Rafila lămurește situația în cazul taxei suplimentare Propunerea de pilot e doar pentru una sau două sau trei unităţi sanitare, în 2026, în care să se încerce pentru medicii din spitalul respectiv dacă vor să lucreze peste program să o facă în regim privat, dacă există solicitări pentru anumiţi medici dincolo de program. Score: 0,27
Suveranism, democrație …executivului, (xiii) să acționeze în permanență în așa fel încât orice locuitor al acestor meleaguri să se simtă acasă, opunându-se de fiecare data oricărei forme de segregare (sanitară, ideologică, economică, religioasă). Score: 0,26
Atmosfera de la Editura Academiei …la CESAROM, Popescu E., fostă linotipistă la Întreprinderea Poligrafică „13 Decembrie 1918”, Argeșanu D., funcționară pe la ICECHIM, Povară I., absolventă de Liceu Sanitar și între timp de ceva Psihologie la particular. Score: 0,26
George Simion: România Nu mai trebuie să finanţeze Guvernul de la Chişinău Vor fi achiziţionate autovehicule speciale (TIR-uri) amenajate şi dotate corespunzător temei principale de propagandă, respectiv sistemul sanitar, se menţionează în documentul adoptat. Score: 0,26
Ce au transmis politicienii de 1 Decembrie "A fost un an dificil, cu numeroase provocări pentru sistemul sanitar, dar şi în plan economic şi social. … El le mulţumeşte medicilor şi angajaţilor din sistemul sanitar "care au muncit pentru ca pacienţii români să poată fi îngrijiţi cât mai bine". & Score: 0,27
Alt pericol răsărit la granița cu țara noastră Un focar de gripă aviară a fost identificat la o fermă de gâşte din judeţul Bekes din sud-estul Ungariei, la frontiera cu România, a anunţat miercuri Autoritatea Sanitară Veterinară din Ungaria (NEBIH), transmite MTI, preluată de Agerpres. Score: 0,27
Marea Britanie: Problemă sanitară în rândul solicitanților de azil Numărul cazurilor de difterie a crescut în 2022 în Anglia, au anunţat luni reprezentanţi ai autorităţilor sanitare din Marea Britanie, invocând zeci de cazuri descoperite în rândul solicitanţilor de azil care sosesc în ţară, adăugând însă că riscul de infecţie pentru publicul larg rămâne foarte scăzut, relatează Reuters. Score: 1,27
(VIDEO) Chinezii se revoltă împotriva draconicei politici „zero COVID” Un anumit număr de cazuri foarte mediatizat în care serviciile de urgenţă ar fi fost încetinite de restricţiile sanitare, cu consecinţe fatale, au alimentat nemulţumirea. Score: 0,26
SF Politic – Iustin Iustinian Împuțicel își bate joc de prim-ministrul României Not found: sani Score: 0,26
Incendiu la Spitalul de Copii din Cluj "În momentul sosirii pompierilor la faţa locului s-a constatat că ardea masca din materiale plastice a canalului tehnic dintr-un grup sanitar situat la etajul trei al spitalului, cu degajări intense de fum la etajele trei, patru şi cinci. Score: 0,27
Alertă Covid: Se închid restaurante și școli La nivel naţional, numărul total de cazuri zilnice depăşeşte în prezent 28.000, provincia Guangdong (sud) şi oraşul Chongqing (sud-vest) fiind cele mai afectate, potrivit autorităţilor sanitare. Score: 0,27
Protest la Ambulanţă: Raed Arafat, acuzat …jumătate din parcul auto al SMURD este aproape nou şi a fost dotat cu aparatură medicală în ultimii 5 ani – în ceea ce priveşte intervenţiile efectuate cu personal medico-sanitar de specialitate la nivelul întregii ţări, serviciile de ambulanţă intervin în aproape 99% din cazuri, în timp ce SMURD s-a ocupat de 1,21% din cazuri – serviciile… Score: 0,26
Dosar penal pentru ministrul Tineretului și Sportului *Medicul are obligația legală ca atunci când identifică la un pacient afecțiuni care pot afecta aptitudinile fizice sau mentale ale conducătorului auto să trimită pacientul spre evaluare către o unitate sanitară autorizată și să informeze imediat serviciul de eliberare a permiselor pentru conducătorii auto. Score: 0,26
Chestie de destin În legătură cu recenta decizie a ÎCCJ care a decis că HG 1183/2021, care introducea certificatul “verde” și apartheidul sanitar arahatian, este ilegală, definitiv nulă. Score: 0,81
Soluția lui Rafila la o problemă gravă …desfăşurate de managerii spitalelor şi câteva puncte care sunt direct legate, performanţa managerului este direct legată de respectarea conformităţii măsurilor igienico-sanitare, de realizarea anuală a unui studiu de prevalenţă de moment al infecţiilor şi a consumului de antibiotice şi de conformitatea profilaxiei la antibiotice şi a… Score: 0,26
Gesturile suspecte ale lui Biden și Lavrov Pe lângă participarea la mai multe reuniuni asupra securităţii energetice, sanitare şi alimentare, şeful diplomaţiei ruse s-a întâlnit cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cu cancelarul german Olaf Scholz. Score: 0,26
Cruciadele și dictatele ”papilor” neoliberalismului Alternativa este creșterea nivelului de trai prin menținerea băncilor, a sistemului sanitar, a educației, transportului și comunicațiilor sub autoritatea publică”. Score: 0,26
China relaxează măsurile anti-Covid Ţara asiatică este ultima mare economie care menţine o politică sanitară strictă împotriva coronavirusului, frontierele sale rămânând închise pentru majoritatea cetăţenilor străini. Score: 0,81
București! București! București! (2) – SF Politic …vin de Burgundia cu totalitarienii din Maona Lao, am jucat table cu filozofii din Gomela, am râs de m-am prăpădit de glumele naivilor din Kuantile Medola și m-am dat cu sania pe Muntele Pleșuv împreună cu pneumaticii din Ghile Ga, iuhuuuuuuuuuu. Score: 0,27
De porc! Marile ferme ameninţă cu plângeri penale La rândul său, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, Marcel Roşu, a declarat, pentru Agerpres, că cel mai mare risc de răspândire a pestei în acest moment… Score: 0,26
DIICOT a clasat dosarul otrăvirii Doinei Pană Buletinele toxicologice sunt eliberate de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Secţia ATI Toxicologie (cu toate că Doina Pană nu figurează în baza de date ca prezentată sau internată în perioada ianuarie 2018 – iunie 2018, în această unitate sanitară). Score: 0,26