Iustin Iustinian Împuțicel își bate joc de Prim Ministrul României, uite-așa! Asta e, ăștia suntem, așa conducători avem, asta merităm, caterincă frate nu politică înaltă! Și acum povestea de astăzi, na! Marea balenă albastră din inima sudicelor l-a aruncat într-o bună zi pe nebunul de Pitoşkin pe ţărmul oceanului în apropiere de micul Beauburg. Pe vremea aceea toată lumea vorbea despre ploaia informaţională adusă de norii trandafirii şi despre submarinul galben cu care o mulţime dintre prietenii mei voiau să pornească într-o nemaipomenită călătorie dincolo de orizontul nostru vizibil.
Multă vreme am crezut că universul plin de universuri l-a creat pe Pitoşkin după chipul meu văluritor şi după asemănarea mea. Am bănuit că voia să stârnească îndoiala asupra descoperirilor mele despre arta navigaţiei către ultimul sens. Pitoşkin a folosit poveştile science fiction scornite de mine pentru a construi o realitate paralelă. A jucat o mulţime de roluri. A luat chipul arhivarilor din Atena, din Istanbul, Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Paris, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Londra, Has Masan, Gabelo, Casablanca, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Moscova, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Sulina, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao şi dezmăţata Kumbali.
Pitoșkin s-a substituit împăratului Owagama şi l-a interpretat magistral pe Gingullo Baloas, un personaj fabulos descris de arhivarii din Guadebo în scrierile lor de taină. Eu am intrat în jocul lui Pitoşkin pentru că, fără să ştie, m-a ajutat să înţeleg strategicile acvatice ale furtunilor oceanice din politica mondială. Să răspunzi însă unei invitaţii făcute de el era ca şi cum te-ai fi dus la război gol-puşcă. M-am îndreptat totuşi către acel internet-café din Batoa Butuba, fabulosul port despre care îmi vorbise în numeroase rânduri perversul de Pitoşkin! O mână sigură decupase o fereastră digitală într-un perete cândva cărămiziu, acum aburit şi plin de pânze de păianjen. Se zărea foarte bine vestitul wormhole Bagadorobarsk care înfuleca planete, fiinţe fabuloase şi o mulţime de inele magice căzute din vârtejurile electromagnetice ale furtunilor oceanice.
Decupajul îmi amintea de cuvintele lui Gastrobados din Kalorna care, înainte de a fi decapitat la sfârşitul marilor războaie semantice, le-a spus călăilor săi să-şi facă datoria cu demnitate, cu evlavie şi cu dragoste pentru frumos. Aşa s-a şi întâmplat. Nu a curs o picătură de sânge, afirmă Postatores în întemeierea sa ultimă purtând numele de Canonul de la Matapahapamar, scriere pentru care pictorii inspiraţi din Maladro Mora, sperând s-o aibă numai pentru ei, şi-au dat viaţa sau şi-au vândut moșiile unor neguţători de sclavi din Kontarao. O lumină sângerie se filtra prin fereastră, cădea în neorânduială pe podeaua straşnic lustruită de o femeie corpolentă care trăgea dintr-un chiştoc de ţigară şi mă privea cu un soi de dispreţ.
Era una din acele femei rubonssiene a cărei îmbrăţişare la miez de noapte te-ar fi lăsat fără suflare. Rubons din Taleeamaro ar fi fost incitat de formele ei, de culoarea pielii ei care te pândea ca o fiinţă vie. Coloritul, spunea Rubons din Taleeamaro, e înţelegerea tainică a culorilor, paradă nebună pentru ochiul hulpav, înamorat de senzațional. Dar femeia aceea masivă, atotcuprinzătoare, ficţională şi superbă, făcând întreg şuvoiul temporalităţii acvatice să se prăvălească în despicătura sânilor ei ca două pâini scoase din cuptorul călugărilor din Gomanao, era chiar culoarea. Era întreaga culoare a lumii acvatice pornită să cucerească bietele forme asemenea mie, cel care încă mai aspiram la o interpretare culturală a lumii, la un discurs interior susţinut de lecturi amestecate, împănat de idei fugare, pervertit de o falsă privire asupra universului plin de universuri.
Modernitatea trage să moară, zicea uneori Pitoşkin şoptindu-mi că din întâmplare că dibuise secretul nemuririi urmărindu-l pe Gingullo Baloas, personaj fabulos descris de arhivarii din Guadebo în scrierile lor de taină. Postmodernismul sucombase într-un hamburger. Îşi dăduse duhul în Kaatosaonai în ritm de house. Iar modernismul era îngropat în burta Eutopolisului, arhipelagul preafericiţilor scriitori de science fiction care se căutau pe sine tocmai acolo unde nu aveau să se găsească vreodată. În bula fantasmagorică asupra literaturii science fiction emisă în urmă cu o mie de ani de imperialele orientalelor. Asta e, parada marilor filozofi se sfârşise.
Eu cred că, totuși, universul ăla plin de universuri, l-a creat doar pe bufnila și obosit s-a așezat pe ce se așează omul și-a slobozit pe gură: „să-mi bag picioarele, ăsta mi-a ajuns !”