Ai căutat: TRU
Recunoaşterea europeană a obţinut-o în 1973, când apare în "Noaptea americană" al lui François Truffaut, film ce îi asigură un binemeritat loc între cei mai importanţi actori. … A colaborat cu regizori precum François Truffaut, Claude Chabrol, John Huston, Stanley Donen, Sidney Lumet şi George Cukor.
Score: 0,26
Trupa Roxette a sosit la Bucureşti, luni, în jurul orei 11.40, cu un avion care a aterizat pe Aeroportul "Henri Coandă", urmând să susţină un concert în seara aceleiaşi zile, de la ora 20.15, la Zone Arena, potrivit reprezentanţilor aeroportului. … Solista trupei, Marie, îşi sărbătoreşte luni ziua de naştere.
Score: 0,30
Cu acest spectacol am câştigat marele premiu la Constelaţii rock, la Râmnicu-Vâlcea, unde am concurat cu Riff, cu Incognito, cu Iris, cu Conexiuni şi toate celelalte trupe mari de-atunci, chiar mari, după cum se aude şi se vede şi astăzi. … S-au schimbat multe formule, iar trupa a devenit chiar foarte electrică.
Score: 0,27
Spectacolul este construit pe două planuri, cel al unei trupe de teatru în care actorii fac legea şi cel al personajelor pe care aceştia le interpretează. … Autorul trupei, aspirând la titlul de regizor, aduce în faţa actorilor săi un text incomplet al cărui protagonist este Cavalerul Anselmo.
Score: 0,27