Ai căutat: copil
M-am întors iar în învățământ și pot spune că a educa un copil nu înseamnă doar a-i transmite informații. … Însă cântărind ghiozdanul copilului meu, de foarte multe ori îmi doresc o școală în care copii să nu mai aibă tone de hârtie în spate. … Pentru că, întotdeauna se spune, banii vin după copil.
Score: 0,30

Chiar dacă tatăl administra moştenirea până la majoratul copilului, „rămân însă veniturile pentru creşterea lui şi nu este iertat creditorilor tatălui să se atingă de aceste venituri spre păgubirea fiului”. … Copilul nemulţumit de orientarea profesională oferită sau forţată de părinte o putea schimba radical către „sprevârstnicie”.
Score: 0,27

Ei se căsătoresc și au un copil, dar relația se clatină în momentul în care ea este susceptibilă de a fi spion german. … Regizorul norvegian a creat acest documentar pornind de la copilăria eroului și apoi la urcarea pe culmi, prin poze din viața acestuia, prin filme personale și prin interviuri.
Score: 0,27