Nou plan al UE pentru limitarea afluxului de migranți El prevede "utilizarea fondurilor europene pentru promovarea investițiilor private în țările de origine ale migranților, în special în Africa", potrivit unui document al Parlamentului. Score: 0,27
Fermierii, protest în faţa Parlamentului Mitingul se desfăşoară în Parcul Izvor din faţa Palatului Parlamentului şi este organizat de Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), împreună cu Federaţia Romovis, Federaţia PROOVIS, Federaţia Naţională… Score: 0,78
Riposta Angelei Merkel la ameninţările preşedintelui Erdogan Purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel a declarat luni că şi Berlinul consideră PKK o grupare teroristă, însă “să asociezi anumiţi membri ai parlamentului cu terorismul este cu totul de neînţeles pentru noi”. Score: 0,27
Gânduri la plecarea lui Lucian Ulterior, Lucian m-a luat cu el prin Camera Deputaților.A dat prima cafea, prima prăjitură şi m-a ghidat pe holurile nesfărşite ale Palatului Parlamentului, cu aceeaşi afecţiune cu care un bunic îşi scoate nepoţelul la plimbare. Score: 0,27
Alegeri mai diluate decât dezinfectanţii Hexi Pharma Rezultatul ar putea fi o componentă mai salubră a Parlamentului după alegerile din toamnă. Score: 0,27
Alte două legi întoarse de Iohannis în Parlament Preşedintele Klaus Iohannis a trimis sâmbătă, Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind introducerea sistemelor moderne de plată. Score: 0,29
Cine sunt deputaţii de la Chişinău entuziasmaţi de neutralitatea austriacă Vicepreşedintele Parlamentului Vladimir Vitiuc și deputații Dumitru Diacov, Artur Reșetnicov și Andrei Neguța au întreprins recent o vizită în Austria pentru a-i studia experienţa în domeniul neutralităţii. Score: 0,28
Bulgaria și România, demers comun pentru ridicarea vizelor I-am povestit şi despre convorbirea mea cu domnul Schultz (Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European-n.r.) şi să sperăm că în scurt timp aceste vize nu vor mai exista", a spus Borisov. Score: 0,27
Baroul București, acuzaţii la adresa ministrului Prună Romania are obligatia de a transpune in legislatia interna, pana in data de 27 noiembrie 2016, Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale. Score: 0,27
Prima victimă post mortem a lui Dan Condrea De la Strasbourg la Haga, de la Washington la Bruxelles, de la sediul NATO la sediul Pentagonului, de la sediul Parlamentului European pana in sediul ONU! Score: 0,27
Daniel Barbu (ALDE): Votăm oricând o moțiune de cenzură Noi nu suntem decât 40 de parlamentari, noi înşine nu putem răsturna acest Guvern printr-o moţiune de cenzură, dar suntem oricând dispuşi să participăm împreună cu alţi membri ai Parlamentului la redactarea unei asemenea moţiuni şi la votarea ei. Score: 0,27
SRI nu a avut mandat de securitate naţională în cazul Condrea există operațiuni în desfășurare (art.7 alin 2 din Hotărârea Parlamentului nr. Score: 0,27
Condrea şi Coldea. Şi Klaus, cu umbrela! Dacă pe vremea PCR, securitatea dădea socoteală în faţa ”conducerii superioare de partid şi de stat”, astăzi, serviciile secrete din România au scăpat total de sub controlul societăţii civile, al partidelor politice şi al Parlamentului. Score: 0,27
Percheziție la Senatul francez Perchezițiile la camera superioară a parlamentului, vizând în special culegerea de documente contabile, au fost efectuate de poliția judiciară pariziană, potrivit uneia dintre surse. Score: 0,27
Guvernul Cioloş şi acoperirea unei decizii scandaloase Pe perioada acesteia, Guvernul va primi din partea Parlamentului dreptul de a emite ordonanţe, dar nu şi ordonanţe de urgenţă. Score: 0,27
Austria: voturile prin corespondenţă au decis noul preşedinte La Bruxelles lucrurile stau invers, iar preşedintele Parlamentului European şi al Comisiei Europene şi-au exprimat îngrijorarea faţă de o posibilă victorie a candidatului de extremă dreapta. Score: 0,27
Ponta: Condrea nu va mai putea da declaraţii la Parchet să spună cine l-a sprijinit Asta e singura certitudine pe care o avem astăzi', a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului, întrebat ce părere are despre faptul că directorul SRI a informat comisia parlamentară de resort că serviciul nu l-a filat pe patronul Hexi Pharma. Score: 0,27
Tăriceanu atacă la CCR ordonanța privind modificarea Codurilor Până pe data de 6 iunie vor fi pregătite aceste lucruri, când activitatea Parlamentului va fi reluată", a menționat Tăriceanu. Score: 0,28
Umilinţa ca politică de stat Că pot da ordine în direct Guvernului, Preşedintelui, Parlamentului şi oricărei instituţii autohtone iar lumea o va lua ca mostră de educaţie democratică, ca de la profesor eminent la elev zurbagiu? Score: 0,27
De ce s-a posomorât brusc şefa DNA? Legislatia penala nu este numai sub asaltul Parlamentului, ci si al CCR(…)Cu alte cuvinte, CCR a dat liber la furat(…)In general, intimidarea judecatorilor pare sa dea roade, materializate intr-o oarecare inhibitie la pronuntarea pedepselor(…) Score: 0,27
Peste 57.000 de infecţii nosocomiale în spitale Anul trecut au fost înregistrate cele mai multe infecţii nosocomiale din ultimii cinci ani – 12.316, numărul total al acestora în perioada 2010-2015 ajungând la cifra de 57.088, reiese din documentele trimise de Ministerul Sănătăţii Parlamentului, transmite Mediafax în pagina electronică. Score: 0,27
Ponta, Prună și cu ISIS …nave și introducerea unor sancțiuni în caz de încălcare; termenul de transpunere a expirat la 26 decembrie 2010, respectiv 16 noiembrie 2010 — Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale; termenul de transpunere a expirat la 2 iunie 2014 — Directiva 2012/29… Score: 0,28
O veste bombă pentru fumători Ţinând cont de faptul că este o lege „apolitică” şi că sunt mulţi fumători în cele două Camere ale Parlamentului, există şanse ca modificările aduse legii să fie adoptate până la sfârşitul lunii iunie a.c., sau cel târziu în luna septembrie. Score: 0,27
Consiliul JAI, discuţii pe tema vizelor şi a migraţiei La 4 mai 2016, Comisia Europeană a propus Parlamentului European şi Consiliului UE eliminarea vizelor pentru cetăţenii turci, cu condiţia ca Turcia să îndeplinească toate cerinţele prevăzute de Declaraţia UE-Turcia, adoptată de Consiliul European, la 18 martie 2016. Score: 0,27
Hainele cele noi ale împăratului Doar dacă se pune problema percheziţiei, a reţinerii sau a arestării, se cere un vot al Parlamentului pentru aprobarea acestor măsuri procesuale. … Pentru infracţiuni flagrante, parlamentarii pot fi reţinuţi chiar şi fără aprobarea prealabilă a Parlamentului. Score: 0,29
Pachetul de legi privind achizițiile publice, promulgat Dacian Cioloş solicitase Parlamentului să adopte urgent legile, necesare pentru derularea proiectelor finanţate din fonduri europene. Score: 0,27