Pesedistele, la fereastra lui Boc quot;Băieţii deştepţi – lichidaţi, nu copiii nevinovaţi". Score: 0,27
Chinezul care a înjunghiat 29 de copii în aprilie a fost executat Poliţia a stabilit că Xu Yuyuan era şomer din 2001 şi că a atacat copiii în semn de protest faţă de nedreptăţile sociale şi a umilinţelor la care a fost supus. Score: 0,28
Măsurile anticriză din România vor umple Londra de cerşetori Copiii erau ţinuţi în centre până când se descoperea cum au ajuns pe mâna traficanţilor. Score: 0,27
Lipseşte reacţia elementară împotriva nedreptăţii Nu e suficient că ni se taie din venit, că lupta pentru supravieţuire e din ce în ce mai grea, că ne privim copiii în ochi şi nu ştim cum să le spunem că nu mai au viitor, acum ni se ia şi prietenia unui necuvântător, prietenie care înseamnă compensaţie pentru toate mişeliile, amărăciunile şi trădările oamenilor. Score: 0,27
Un weekend fabulos În spectacol vor dansa şi copiii care au câştigat recent Premiul I la Concursul Internaţional de Dans de la San Marino (Italia), & Score: 0,27
Weekend de poveste pentru copii, în Parcul Kiseleff Mascotă din PET-uri făcută de copii Personaje de poveste, surprize şi numeroase cadouri îi vor aștepta pe copiii din Capitală în Parcul Kiseleff, care se va transforma de astăzi până duminică în "Bucuria Copiilor", un spaţiu de poveste cu animatori, ateliere de olărit, jocuri şi cadouri pentru cei mici. Score: 0,28
Părinţii cer guvernanţilor soluţii rapide pentru a nu fi îngheţat anul şcolar Sigur, suntem afectaţi şi noi, şi copiii noștri, şi nu putem fi indiferenţi de decizia dumneavoastră de a face grevă. … "Prelungirea acestei situaţii, catastrofală pentru copiii noştri, fiind inacceptabilă. Score: 0,30
Ziua Copiilor în Cişmigiu Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti invită copiii la scenele amplasate în vecinătatea Chioşcului şi lângă Platan, pentru a cânta şi a dansa alături de corurile de copii Bim Bam, Allegretto, Meloritm, şcolile de dans Mondodance şi Sobis. Score: 0,29
Pensiile nu vor putea fi tăiate, Boc – repetent la interpretarea Constituţiei ARTICOLUL 49(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. Score: 0,27
Tăticii cer desfiinţarea Autorităţii pentru Protecţia Copilului …indemnizațiilor parentale pentru concediul de creștere și îngrijire a copilului, fapt ce "demonstrează că este doar o conducere-marionetă care nu protejează familia și copiii, asistând pasiv la agresarea gravă a circa 65.000 de familii tinere afectate". Score: 0,27
Dispar copii Principalele motive pentru care copiii fug de acasă sunt lipsa supravegherii din partea părinţilor, teama de reacţia părinţilor faţă de situaţia şcolară sau faţă de o greşeală comisă de copil sau dorinţa de a câştiga bani, din cauza situaţiei materiale precare din familie. Score: 0,28
Părinţii protestează, mâine, în Capitală, Braşov şi Iaşi "Copiii sunt prea importanţi pentru a fi sacrificaţi, prin nişte măsuri al căror impact este nesemnificativ pentru bugetul de stat (sub 0,02% din PIB), însă covârşitor pentru dezvoltarea şi viitorul micuţilor", se arată într-un comunicat de presă. Score: 0,28
Dispar medicamentele ieftine pentru bolile cronice Copiii bolnavi de cancer nu îşi găsesc medicaţia în ţară. … Fără ele, copiii nu pot fi trataţi corect! Score: 0,28
Ne-am dat naibii cu furculision! Copiii de la microfoane şi de la butoanele regiilor tv n-au realizat falsul şi penibilul situaţiei. Score: 0,27
Firmele copiilor lui „Pinalti”, abonate la contracte pe bani publici în Neamţ Pe de altă parte, copiii preşedintelui filialei PDL Neamţ nu-şi ascund contractele cu primăriile portocalii din judeţ, arată Antena 3. … Iar aceste firme sunt deţinute în mod oficial de copiii săi. Score: 0,28
20.000 de persoane au ajuns pe dealul Şumuleu Mic de Rusalii În acest timp, cei rămaşi acasă, femeile, bătrânii şi copiii, s-au adăpostit în biserică şi s-au rugat Fecioarei Maria să-i ajute în apărarea credinţei. Score: 0,28
Când sclavul domneşte Apoi, despre secretarele sau funcţionarele „cu ştaif", care se pricopsesc prin substituire cu reşedinţa şi averea şefului şi uneori, în cazuri mai nefericite, cu copiii acestuia, dar ce mai contează când mai urci o treaptă socială. Score: 0,27
44 de săli de sport din 69, construite în localitățile portocalii Prin ordinul ministrului PDL, copiii și tinerii României au fost împărțiți în funcție de apartenența politică a primarilor lor. Score: 0,27
Târguri pentru bucureșteni, în weekend În timp ce adulții vor putea admira lucrările maeștrilor, copiii se vor întâlni cu personaje de poveste și vor participa la sesiuni de face painting. Score: 0,28
Alertă de poliomelită în România Poliemielita, o boala virală acută care distruge neuronii motori din măduva spinării şi provoacă paralizia musculară, afectează în special copiii. Score: 0,28
Mămicile, taţii, bebeluşii şi bunicii, din nou în stradă Copiii sunt prea importanţi pentru a fi sacrificaţi de un guvern iresponsabil, prin nişte măsuri al căror impact este nesemnificativ pentru bugetul de stat (sub 0,02% din PIB), însă covârşitor pentru dezvoltarea şi viitorul micuţilor", arată organizatorii protestelor într-un comunicat de presă, anunţă Mediafax. Score: 0,29
Un război care nu se mai termină Acum, noi, copiii şi nepoţii celor omorâţi, suntem îndemnaţi să ne bucurăm de o victorie care nu ni se recunoaşte dintr-un război care n-a fost al nostru şi să elogiem morţii lor şi mai puţin morţii noştri, ale căror oseminte zac risipite prin toată Europa. Score: 0,27
Conturile lui Gigi Becali, blocate de instanţă Becali susţine însă că este un om de cuvânt şi vrea să ajute pentru că iubeşte copiii şi că el este cel care a fost păcălit. Score: 0,28
Şeitan: „Se discută de o scădere salarială unitară pentru toţi bugetarii” Potrivit ministrului, în momentul de faţă încă se mai analizează anumite reduceri pentru categoriile sensibile, cum ar fi copiii sau persoanele cu handicap. Score: 0,28
Soluţii pentru abandonul şcolar: programul „Şcoala după şcoală „Cred că putem traduce problema abandonului şcolar într-un mod foarte simplu: copiii care abandonează astăzi sunt viitorii adulţi care ar putea induce un comportament similar copiilor lor. Score: 0,27
Doi copii britanici, găsiţi morţi într-un hotel din Spania "Ţinem legătura cu poliţia spaniolă, dar nu putem spune mai multe, întrucât copiii erau minori. Score: 0,28