MAI a acţionat în 16 judeţe şi în Bucureşti Potrivit reprezentanților IGSU, o situație deosebită a constat în transportul unei gravide din localitatea Amalău (Constanța) la cea mai apropiată unitate de specialitate – Spitalul din Silistra (Bulgaria). Score: 0,27
Szijjarto spune pe cine sprijină Ungaria pentru aderarea rapidă la spațiul Schengen Ungaria sprijină aderarea imediată a Bulgariei la spațiul Schengen și, ținând cont de actuala rută a migrației, consideră că Bulgaria și Macedonia au un rol esențial în stoparea afluxului de migranți, a declarat joi, la Sofia, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de MTI preluată de AGERPRES. Score: 0,84
Gazprom a pus punct în mod oficial proiectului South Stream Conducta South Stream, ale cărei lucrări au fost lansate în decembrie 2012, ar fi urmat să lege Rusia de Bulgaria via Marea Neagră, pentru a se îndrepta apoi spre Europa Centrală, prin Serbia, Ungaria și Slovenia. Score: 0,27
Invitație la lectură I s-au tradus romanele Sexagenara şi tînărul (Germania, Spania, Italia, Franţa, Slovenia, Bulgaria), Săpunul lui Leopold Bloom (Bulgaria), Hai să furăm pepeni (Bulgaria) şi volumele de poezie Capricii periculoase (antologie, în Germania şi Slovenia), Autobuzul cu cocoşaţi (Germania), Poem de octombrie (Germania), Inima ca un pumn… Score: 0,28
O bombă şi patru mari surprize în prima zi la Australian Open …Serbia, Slovacia, Spania, Ukraina 3 jucătoare – Belarus, Belgia, Croaţia, Italia, Kazahstan, Polonia, Elveţia, 2 jucătoare – Letonia, Anglia 1 jucătoare – Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Columbia, Danemarca, Estonia, Grecia, Ungaria, Muntenegru, Olanda, Puerto Rico, Slovenia, Suedia, Taipei, Thailanda Joacă pentru ţara de origine, dar au alte reşedinţe… Score: 0,27
Drumurile spre și dinspre Ruse și Vidin, închise temporar Până la reluarea traficului, șoferilor de autocamioane care merg spre Bulgaria li se recomandă să tranziteze punctele de trecere a frontierei de la granița cu Bulgaria de la Vama Veche, Negru Vodă, Turnu Măgurele sau Bechet. Score: 0,29
Vicepremier bulgar: România va primi un raport MCV mai bun decât Bulgaria România va primi o evaluare mai bună decât Bulgaria în raportul Comisiei Europene (CE) în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Europene, a declarat sâmbătă vicepremierul bulgar Ekaterina Zaharieva, potrivit site-ului Novinite.com. Score: 0,77
Ianuarie este şi luna spectacolelor pentru copii Celebrele personaje prind viaţă pe scena Operei Comice pentru Copii, într-o interpretare internaţională, distribuţia reunind solişti din mai multe ţări (China, Franţa, Cipru, Turcia, Bulgaria, Albania şi România). Score: 0,27
Noul an a început cu fascinante întâlniri teatrale Piesele şi romanele sale au fost traduse şi publicate în Marea Britanie, Spania, Italia, Germania, Grecia, Bulgaria, Rusia, Turcia, Brazilia, Iran, Maroc. Score: 0,26
Jurnaliştii din Est îşi iau revanşa în faţa presei vestice care i-a criticat În Bulgaria, utilizatorii reţelelor de socializare au relatat ştirile îngrijorătoare din Germania şi au tras un semnal de alarmă privitor la nişte evenimente trecute, în opinia lor, sub tăcere de presa germană. Score: 0,27
Zile grele pentru Uniunea Europeană Au fost chestionaţi cetăţeni din 14 ţări membre, atât fondatoare, cât şi unele admise recent, România şi Bulgaria. Score: 0,27
Un MCV? Reacția Poloniei la ideea ”prostească” a unui comisar UE Acum, în contextul noii legislații au audiovizualului, comisarul european pentru Economie Digitală și Societate, germanul Gunther Oettinger, a sugerat că Poloniei trebuie să i se impună un mecanism de supraveghere, pe modelul MCV-ului din România și Bulgaria, și să i se aplice sancțiuni. Score: 0,27
Autorul „Ceasului solar” nu mai numără orele pe Pământ Valul creat pentru simpozionul de la Timişoara În afara ţării, lucrările lui Sava Stoianov au fost expuse în Iugoslavia, Germania, Rusia, Bulgaria, Cehoslovacia, Italia, Grecia, Austria. … În 1982, Marele premiu pentru sculptură la Simpozionul Internaţional de la Triavna-Bulgaria. Score: 0,29
Amendă de milioane de euro pentru Hidroelectrica şi foştii “băieţi deştepţi” Beneficiar al unei cantităţi imense de curent ieftin, Buzăianu şi-a permis să transfere o mare parte din această energie peste granţină, în Buglaria, Ungaria şi Serbia, utilizănd companiile Atel Bulgaria, Alpiq Energy SE România şi Alpiq Serbia. Score: 0,27
Șeful misiunii FMI pentru România, înlocuit El a înlocuit-o pe Andrea Schaechter, care şi-a finalizat mandatul, după doi ani şi jumătate, în conformitate cu politicile obişnuite de rotaţie a carierei", a declarat luni, într-un comunicat, Guillermo Tolosa, reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria. Score: 0,27
A scăzut numărul turiştilor moldoveni care şi-au petrecut sărbătorile de iarnă în România Considerăm inacceptabilă lipsa unei strategii şi a rezultatelor în promovarea României ca destinaţie de vacanţă pe piaţa vecină şi prietenă, în comparaţie cu eforturile de promovare pe care continuă să le facă Bulgaria, Turcia şi alte state concurente", se mai arată în comunicatul de presă al FAPT. Score: 0,28
110 ani de la naşterea lui Grigore C. Moisil Între anii 1953 şi 1973, ţine conferinţe sau participă la congrese, cu comunicări, în Anglia, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehoslovacia, Elveţia, Franţa, Finlanda, RDG, RFG, Grecia, Italia, RSF Iugoslavia, Japonia, Olanda, Polonia, Suedia, Turcia, Ungaria, URSS, SUA. Score: 0,27
Turcia și Arabia Saudită, partenerii foarte scumpi ai Occidentului Iar odată realizat acest lucru, discuția spargerii UE în mai multe grupuri cu orbite diferite va căpăta o nouă relevanță, la fel cum era la modă la inceputul anilor 1990 inițiativa bulgară pentru o uniune Turcia-Bulgaria-România. Score: 0,27
Matei Vişniec şi Alexandru Dabija deschid seria de premiere ale anului 2016 la TNB ”Montarea este grandioasă şi se datorează inventivităţii regizorului şi a scenografului din Bulgaria, Nikola Toromanov, ajutaţi de tehnica scenei Sălii Mari, cu o funcţionalitate neobişnuită. Score: 0,27
UE a adoptat programe de 1 miliard de euro …din 27 de ţări: Armenia, Georgia, Republica Moldova, Ucraina şi Rusia – în est; Egipt, Israel, Iordania, Liban, Palestina şi Tunisia; o serie de state membre ale UE (Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Franţa, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România şi Suedia), precum şi Norvegia şi Turcia. Score: 0,27
„Occident Express” de Matei Vişniec, la „Teatro Stabile” …Moldova, Franţa, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Elveţia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Danemarca, Suedia, Finlanda, Grecia, Turcia, Rusia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Croaţia, Ucraina, Canada, Statele Unite, Argentina, Brazilia, Bolivia, Japonia, Maroc, Iran, Liban… Score: 0,27
Atenționare de călătorie pentru Bulgaria Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Republicii Bulgaria asupra faptului că Institutul Național bulgar de Meteorologie și Hidrologie a instituit pentru marți cod galben pentru zăpadă, polei și vânt puternic pentru… Score: 0,78
Noi acuzații ale Rusiei la adresa NATO Statele Unite au confirmat în iunie 2015 planurile lor de transfer temporar de tancuri, vehicule blindate și artilerie în Bulgaria, Polonia, România, Estonia, Letonia și Lituania, scrie EFE. Score: 0,27