Plăcintă jr. a încercat de 26 de ori să calce cu maşina o persoană şi a martorului M.M., se arată faptul că inculpatul s-a urcat cu autoturismul Renault pe care îl conducea pe trotuar cu intenţia de a-i lovi, moment în care partea vătămată s-a ţinut cu mâna de capota maşinii pentru a-l opri pe acesta, dar s-a împiedicat, a căzut, iar inculpatul a trecut cu maşina peste partea vătămată". Score: 0,25
Premiantul Nobel pentru Pace 2010 va fi reprezentat de un scaun gol "Dacă China este capabilă să dezvolte o economie socială de piaţă cu drepturi civile depline, aceasta va avea un impact pozitiv asupra întregii lumi."Wang Songlian, un cercetător… Score: 0,25
Pompierii şi jandarmii au simulat intervenţii în caz de cutremur de 7,1 grade Pompierii şi jandarmii bucureşteni, sprijiniţi de poliţişti, au simulat, vineri dimineaţă, o serie de intervenţii în caz de cutremur de 7,1 grade pe scara Richter, acţiunile având loc într-o zonă dezafectată din cartierul Bucureştii Noi, din Sectorul 1 al Capitalei. Score: 0,25
Unul din cinci români este cercetat de procurori Astfel, plângerile depuse la Parchet capătă un număr de înregistrare şi devin dosare penale chiar dacă faptele reclamate sunt aberante sau în foarte multe cazuri infracţiunea reclamată nu există. Score: 0,25
Peste cinci ani, vom avea televizoare cât hârtia Televizoarele care vor fi lansate peste cinci ani vor fi subţiri ca hârtia, vor avea diagonala cât un perete, iar utilizatorii vor pocni din degete pentru a le pune în funcţiune şi pentru a vedea emisiunea preferată în trei dimensiuni, fără ochelari, potrivit capital.ro. Score: 0,25
Economia României, la coada Europei La capătul opus se vor afla Grecia, Islanda, România, Croaţia şi Letonia. Score: 0,25
Cele mai avantajoase oferte de Revelion în Austria Dacă vreţi să mergeţi cu avionul la Viena, un sejur ieftin de patru zile în capitala austriacă în perioada Revelionului te costă între 379 de euro şi 419 euro. Score: 0,25
Gândul: Cum va arăta Aeroportul pentru VIP-uri, dotat cu un metrou de 1,2 miliarde de euro Deşi capacitatea aeoportului „Aurel Vlaicu" va rămâne tot de 2 milioane de călători / an, este greu de crezut că traficul se va apropia de această cifră, opinează jurnaliştii de Gândul. Score: 0,25
PDL-istul Călin Murg circulă cu maşină de 70.000 de euro, dar în declaraţia de avere are Logan Consilierul PDL la Primăria Capitalei, Călin Murg, a dat Loganul din declaraţia de avere pe o maşină în valoare de 70.000 de euro, înmatriculată în Bulgaria. Score: 0,25
Monument istoric distrus prin renovare Clădire scăpată de comunişti, distrusă de capitalişti Clădirea muzeului brădean este inclusă în Ansamblul urban Strada „Independenţei" nr. Score: 0,25
Crăciunul în lumea minunilor Pe alte străzi, deasupra capului pietonilor zboară fluturii lui Paolo Sarpi, într-o cavalcadă de gheaţă şi cristal, în timp ce pe acoperişul de la Triennale, Michele de Luchi îşi aruncă gândurile în lumini fosforescente care par să întruchipeze un viitor astral. Score: 0,25
Dimitrie Cantemir, la Parlamentul European În anii '30, când Stalin condamnase la moarte o mie de biserici şi mănăstiri din capitala Rusiei noi, cu câteva clipe înainte ca edificiul să fie aruncat în aer – cu concursul cominternistului român Ion (Ivan Osipovici) Dicescu, osemintele lui Cantemir au fost retrocedate României. Score: 0,25
Captivi la Traian Băsescu Parcă am fi pe un petrolier enorm, pus pe pilot automat, cu toată lumea captivată de istorioarele nebune ale comandantului. Score: 0,67
O CIA a întregii lumi – WikiLeaks Capturarea lui Assange cu orice preţ a devenit minoră, a contat şi contează anihilarea informaţiilor delicate din cele 250.00 de cablograme. Score: 0,25
Iliescu: O prostie să susţii că Revoluţia a fost făcută de serviciile de spionaj Dar să pui pe seama unor servicii străine capacitatea de a ridica mase populare, asta este o prostie, nu numai o naivitate", a precizat Iliescu. Score: 0,25
Ambasadorul român participă la decernarea premiului Nobel pentru Pace Institutul Nobel i-a invitat la ceremonie, programată pentru data de 10 decembrie, pe toţi ambasadorii aflaţi în funcţii în capitala Norvegiei. Score: 0,25
Aproape 600 de utilaje pentru deszăpezire, pregătite să intervină în Bucureşti Aproape 600 de utilaje pentru deszăpezire sunt pregătite să intervină în Capitală, după ce meteorologii au anunţat cod galben de ninsoare, valabil în toată ţara până vineri la prânz. Score: 0,25
Spionii, trataţi cu iederă, suc de sepie, rădăcină şerpească şi creier porcin Ca să fie şi mai deştepţi şi să le crească celebra capacitate de concentrare a atenţiei, conducerea serviciului le-a cumpărat aceloraşi spioni hidrolizat proteic din creier de porcină. Score: 0,25
Rămăşiţele Ceauşeştilor, îngropate în mare secret Rămăşiţele fostului dictator Nicolae Ceauşescu şi ale soţiei sale, Elena, au fost îngropate, într-o discreţie absolută, la Cimitirul Ghencea din Capitală, scrie Libertatea în ediţia electronică de joi. Score: 0,76
Adio, Marine! …credeai că sunt seminţe de dovleac; eleganţa cu care, din anvergura împlinirii tale epistemologice, făceai cu o rară generozitate risipă socială de ilustrul tău deget captivus… Score: 0,25
Aeroportul Otopeni va deveni regional, iar Băneasa – business "Într-un stat şi o capitală europeană cu o evoluţie normală, dezvoltarea Aeroportului Aurel Vlaicu (Băneasa) este absolut necesară. Score: 0,25
Scriitori, filosofi şi academicieni pe scena cărţilor quot;Cai în galop", cel de-al doilea roman din tetralogia "Marea fertilităţii", capodopera lui Yukio Mishima, a fost ecranizat în 1985 într-un episod din filmul "Mishima, o viaţă în patru capitole". Score: 0,25
Studiu: Medicii, profesorii, ospătarii sunt printre cei mai depresivi angajaţi Angajaţii din mediul artistic destind pe toată lumea, dar culmea, sunt oameni capricioşi, cu un stil de viaţă dezorganizat, suferinţe ascunse şi câteodată trăiesc în izolare. Score: 0,25
Sistemul medical omoară cu zile 60.000 de oameni pe an Deci acolo nu se moare de infarct decât dacă individul nu este dus la spital sau dacă distrugerile funcţionale sunt prea puternice ori prea rapide, recunosc cu francheţe medicii români, fără a putea vedea însă luminiţa de la capătul tunelului în această chestiune. Score: 0,25
Băsescu ori e beat, ori nu știe Președintele României ne-a demonstrat încă o dată (de parcă mai era cazul!) în interviul de miercuri seara, de la TVR, că e campion absolut la capitolele ignoranță, incoerență și superficialitate, și că nu doar Constituția țării poate fi schimbată când și după cum dorește el, ci și legile acestei țări sau… Score: 0,25