 1

2 Comentarii

  1. M-am zgâit azi noapte din curte din Sibiu, pe un cer perfect senin până m-an plictisit. Nimic, măcar una de sămânță. Nimic. Cerul e atât de poluat că abia se văd stele din constelațiile mari. În copilărie când priveai noaptea cerul Calea laptelui cu puzderia de steluțe te emoționa cum brăzda cerul. Acum e inexistentă. Ceva mai clar a fost în pandemie, dar tot departe de anii 60.

  2. Trebuia să cadă, sau măcar păliți, niscai sateliți. Cum de nu? O altă mare minciună.
    Oficial: 99% din comunicații prin cabluri.
    Unde nu e semnal celular nu e nici GPS; triangulația, poziționarea, se face prin antene celulare.
    Poziționarea e mult mi precisă în localități dar numai cu wi-fi-ul pornit ceea ce dovedește că triangulația precisă se face prin aparatele wi-fi din case instituții, aparate cu IP, MAC și adresă poștală.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.