Ai căutat: Beijing
În cadrul lui, în 4 mari oraşe, au avut loc 10 reprezentaţii cu spectacolul Muzicanţii din Bremen, regizat de Attila Vizauer, precum şi expoziţia Călătoria lui Ţăndărică prezentă la Beijing. … La Beijing, spectacolul Muzicanţii din Bremen s-a jucat în cadul celei de a 5-a ediţii a Festivalului de Teatru pentru Copii din China.
Score: 0,34
Autorităţile de la Beijing au descoperit o sucursală "fantomă" a uneia dintre cele mai mari bănci din lume, "China Construction Bank", anunţă presa internaţională, potrivit Bursa. … <p>Autorităţile de la Beijing au descoperit o sucursală "fantomă" a uneia dintre cele mai mari bănci din lume…
Score: 0,90
Două explozii de amploare, ale căror cauze sunt necunoscute încă, au avut loc miercuri seară într-o zonă industrială din oraşul chinez Tianjin, situat în apropiere de Beijing. … Exploziile s-au produs într-un depozit unde se aflau „produse chimice periculoase”, a transmis presa oficială de la Beijing.
Score: 0,30
Impactul deciziei Beijingului a avut efecte în întreaga regiune. … Această mutare a liderilor de la Beijing arată faptul că liderii ţării sunt preocupaţi de economie în condiţiile în care şi-a pierdut competitivitatea iar yuanul a urcat în raport cu celelalte valute, precum yenul sau euro.
Score: 0,29
De pildă, într-un raport al serviciilor secrete canadiene s-a scris: „Beijing este pe cale să câştige nu doar pieţele economice, ci şi inimile şi minţile oamenilor pe glob, ca mijloc de consolidare a puterii” ( … Presa din Beijing a argumentat că „din când în când, activitatea Institutelor Confucius are parte de neînţelegeri” (
Score: 0,31
Muzicanţii din Bremen la Beijing Teatrul Ţăndărică şi-a prezentat istoria de 70 de ani de animaţie în cadrul expoziţiei Călătoria lui Ţăndărică, vernisată, sâmbătă, 25 iulie, la Institutul Cultural Român din Beijing. … Mulţumesc de asemenea domnului Yin Xiaodong, Preşedintele Teatrului Naţional pentru Copii din Beijing.
Score: 0,34