Monument istoric distrus prin renovare

Imobilul clasat în lista imobilelor din patrimoniul cultural al României a fost renovat fără avizele cerute de lege, astfel încât clădirea actuală nu mai seamănă deloc cu cea construită la începutul secolului al XX-lea. Autorităţile aruncă responsabilitatea distrugerii clădirii de la una la alta. În joc sunt de fapt 60 de miliarde de lei vechi, suma care este preconizată să fie investită în renovarea clădirii.

Muzeului Aurului din Brad a devenit, în ultimul an, subiectul unor controverse care par că nu se vor termina. Atenţia autorităţilor şi opiniei publice a fost îndreptată asupra modului ilegal în care clădirea a fost vândută şi cumpărată de mai multe ori în ultimii trei ani. Din neglijenţă sau din interese mercantile, autorităţile au închis ochii în faţa unor ilegalităţi evidente, legate de obţinerea autorizaţiei de construire şi apoi a procesului de renovare a clădirii care găzduia Muzeul Aurului.

Clădire scăpată de comunişti, distrusă de capitalişti

Clădirea muzeului brădean este inclusă în Ansamblul urban Strada „Independenţei” nr. 3-9, 17, 4-10. Cei care cunosc zona ştiu că ansamblul respectiv cuprinde, printre altele, clădirea Bibliotecii municipale „Gheorghe Pârvu” şi Casa de Cultură din Brad, fostul sediu al Societăţii „Mica”. Toate aceste clădiri, printre care şi imobilul care adăpostea Muzeul Aurului, sunt „rămăşiţe” ale Bradului vechi, care au scăpat de furia demolărilor comuniste. Ele sunt o părticică din imaginea târgului de pe Crişul Alb, la începutul secolului XX. Este de menţionat şi faptul că edificiul, tipic pentru secolul XX, a fost locuinţa directorului societăţii Mica, inginerul Adolf Sierber.

Banii pentru închideri de mină, folosiţi la renovarea muzeului

Odată cu închiderea minelor aparţinând societăţii comerciale Bradmin, conducerea Companiei Naţionale Minvest a hotărât să cumpere clădirea muzeului şi să o introducă într-un program de reabilitare, finanţat cu fondurile, pentru închiderea minelor, oferite de Banca Mondială. Suma alocată pentru renovarea vilei în care a locuit cândva directorul societăţii Mica a fost iniţial de 40 de miliarde de lei vechi. Surse din interiorul Minvest susţin că această sumă a fost suplimentată cu încă 20 de miliarde de lei, destinaţi echipamentelor de securitate. Pentru ca fondurile destinate închiderilor de mine să poată fi folosite la renovarea muzeului, clădirea a fost predată de Minvest societăţii Conversmin, care la rândul ei a cedat lucrarea firmei Cominco din Bucureşti. Proiectul, pe baza căruia a fost obţinută autorizaţia de construcţie şi se realizează lucrările, a fost executat de Cepromin SA Deva.

Autorizaţie de construcţie fără avizul specialiştilor

Clădirea muzeului după renovare

Autorul proiectului a solicitat Primăriei municipiului Brad certificatul de urbanism, în vederea demarării lucrărilor. Numai că, fiind monument istoric, intervenţiile asupra sa se puteau face doar cu avizul Ministerului Culturii, ceea ce a şi fost solicitat în actul emis de administraţia locală. Firma Cepromin a solicitat Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural, condusă la aceea vreme de directorul Silvia Beldiman, în 16 aprilie 2007, avizul pentru proiectul de reabilitare a clădirii muzeului. Specialiştii Direcţiei au trimis proiectul pentru avizare la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, care, în şedinţa din 22 mai, a respins soluţia propusă de proiectant, pe motiv că „faţada clădirii nu este menţinută în măsura specificului iniţial”. O zi mai târziu, Direcţia pentru Cultură comunică părţilor implicate, respectiv Cepromin, Ministerul Economiei şi Comerţului şi Muzeului Aurului, avizul nefavorabil al Comisiei Zonale. În aceeaşi zi, Cepromin solicită Primăriei Brad eliberarea autorizaţiei de construcţie, ignorând punctul de vedere al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, care cerea refacerea proiectului. Administraţia locală din Brad a eliberat autorizaţia de construcţie, pentru renovarea muzeului, chiar dacă din documentaţia cerută prin certificatul de urbanism lipesea avizul comisiei de specialitate a Ministerului Culturii.

Distrugere cu complicitatea autorităţilor

Timp de trei ani, clădirea de patrimoniu a Muzeului Aurului din Brad a fost renovată, schimbându-şi radical aspectul, fără ca organele abilitate să constate efectuarea lucrărilor fără autorizaţia de la Ministerul Culturii să ia vreo măsură. Reprezentantul Direcţiei de Cultură, care gestionează situaţia monumentelor din judeţul Hunedoara, este inspectorul de patrimoniu mobil, Călin Ioan Cornea. Printre atribuţiile acestuia revin şi asigurarea protecţiei monumentelor istorice clasate, aflate în domeniul public sau privat al municipiului, precum şi a celor abandonate sau aflate în litigiu, ia măsurile tehnice şi administrative necesare în vederea prevenirii degradării monumentelor istorice. Totodată, acesta trebuie să coopereze cu organismele de specialitate şi cu instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul protejării monumentelor istorice şi asigură punerea în aplicare şi respectarea deciziilor acestora. În cazul de faţă, inspectorul Călin Cornea ar fi trebuit să aducă la cunoştinţă firmei proiectante decizia luată de Comisia Zonală şi faptul că, în cazul clădirilor de patrimoniu, nu se aplică procedura înţelegerii tacite, invocată la eliberarea autorizaţiei de construcţie. Acest fapt nu s-a întâmplat, având în vedere aspectul iniţial al faţadei muzeului bradean, comparativ cu felul în care arată în prezent. Nici Primăria Brad nu şi-a amintit de faptul că Muzeul este clădire de patrimoniu, decât în momentul în care a fost interesată să blocheze vânzarea acestuia, prin exercitarea dreptului de preemţiune. Primarul Florin Cazacu, care susţinea campanii publice în favoarea muzeului, nu a ezitat să elibereze autorizaţia de construcţie, prin care se aproba distrugerea aspectului iniţial al clădirii. Compartimentul specializat în apărarea patrimoniului cultural, din cadrul IPJ Hunedoara, nu s-a autosesizat în cazul distrugerii clădirii muzeului din Brad, subcomisarul Nicolae Popa susţinând că alte organe abilitate aveau obligaţia să sesizeze organele de poliţie în acest caz.

Povestea unui muzeu care nu mai este

Epopeea Muzeului Aurului începe în iunie 2008, odată cu închiderea minei de Gura Barza, ultima exploatare de aur din zona Bradului. La vremea aceea, Filiala Bradmin SA din cadrul Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului (CNCAF) MINVEST SA Deva a solicitat Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara aprobarea în vederea valorificării imobilului „Clădire Muzeul Aurului Brad”, aflat sub sechestru, prin metoda „înţelegerea părţilor”. DGFP Hunedoara şi-a dat acordul pentru valorificarea de către Filiala BRADMIN a imobilului prin „înţelegerea părţilor” către CNCAF MINVEST SA DEVA – FILIALA SERVICII PUBLICE SRL, pentru suma de 90.050 lei. În urma înţelegerii, în iulie 2008 se încheie contractul de vânzare-cumpărare între cele două părţi, iar CNCAF MINVEST SA DEVA a plătit, în numele filialei din subordine, contravaloarea imobilului achiziţionat şi a trecut imobilul în patrimoniul său. Sigură pe faptul că deţine imobilul în proprietate, CNCAF MINVEST SA DEVA a demarat un amplu proces de reabilitare a clădirii muzeului. Ulterior, firma Bradmin a intrat în proces de insolvenţă. Lichidatorul firmei a mai vândut o dată clădirea muzeului unui ONG, „Filocalia”, pentru suma de 100.000 de lei, plătibili în 12 rate lunare. În urma celei de-a doua vânzări, Minvest s-a văzut obligată să oprească învestiţiile, în valoare de 4.000.000 de lei, şi a început un lung şir de procese în trei părţi. Pe de o parte, Filocalia şi societatea lichidatoare, pe altă parte, Minvest şi un al treilea combatant, Primăria Brad. La câteva luni de la începerea proceselor, Filocalia s-a retras din competiţie, lăsând ca Muzeul Aurului să fie disputat în continuare între Minvest şi Primăria Brad.

Irina Năstase

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.