Viii şi morţii, blestemaţi împreună La moaştele Sfântului Dimitrie, bucureşteanul pişicher şi-a plimbat portofelul peste raclă, cu gândul că îşi înmoaie casa de bani în sfinţenia Înaintaşului, cu speranţa că destinul va răsturna roabe cu bani în viaţa sa atât de golită de noroc, de sens, dar şi de valori ale moralei creştine. Score: 0,28
Rapid Bucureşti şi „U” Cluj nu au primit licenţă pentru Liga 1 – Boavista Porto (echipă care alături de Benfica, FC Porto şi Sporting Lisabona a făcut parte în ultimele decenii din „careul de aşi” al fotbalului lusitan) pierde licenţa la sfârşitul ediţieie 2007/2008 pentru presupuse fapte de corupţie. Score: 0,29
Invitaţii în lumea Thaliei În perioada 2000 – 2005, a făcut parte din boardul artistic al Teatrului “Schaubühne am Lehniner Platz”, iar în prezent repertoriul companiei sale numără 18 creaţii prezentate pe cele mai importante scene ale lumii, precum şi un portofoliu de colaborări cu peste 250 de artişti şi ansambluri din 25 de ţări. Score: 0,27
Mobile de Armand-Albert Rateau, la licitaţie Maria Gabriela Palafox y Portocarrero, portretizată de Goya Cartea „Palatul Cayetanei, ducesă de Alba” dezvăluie integral colecţia găzduită în Palatul Liria şi în alte reşedinţe ale Ducesei: palatele Arbaizenea din San Sebastian, Monterey din Salamanca, S’Aufabaguera din Ibiza şi Las Duenas din Sevilla. Score: 0,28
Un guvern de trompetişti …aspirant la un premiu Nobel”, Varujan Vosganian suflă şi el de zor în trompetă cu muştiucul bălos, ca să-şi spele gafele, ce erau să-l lase, în câteva rânduri, fără portofoliu. Score: 0,27
Adjudecat! În primul rând, Mark Rothko, cu lucrarea din 1961, „Portocaliu, Roşu, Galben”, care s-a vândut cu 86,8 milioane de dolari în mai 2012 la „Christie’s” New York. Score: 0,27
Fantoma lui „Volodea” Tismăneanu îl bântuie pe Ponta Propaganda portocalie şi răsucirea lui Tismăneanu În decembrie 2006, Traian Băsescu împreună cu aparatul său de propagandă a mimat acţiunea pur electorală numită „condamnarea comunismului”. Score: 0,27
Sentinţele Istoriei, crime şi fantomele trecutului, revoluţionari şi tirani, atracţie şi pasiune dincolo de limite Aceleaşi exemple nu sunt prea încurajatoare pentru ucrainieni, a căror Revoluţie Portocalie din 2004 a cerut schimbări democratice imediate. Score: 0,27
Actualitate Ministrul Muncii îşi aniversează ziua de naştere de Ziua Muncii A deţinut funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale (2007-2008), cu rang de secretar de stat, precum şi portofoliul Muncii în guvernele Tăriceanu (2008) şi Ponta I (2012). Score: 0,28
Actualitate Extern Fiica Iuliei Timoşenko despre decizia CEDO Iulia Timoşenko, unul din artizanii Revoluţiei portocalii din 2004, a fost condamnată la şapte ani de închisoare în octombrie 2011, pentru abuz de putere în negocierea unui contract de gaze cu Rusia, pe care actualele autorităţi de la Kiev îl consideră păgubos pentru Ucraina. Score: 0,28
„EUROPAfest” sărbătoreşte „International Jazz Day” Portofoliul concurenţilor include participări la evenimente internaţionale prestigioase, ca «Festivalul de Jazz» de la Montreux, «Thelonius Monk Festival», « Score: 0,27
Actualitate Extern Ceremonia de urcare pe tron a Regelui Willem-Alexander Aproximativ 800.000 de vizitatori îmbrăcaţi în portocaliu ar urma să invadeze străzile din Amsterdam. Score: 0,28
Actualitate Extern Olanda: Ultimele pregătiri pentru ceremonia de preluare a tronului de către prințul Willlem-Alexander În centrul istoric al Amsterdamului, vânzătorii s-au îmbrăcat în portocaliu, magazinele au arborat steaguri portocalii şi se aprovizionează intens cu butoaie cu bere, în timp ce angajaţii municipalităţii fac curăţenie pe străzi şi canale. Score: 0,31
O splendidă primăvară la Amsterdam Între “orgoliul portocaliu”, muzică live, DJ set, party-uri, o piaţă de anticariat, întinsă în tot oraşul, veţi găsi cu siguranţă o atmosferă electrizantă de neuitat. … Rembrandt, Rondul de noapte Portocaliul din această zi specială va însemna abdicarea oficială a Reginei Beatrix. Score: 0,28
Costumele sale reflectă iconografiile Renaşterii, Manierismului şi Barocului De aceea, Maestrul alege această tonalitate pentru creaţiile sale inspirate de bobocii trandafirilor, de portocali, de cercurile care se creează în apă, atunci când arunci pietre… Până şi mireasa este îmbrăcată în roşu. Score: 0,27
Actualitate Extern Berlusconi vrea portofoliul Economiei: Roma ar trebui să înfrunte UE în privinţa austerităţii Not found: porto Score: 0,50
Actualitate Avertizare Cod Portocaliu de inundații pe Dunăre Hidrologii au emis, joi, o avertizare Cod Portocaliu de creşteri ale debitelor pe Dunăre, în sectoarele de pe raza judeţelor Dolj, Olt, Teleorman şi Constanţa, valabilă până la sfârşitul lunii aprilie. Score: 0,83
Actualitate Extern Noul premier al Italiei: Direcția politicilor UE trebuie schimbată Letta este un european convins și a devenit cel mai tânăr ministru din istoria Italiei, în 1998, când Giuliano Amato l-a ales pentru portofoliul politicilor comunitare. Score: 0,28
Economie Politică Romtelecom a scos la vânzare mai multe proprietăţi imobiliare situate în Bucureşti şi 16 judeţe Romtelecom a scos la vânzare 42 de proprietăţi imobiliare situate în Bucureşti şi 16 judeţe, procesul fiind parte a strategiei operatorului de a-şi optimiza resursele, de a reduce complexitatea portofoliului imobiliar şi pentru a creşte eficienţa şi a se concentra pe domeniul său de activitate, transmie Mediafax.ro. Score: 0,28
Actualitate Extern Voci de la Cotroceni și Washington, despre criza politica de la Chișinău Leancă a fost ministru adjunct de Externe în guvernul Sturza, în 2001, când Vlad Filat a deţinut portofoliul Privatizării. Score: 0,28
PSD vrea toate pădurile din Clujul cel putred de corupt …soluţionării problemelor economice şi sociale, aţi acordat prioritate şi preeminenţă goanei după sinecuri şi grijii personale şi instituţionale pentru umplerea propriului portofel. Score: 0,28
”Trebuie să abandonăm ideea unor State Unite ale Europei” Vechi miltant în rândul socialiștilor francezi, el a fost invitat de către actualul preșdinte francez François Hollande în 2012 să preia unul din portofoliile imnportante, însă a refuzat spunând că vrea să lase locul unor reprezentanți ai generației tinere. Score: 0,28
Trei fotografii care aruncă în aer Rechizitoriul din „Dosarul Elodia” Şi acest amănunt este considerat probă-cheie în dosar.Iată ce se scrie în Raportul de cercetare tehnico-ştiinţifică din 1.10.2008: Concluziile sînt reţinute şi în Rechizitoriu, ca probă decisivă, deşi chiar în documentul de mai sus se spune că toţi pereţi sînt coloraţi în diverse nuanţe de portocaliu! Score: 0,27
Scrisoare deschisă către tata socru al PSD În locul vânării principalilor vinovaţi de dezastrul ţării şi de umilirea şi sărăcirea românilor, şi in detrimentul soluţionării problemelor economice şi sociale, aţi acordat prioritate şi preeminenţă goanei după sinecuri şi grijii personale şi instituţionale pentru umplerea propriului portofel. Score: 0,27
Giuvaeruri zoomorfe, geometric-decorative sau cu vibraţie de floare …interioare (obiecte de iluminat cu personalitate, corpuri de mobilier, instalaţii cu plante suspendate, obiecte de veselă, ceasuri de perete) şi obiecte cu funcţii diferite (de la portofele până la căşti audio realizate din lemn). Score: 0,27
Procurorul şef Morar, sluga preaplecată şi avocatul principal al preşedintelui Băsescu În schimb, sub conducerea lui Daniel Morar, DNA i-a protejat şi favorizat pe oamenii puterii portocalii, în mod deosebit pe apropiaţii lui Traian Băsescu, ca fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea şi fostul consilier prezidenţial Theodor… Score: 0,27