Trump şi Biden, duel unu la unu

Preşedintele Statelor Unite, democratul Joe Biden, a declarat miercuri că este dispus să se confrunte cu adversarul său republican, fostul preşedinte Donald Trump, în două dezbateri, care vor fi televizate în direct; Trump a acceptat imediat, informează Reuters şi AFP.

Biden a propus ca evenimentele de campanie pentru alegerile prezidenţiale să aibă loc în iunie şi septembrie, iar Trump a scris pe platforma sa socială, Truth Social, că este de acord, afirmând chiar că este deschis mai multor dezbateri şi unui loc de desfăşurare foarte spaţios, „în scop de divertisment”.

Este prima oară în campania pentru scrutinul din noiembrie când preşedintele în exerciţiu le face o ofertă republicanilor: negocieri directe între echipele de campanie privind regulile, moderatorii şi reţelele de televiziune care vor transmite dezbaterile.

„Donald Trump a pierdut două dezbateri în faţa mea în 2020. De atunci, nu s-a mai prezentat la vreo dezbatere”, a susţinut Biden într-un mesaj video pe platforma X. „Acum pare că vrea să dezbată din nou cu mine. Fă-mă fericit, prietene. O să fac asta chiar de două ori”, a adăugat el.

În replică, Trump a afirmat că Biden este „cel mai slab participant la o dezbatere” cu care s-a confruntat vreodată. Într-un mesaj cu numeroase majuscule, aşa cum obişnuieşte, el a scris: „Sunt Gata şi Dispus să Dezbat cu Joe cel Necinstit la cele două date propuse”.

Fostul preşedinte a refuzat să participe la dezbateri cu rivalii săi din partid în campania pentru nominalizarea candidatului republican, dar în ultimele săptămâni l-a provocat de mai multe ori pe Biden la o confruntare directă „oricând, oriunde, în orice loc”.

Biden nu doreşte să participe la dialogul tradiţional televizat organizat de Comisia pentru Dezbateri Prezidenţiale, respingând organizaţia independentă care s-a ocupat de aceste evenimente din 1988. Şefa de campanie a preşedintelui, Jennifer O’Malley Dillon, a informat în scris Comisia că acesta nu va fi prezent la dezbaterile programate în 16 septembrie, 1 octombrie şi 9 octombrie.

Preşedintele doreşte să se confrunte cu contracandidatul său mult mai devreme: la scurt timp după ce va participa la summitul G7 din Italia, care va avea loc în 13-15 iunie, respectiv la începutul lui septembrie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. K.laus pt. NATO e ca veorica dancila de acu 4 ani…..asa si cu bidonu.

  2. „în scop de divertisment” Dincolo de toate argumentele prostilor, asta este Circ si Paine pentru septel. Cine nu intelege, e condamnat ca Sisif la ,,munci” grele.

  3. Primitivul Biden dictează Omenirii , americanii ca-n epoca de piatră, sălbatici, grobieni, crime împotriva umanității.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.