Plagiatoarea Andreea Pora protestează împotriva presupusului plagiat al lui Victor Ponta Not found: casa Score: 0,81
Casa părinţilor Monicăi Macovei, intabulată inexplicabil de două ori În plin război politic apar informaţii interesante despre casa părinţilor Monicăi Macovei, justiţiara de serviciu a PDL, casă despre care s-a scris mult în presa anilor trecuţi. Score: 1,29
Actualitate Editorial S-au trezit rinocerii domnului Băsescu Şi peste toate, după ce zeci şi zeci de rinoceri cu cornurile lor au prădat tot ce s-a putut, au distrus şi au pustiit casa în care au trăit, presedintele le cere cu lacrimi de rinocer versat celor de la USL “să aibă grijă de ţară”. Score: 0,26
Liiceanu l-a plagiat pe Noica sau i-a furat textul despre „Nostos”? Cu atît mai mult, cu cît, după cum se ştie, la moartea lui Noica, tot Liiceanu a fost acela care a ridicat din casa lui Noica un microbuz de documente, nelăsînd doamnei Noica nici măcar un opis cu toate hîrtiile luate! Score: 0,26
Actualitate Cine sunt judecătorii ce vor compune BEC pentru Referendumul din 29 iulie Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătoarea Livia Doinea Stanciu, a tras la sorţi, duminică, pe cei şapte judecători ce vor compune Biroul Electoral Central (BEC) pentru Referendumul din 29 iulie, cei şapte magistraţi fiind de la secţiile civile şi de contencios ale ICCJ, scrie Mediafax. Score: 0,26
Actualitate ÎCCJ va trage la sorţi, duminică, judecătorii ce vor face parte din BEC pentru Referendum La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) vor fi traşi la sorţi, duminică, judecătorii care vor face parte din Biroul Electoral Central constituit în vederea organizării referendumului naţional din data de 29 iulie pentru demiterea Preşedintelui României, potrivit unui comunicat al ÎCCJ postat pe site-ul instituţiei. Score: 0,26
Săptămâna artei la Londra Casa Sotheby’s se pare că a bătut numeroase recorduri în 4 şi 5 iulie, prezentând lucrări ale vechilor maeştri. … Casa “Bonhams” din Londra a propus ţinutele de scenă ce au aparţinut unor muzicieni celebri, dar şi instrumente muzicale de aceeaşi provenienţă. Score: 0,27
Actualitate Siria: Un alt general de top abandonează regimul lui Bashar al-Assad Turcia a devenit casa adoptivă pentru zeci de militari sirieni, care au dezertat şi s-au refugiat aici. Score: 0,27
Balada lavandei Prezenţa carierelor de ocru şi de argilă a făcut din Dieulefit o localitate a ceramiştilor, a căror artă o mai perpetuează încă aproximativ 40 de artizani susţinuţi de „Casa ceramicii”. Score: 0,26
Buzura: Când s-a creat ICR, intelectualii lui Băsescu îl voiau sub tutela Parlamentului Mircea Cărtărescu asemăna noua instituție cu cele două „monstruozități comuniste”: Casa Poporului și Canalul Dunăre – Marea Neagră. Score: 0,26
Actualitate Justiție Mircea Diaconu, audiat la Parchetul ICCJ Mircea Diaconu, însoţit de avocat, a venit la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), pentru a fi audiat în legătură cu acuzaţia de conflict de interese. Score: 0,26
Rovigo renunţă la mandatul de administrator judiciar al Realitatea Media De asemenea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi început urmărirea penală faţă de Arin Stănescu, partener coordonator al RVA Insolvency, pentru complicitate la bancrută frauduloasă în legătură cu plata presupus nejustificată a unor sume de bani către un creditor înscris la masa credală a PSV Company. Score: 0,26
Adjudecat! De puţin timp, asistăm la creşterea sensibilă a preţurilor în vânzările publice, cum s-a observat în ultimul timp la Casa “Drouot”. Score: 0,27
Actualitate Înalta Curte a respins cererea DNA de strămutare a procesului lui Năstase Astfel, un complet de trei judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, miercuri, cererea accesorie făcută de procurorii anticorupţie în cadrul solicitării de strămutare de la Tribunalul Bucureşti (TB… Score: 0,26
Cezar Preda: Ponta şi Antonescu au declanşat Jihadul …Avocatului Poporului, a judecătorilor Curţii Constituţionale, a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, urmează cererile de revocare a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revocarea mandatelor parlamentarilor din opoziţie şi apoi lichidarea intelectualilor şi a presei libere. Score: 0,26
Secretarul de stat Alina Bica se rupe-n doctorate, îndrumată de prietenii senatorului Cătălin Voicu De asemenea, tot în această sesiune s-a înscris la doctorat, în domeniul “Ordine publică şi siguranţă naţională”, un alt candidat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Liviu Herghelegiu, sub coordonarea profesorului Luca Iamandi. Score: 0,79
Actualitate Editorial Avem o ţară de plagiatori Dar Mircea Dumitru a fost luat de la Casa de pionieri şi adus redactor la Humanitas, apoi a fost dus la Facultatea de Filosofie, unde a devenit decan şi, iată, acum a fost propulsat rectorul Universităţii! Score: 0,26
Actualitate Extern Libia eliberează patru oficiali ai Tribunalului Penal Internaţional Not found: casa Score: 0,26
Regaluri muzicale „Sergiu Celibidache 100”, la Ateneu Lucrarea a apărut în 1978, într-o înregistrare cu “Orchestra Simfonică Radio” din Stuttgart, la Casa de discuri “Deutsche Grammophon”, o producţie-beneficiu UNICEF. Score: 0,26
Andrei Năstase: „Unul din avocaţii noştri, ameninţat ca să nu ne mai reprezinte la CEDO” Not found: casa Score: 0,27
Două femei celebre, două destine Ca orice copil, Principesa Margareta a îndrăgit mult casa bunicii sale, considerând-o aproape sufletului ei. Score: 0,28