Brâncuşi influenţează haute couture

Lumea modei a fost jalonată, de-a lungul secolului XX, de nume celebre. Imaginaţia marilor creatori de modă a născut colecţii de veşminte, bijuterii şi alte accesorii ce s-au apropiat din ce în ce mai mult de artă prin perfecţiunea lor şi prin relaţia, declarată sau nu, cu opere ale unor artişti din epoci şi arii geografice diferite.Unul dintre aceşti împătimiţi ai modei, a cărui creaţie se află la interferenţa artizanatului cu arta, Hubert Barrère, a deschis, la Galeria Jacques Barrère din Paris, o expoziţie intitulată “Conversaţie”. Absolvent al Şcolii Camerei Sindicale de Croitorie în 1989, Hubert Barrère şi-a afirmat talentul în câţiva ani, obţinând în 1996 Marele Premiu al Modei al oraşului Paris pentru linia de corsaje care-i poartă numele. Din anul următor a devenit directorul artistic al Casei Hurel, în 2008 este ales preşedinte al Grupului de Modă de la Paris, iar anul trecut a fost “naşul” Cetăţii Dantelei de la Calais, al cărei ambasador este.

“Conversaţia” de la Galeria Jacques Barrère se poartă între piesele realizate de acest maestru al haute couture şi operele de artă asiatică ce le-au inspirat. Lângă o rochie lungă din crep de culoarea ciocolatei, pictat de mână în degradeuri de culoarea prunei, cu decoraţii din paiete lăcuite de culoare roşie şi baghetă mov şi cu un amplu corsaj din jacquard de mătase, ţesătură specific japoneză, este expusă o statuetă funerară, înfăţişându-l pe Buddha, realizată în perioada Chu din epoca Regatelor Luptătoare (secolele IV-III î.Ch.). “Această statuie mă fascinează prin sobrietatea ei, prin rafinament şi exactitate”, a mărturisit creatorul, declarând că puritatea liniilor ei îi aminteşte, în acelaşi timp, de opera lui Constantin Brâncuşi.

Hubert Barrère a fost pasionat de modă încă din copilărie. A studiat dreptul, la dorinţa părinţilor, dar s-a îndreptat spre haute couture, care i-a adus şi satisfacţia profesională, şi renumele. A devenit unul dintre cei mai mari creatori de corsaje de pe piaţa pariziană, lucrând pentru case prestigioase, cum ar fi Chanel, Dior sau Givenchy. Printre clientele sale celebre se afla Madonna şi Gwyneth Paltrow. Fiecărei rochii expuse i se alătură opera de artă care a inspirat-o, fie că este vorba despre un Buddha din secolul al XIX-lea, despre o zeiţă indiană din veacul al XIV-lea sau de o statuetă khmeră de la Angkor, veche de un mileniu.

Divinitatea indiană i-a inspirat un veşmânt amplu, în care însă proporţiile sunt inversate faţă de cele ale maestrului indian, partea largă a rochiei mutându-se la fustă, şi nu la umeri. Corsajul a devenit mai strâmt, iar pliurile veşmântului indian au generat un joc al ţesăturii fluide şi o alternanţă a detaliilor atent finisate cu altele aparent “neglijente”. Divinitatea masculină khmeră l-a fascinat, după cum a declarat, prin savantul drapaj al veşmântului tradiţional, sugerând aripile unui fluture. O rochie expusă alături reia motivul, interpretându-l în spirit contemporan şi plasându-l în partea din spate a modelului, într-o combinaţie de barete şi mătase şi un joc savant al volumelor.

“Moda a avut întotdeauna relaţii privilegiate cu arta, care este una dintre sursele sale de inspiraţie. Se pot cita în acest sens valul egiptean de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi moda japonizantă a anilor 1920-1930”, explica Barrère. Interesantă este şi relaţionarea pe care creatorul o face între drapajele veşmintelor Chinei cosmopolite a dinastiilor Sui şi Tang, “o versiune chineză a drapajelor elenistice, ajunse în imperiul asiatic prin Afganistan şi Pakistan”.

Galeria Jacques Barrère este specializată în artă chineză contemporană. Această expoziţie, neobişnuită pentru ea, se datorează aprecierii modelelor creatorului haute couture din punct de vedere estetic şi a ştiinţei sale de a realiza un dialog între epocile trecute şi cea actuală, între Europa şi restul lumii, “între vestigiile artei ancestrale asiatice şi creaţiile ultracontemporane”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.