Ai căutat: Italia
Băncile italiene au acumulat un deficit uriaş în ultimul, iar datoria publică italiană raportată la PIB este a doua din UE, după Grecia. … Iar aceasta în condiţiile în care UE nu permite statului italian să injecteze fonduri publice în sistemul bancar şi nici să recurgă pentru asta la fonduri europene.
Score: 0,36
Alături de Orchestra Română de Tineret vor participa orchestre din Franţa, Italia, Marea Britanie, Polonia şi Slovenia. … "Italiana" Op. … În paralel a fost şi Director Artistic al Orchestrei Simfonice din Haifa – Israel şi Dirijor resident al Orchestrei "Haydn" din Bolzano şi Trento – Italia.
Score: 0,29
Presa din italia scrie că marți agentul lui Bogdan Lobonț s-a întâlnit cu oficiali ai clubului AS Roma pentru a discuta despre ce se va întâmpla cu situația românului la echipa din capitala Italiei, conform b1TV. … <p>Presa din italia scrie că marți agentul lui Bogdan Lobonț s-a întâlnit cu oficiali ai clubului AS Roma…
Score: 0,86
90 – Italiana de Mendelssohn. … Orchestra are statutul de invitat permanent al Stagiunilor Magice organizate de Lanto Communication și a devenit o prezență constantă la ultimele edițiii ale unor prestigioase festivaluri internaționale precum Festivalul Mahler de la Toblach din Italia sau Young Euro Classic de la Berlin.
Score: 0,30