Și ce mai trebăluiam prin București? Băteam covoarele la hotelul Ritz. Plimbam cățelul doamnei prefect Brunhilda, lustruiam cizmele primarului liberal Cărămidaru, vindeam bilete la loterie, făceam plinul la automobilul de lux al contelui Monelli, ăla de la socialiști, stăteam de veghe în gabie când ieșeau în larg pescuitorii de perle, măturam plaja municipală, curățam etrava iahtului pe care mi-l dăduse în grijă contesa Cippolina. Potloghin de la brutărie s-a jurat pe ce avea el mai scump că l-a văzut pe Rudolf, frizerul fără foarfece, în trei locuri diferite în același timp, Pricoliciul de la Arsenal i-a ținut hangul, niște derbedei amândoi, voiau să-mi joace o festă. Chiar și mie mi-a venit să o șterg din București. Marabella avea dreptate. Orășelul mă ținea pe jeratec, mă fierbea la foc mic, părca-i fi zis că se hotărâseră cu toții să-și râdă de mine, să-mi joace un renghi, ceva. Inventau tot felul de fabulații văluritoare, precis erau vorbiți între ei, ce mai încoace și-n colo. Se amuzau pe socoteala mea, se luau la întrecere în scorneli, una mai gogonată decât alta. Chiar m-am gândit să-mi găsesc de lucru în Alhombra, sau la Berlin, sau în Milano sau la Kiev sau Cracovia. Mi-am zis chiar să-l caut pe fabricantul de cartușe care fusese prietenul bunicii mele pe vremuri. Poate avea ceva de lucru pentru mine, poate că mă angaja să car containerele cu muniție, să le stivuiesc frumos în port și să stau cu ochii pe traficanții de arme din Medellin să nu care cumva să-l înșele la cântar. Contele Monelli s-a învoit să-l sune pe fabricant, să pună o vorbă, se cunoșteau de la cărți, de la cazinou, de la Monte Carlo, vino la mine mâine după-amiază, o să vezi că se rezolvă, chestii din astea, mă rog. Palatul era pustiu. Dintr-un havuz cu peștișori de argint, săreau niște broscuțe albăstrii care se prefăceau în fluturi. Am văzut asta cu ochii mei, nu mint. M-am așezat pe o bancă de marmură mâncată de vreme. Iedera de pe ziduri a scos limba la mine. Exact în clipa aceea, dintre chiparoși, a apărut Rudolf, frizerul fără foarfece. Era preocupat, era muncit de gânduri, cam ponosit. Nebărbierit. S-a uitat la mine ca prin sticlă. A dat din mâini, București 1001, București 3789, București și încă o mie de București, zicea așa fără noimă. S-a pierdut dincolo de porțile grele forjate pe la 1879 la Atelierele din Reșița. Vai, porțile au scos limba la mine. Când să fug după Rudolf, frizerul fără foarfece, m-a strigat contele Monelli, hai sus că am legatura cu Alhombra, pe unde umbli? Dând să ies din sensul giratoriu de dincolo de farul genovez adus de la Sulina, mi-a tăiat calea Adervistoian, comerciantul de blănuri. Avea uite-așa o față! A început să mi se plângă din pricina lui Potloghin de la brutărie. Dar era ceva în neregulă, întâmplarea asta fusese cu mult timp în urmă. Mi-am ținut firea. Gabriela Vrânceanu Firea? Sau Nicușor dan zis Portofel?! Ha, ha, ha! Am coborât de pe bicicletă să nu stârnesc valurile electromagnetice care se învolburau în jurul nostru. Adervistoian, comerciantul de blănuri, a scos o batistă și s-a șters la nas și aerul s-a umplut de miresmele mărilor calcinate de soarele portocaliu al viselor noastre beduinice, ce frumos, ce înălțător, ce teribil. Tu o să înțelegi. E un secret. Așa se petrec lucrurile de mii de ani în București. De mii de ani? Dar ce spun eu? Așa trebuie să fi fost de la începutul lumii. Începutul lumii? Te-au învățat și pe tine prostioara aia cu Big Bang, nu? Păi nu-i chiar așa. Da deloc. O să vezi, o să afli, o să descoperi în cele din urmă. Un vârtej electromagnetic l-a umflat pe sus. Dus a fost, pe cuvânt, dus a fost. Cât pe-aici să se ciocnească cu un stol de grauri, cu Bobolina, cu albatrosul imperial. Până să ajung în Alhombra, m-am plimbat cu U-Bahn prin Viena, am savurat o cafea în Alexandria împreună cu comisarul Bravissimo, mustăciosul, am scăpat nevătămat dintr-o furtună de nisip lîngă Copenhaga, am traversat o mare de sare nu departe de Ierusalim, am săpat un tunel prin cețurile vedraice, dincolo de Delhi, am stat de vorbă cu mai marele inspiraților din Tulombe, am băut vin de Burgundia cu totalitarienii din Maona Lao, am jucat table cu filozofii din Gomela, am râs de m-am prăpădit de glumele naivilor din Kuantile Medola și m-am dat cu sania pe Muntele Pleșuv împreună cu pneumaticii din Ghile Ga, iuhuuuuuuuuuu. Aiurea, pe Dealul Spirii m-am dat, zău așa, cu săniuța mea! Să moară Iohannis de necaz, Ludovic Orban, Hrebenciuc, Pipera, Marga Băsescu, Simion, Voiculescu și ai lui, Gabriel Liiceanu și gașca de literați, Ciucă, Mitrea, Cioloș, Barna, bla, bla, bla!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.