La Traian Băsescu, nimeni nu a scăpat fără cadouri O frumoasă recompensă a primit fostul consilier al lui Traian Băsescu, Cristian Preda, care, pentru meritul de a fi gestionat cum trebuie Comisia prezidenţială de revizuire a Constituţiei, a primit postul foarte bine remunerat de europarlamentar. Score: 0,26
Un agent român din Viena, în slujba lui Kim Ir-sen Timp de 20 de ani, Kim Jong Ryul a avut misiunea de a cutreiera Europa, de unde, prin intermediari, trebuia să cumpere bunuri aflate sub embargo (arme, detectoare de metal, dispozitive de citit amprente) pentru a le trimite mai-marilor regimului de la Phenian. Score: 0,26
Medicamentele, de cinci ori mai scumpe Aceştia sunt momentan sprijiniţi de organizaţiile internaţionale din care fac parte, dar criza este resimţită în Europa şi la nivel mondial, astfel că ei nu pot estima pentru cât timp vor mai fi resurse pentru susţinerea sistemului din România. Score: 0,26
Petrolul şi istoria provoacă un conflict diplomatic Turcia-SUA O reglementare însă a relaţiilor cu cei doi vecini poate permite Armeniei să devină o rută alternativă de transport al energiei caspice către Europa (inclusiv pentru gazoductul Nabucco), în locul Georgiei. Score: 0,26
Echipa lui Antonescu …Mariana Câmpeanu (fost ministru – membru), Relu Fenechiu (deputat – vicepreşedinte), Marian Petrache (lider PNL Ilfov – membru/posibil vicepreşedinte), Cristian Buşoi (europarlamentar – membru), Radu Stroe (deputat – secretar general), Nini Săpunaru (deputat – membru/posibil vicepreşedinte), Mihai Voicu (deputat – membru), Stejărel Olaru… Score: 0,26
Austriecii spun că economia românească nu va creşte în 2010 Principala condiţie pentru refacerea economiei statelor din Europa Centrală şi de Est este redresarea comerţului mondial, inclusiv creşterea cererii de importuri în regiune. Score: 0,26
Prima expoziţie personală a unui artist român, în Irlanda A circulat prin Europa vreo trei ani. Score: 0,26
Trafic cu arme spre Iran stopat în România …aeroportul Otopeni, a 200 de lunete şi suporturi de prindere în coletul expediat de un cetăţean italian spre Iran a dus la anihilarea unei reţele de trafic de arme dinspre Europa spre Iran cu ramificaţii în Italia, Germania, Marea Britanie şi Elveţia.Cinci italieni şi doi iranieni au fost arestaţi, miercuri, în Italia, în cadrul operaţiunii… Score: 0,26
Bill Gates: sterilizarea populaţiei poate salva clima Printre invitaţii TED se numără şi fostul vicepreşedinte american Al Gore, un militant celebru împotriva încălzirii globale, care a investit, alături de mari bănci americane, şi în recent apărutele tranzacţii cu permise de poluare din Europa. Score: 0,26
Ponta cere ajutor european în privinţa racolărilor PDL quot;Avem nevoie de solidaritatea lor în acest atac totuşi fără precedent în Europa prin care puterea actuală ne fură, ne cumpără parlamentari, oameni care au fost votaţi ca membri ai PSD şi, deodată, peste noapte, şi-au dat seama că sunt mai bine în barca puterii", a spus Victor Ponta pentru Radio România Actualităţi. Score: 0,26
Arch Enemy, la a 40-a ediţie a Ruisrock Festivalul de rock ţinut pe insula Ruissalo din apropiere de Turku, Finlanda, împlineşte în vara aceasta 40 de ani.Ruisrock este cel mai vechi festival rock din Finlanda şi al doilea ca vârstă din Europa. Score: 0,26
Europa 2020: socoteala lui Barroso nu se potriveşte cu cea a esticilor “Europa 2020” propune ca domeniile cercetare şi dezvoltare din ţările UE să fie finanţate cu 3% din PIB, faţă de doar 1,9% în prezent, rata angajării în câmpul muncii să fie de 75%, faţă de 69% în prezent, iar abandonul şcolar să fie redus sub 10%. Score: 0,72
Ponta scoate iepurele din pălărie! Repetiţia pentru această operă electorală de tip şmen s-a ţinut la localele şi europarlamentarele din 2008. Score: 0,26
Mona Pivniceru: Prin legea pensiilor magistraţii devin subcetăţeni Noi nu putem ajunge în carieră la funcţii de deputaţi, senatori, preşedinţi de republică sau europarlamentari.(.. Score: 0,26
Antanta energetică Sarkozy-Medvedev Preşedintele Medvedev a declarat într-un interviu pentru “Paris Match” că va discuta şi despre revizuirea proiectului său pentru un tratat de securitate paneuropean, primit cu răceală de statele vestice, deoarece urmărea în mod vădit subminarea rolului NATO în Europa. Score: 0,26
Anticomunistul universal Tismăneanu Europa ne admiră, iar cetăţeanul american (am înţeles că nu şi român) Volodea Tismăneanu a fost instalat ca deratizator şef al istoriei în care a făcut caca-pişu pe vremea când locuia în cartierul Primăverii şi se credea important pentru simplul fapt că era călărit de Nicu Ceauşescu. Score: 0,26
România, expusă la cutremure devastatoare De asemenea, se produc în mod regulat cutremure la convergenţa dintre Africa şi Europa. Score: 0,26
Scandalul “Oprea” se internaţionalizează Considerăm, de asemenea, deosebit de important să atragem atenţia şi să facem cunoscute atrocităţile care au fost comise în numele comunismului în Europa, precum şi pe cele care încă sunt comise în ţări unde comunismul este la putere”. Score: 0,26
Un singur imobil cu risc seismic a fost consolidat în Capitală "Bucureştiul este recunoscut ca fiind capitala cu cel mai mare risc seismic din Europa. Score: 0,26
Angajaţii Romtelecom au protestat în faţa sediului companiei "Piaţa de comunicaţii din România este una dintre cele mai competitive din Europa şi, drept urmare, presiunea la care este expusă Romtelecom este pe masură", arată Romtelecom, precizând totodată că şi criza economică existentă şi în Românnia "a intensificat presiunea exercitată asupra tuturor operatorilor". Score: 0,26
Ianukovici şi legitimaţia de preşedinte al Ucrainei Evident, fiecare dintre faptele de mai sus încearcă să sugereze că al patrulea preşedinte din istoria Ucrainei vrea să pornească la drum cu dreptul şi că doreşte să dezmintă eticheta de pro-rus pe care i-au pus-o adversarii politici ori mass media din Europa. Score: 0,26
Anastase vrea ca drogaţii să nu mai ajungă la închisoare Fiica preşedintelui ţării, europarlamentar român în Grupul Popularilor Europeni, a susţinut acelaşi lucru în campania electorală pentru legislativul de la Bruxelles. Score: 0,26
Corina Creţu, pledoarie împotriva violenţei la adresa femeilor Europarlamentarul social democrat a explicat că „numeroasele programe adoptate de-a lungul ultimilor ani rămân dezolant de îndepărtate de realitate, ca şi Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, între care figurează, de asemenea, la loc de cinste, promovarea egalităţii între femei şi bărbaţi”. Score: 0,26
Maestrul irlandez David McKenna lămureşte „misterul flăcării violete” – S-a mai spus că multe servicii secrete din Europa au departamente speciale, care se ocupă cu studiul și folosirea acestor terapii alternative, așa cum este și flacăra violetă. Score: 0,26
Brâncuşi influenţează haute couture Această expoziţie, neobişnuită pentru ea, se datorează aprecierii modelelor creatorului haute couture din punct de vedere estetic şi a ştiinţei sale de a realiza un dialog între epocile trecute şi cea actuală, între Europa şi restul lumii, “între vestigiile artei ancestrale asiatice şi creaţiile ultracontemporane”. Score: 0,26