Planul UDMR în cazul liceului din Târgu Mureș ”În ultima jumătate de an, în ultimele luni, am încercat să conving președintele statului și pe toți miniștrii educației că, în cazul liceului din Târgu-Mureș, are loc o încălcare continuă a drepturilor care, mai devreme sau mai târziu, va avea repercusiuni. Score: 0,26
Sesizare bombă pe masa CCR …pentru finanţarea despăgubirilor vizate de aceste legi, ridicându-se la 21 miliarde euro, ceea ce a determinat condamnări ale Statului Român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi chiar pronunţarea hotărârii pilot Maria Atanasiu vs. Score: 0,25
Scandal între Ungaria și România Orice încercare de prezentare a situației de la Liceul Romano-Catolic din Târgu-Mureș drept o nerespectare a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale este contrară realității, existând numeroase exemple de unități de învățământ la toate nivelurile de educație… Score: 0,25
Falşi inspectori, reţinuţi de poliţişti …Protecţia Consumatorului au fost reţinute de poliţiştii din Capitală, fiind suspectate că mergeau la diferite magazine şi, sub pretextul că fac controale privind respectarea drepturilor consumatorilor, cereau diverse sume de bani, susţinând că astfel nu vor aplica amenzi, potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române.În comunicta se precizează… Score: 0,25
După Tăriceanu și Dragnea, restart la dosare pentru Oprea și Ghiță? Această decizie a fost luată în acord cu hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, care a stipulat că „într-un proces penal hotărârea trebuie luată de judecătorii care au fost prezenți la procedura și la procesul de administrare a probelor“. Score: 0,25
Ordin lui Putin vizând SUA Vladimir Putin a avertizat în această săptămână că va ordona o acțiune în justiție în legătură cu presupusa încălcare a drepturilor de proprietate ale Rusiei de către Washington. Score: 0,26
Mulțumirea cu puțin și statul pe loc „Statul de drept“ occidental este statul libertăților și drepturilor cetățenilor, nu al vătafilor nimeriți în funcții, care nu pricep legile și instituțiile decât ca instrumente! Score: 0,25
Finanțele, precizări despre situația de la MApN Ministerul Finanțelor susține într-un comunicat de presă că nu sunt dificultăți în ceea ce privește plata drepturilor salariale ale angajaților din cadrul Ministerului Apărării Naționale, după ce MApN a anunțat anterior că salariații nu-şi vor primi integral veniturile pe 15 septembrie. Score: 0,26
Țuțuianu pleacă din Guvern Într-o primă reacție publică la acest scandal, Ministerul Finanțelor a susținut că nu sunt dificultăți în ceea ce privește plata drepturilor salariale ale angajaților din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Score: 0,25
Încă un proces pierdut la CEDO Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat dreptate marți unui salariat român care fusese concediat în anul 2007 după ce a fost monitorizat folosind internetul în scopuri personale… Score: 0,26
LGBT şi decenţa normelor europene Principiul non-discriminării este comun, cum ştim, Constituţiei României, Convenţiei europene şi Cartei drepturilor fundamentale a UE. … În 2009, căsătoriile LGBT au fost legalizate în Suedia (“campioana absolută a drepturilor omului”!). Score: 0,26
Asocierea infracțională Susținerea drepturilor acestora și acceptarea unei istorii aluvionare drept soluție pentru viitor pune în dificultate absolută viața public-instituțională în România, inclusiv securitatea publică. Score: 0,25
Copierea lui Brâncuși Această Vizarta a negociat cu moștenitorul drepturilor, nepotul familiei care a concesionat locul de veci pentru Brâncuși. Score: 0,25
Decorații CIA din România: Maior și Coldea În aceeaşi lună, organizaţia americană de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) indica România şi Polonia ca fiind gazde certe ale închisorilor CIA. Score: 0,25
Judecătoarea Baltag: Inspecția Judiciară va fi supusă unei execuții 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum şi numeroase decizii ale Curţii Constituţionale ne obligă să respectăm dreptul la apărare al oricărei persoane vizate… Score: 0,25
Propuneri ale UNJR privind accederea la DNA şi DIICOT …posibilitatea de a se familiariza cu toate tipurile de cauze civile şi penale, susţine UNJR.Totodată, UNJR este de acord şi cu prevederea care elimină posibilitatea menţinerii drepturilor locative, după pensionare, chiar şi de către moştenitorii fostului magistrat, dar şi cu propunerea ca judecătorii şi procurorii să răspundă civil, disciplinar… Score: 0,25
Asociația Magistraților, critici la adresa ministrului Justiției …organizarea și funcționarea sistemului judiciar, cu respectarea independenței și inamovibilității judecătorului, independenței procurorului pe soluții, în condițiile legii, drepturilor și libertăților fundamentale ale părților, etc. Score: 0,25
Victimele unui experiment: otrava vine din solniță Este o încălcare a dreptului la autonomia persoanei, a drepturilor omului, o declarare a priori că întregul popor român are deficit de iod“. Score: 0,25
Gîrbovan: DNA are ca obiect de activitate anchetarea magistraților? UNJR va veni și cu propuneri noi de modificare a legilor justiției în vederea atât a întăririi independenței judecătorilor, inclusiv în raport cu procurorii, cât și a unei mai bune protejări a drepturilor și libertăților cetățenilor", mai scrie președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România. Score: 0,25
Turcia vrea întreruperea discuțiilor pentru aderarea la UE? Până în prezent, 189 de milioane de euro au fost acordate pentru a ajuta Turcia să adopte standarde europene în diferite domenii, inclusiv în privința statului de drept, a drepturilor omului și a libertății presei. Score: 0,26
Ministrul Justiției, în vizită neanunțată la Penitenciarul Iași …detenție din sistemul penitenciar românesc și îmbunătățirea climatului de lucru pentru angajați, scopul fiind conformarea la standardul impus de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și de jurisprudența CEDO. Score: 0,26
Populism și autoritarism A doua rațiune este că, în România actuală, nu numai că nu se acordă prea mult cetățenilor de rând, ci mai curând, se refuză lărgirea drepturilor și libertăților. Score: 0,25
Credința românilor, câmp tactic al serviciilor Doar pentru că Soros și fundațiile lui susținătoare ale drepturilor unor minorități, în speță comunitatea LBGT, au fost interziși nu înseamnă că, brusc, subit și dintr-o dată, Federația Rusă a devenit raiul ortodox pe pământ. Score: 0,26
Tăriceanu, aplauze pentru ministrul Justiției …sistem care a comis multe abuzuri, abuzuri care reies și din faptul că România este pe primele locuri în „clasamentul rușinii”, al proceselor pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Score: 0,26
Nu distrugeţi sectorul Cultură şi Mass-Media! Având în vedere situaţia conflictuală creată în Societatea Română de Radiodifuziune, prin amestecul directorului general interimar, Georgică Severin, în activitatea sindicatelor, Consiliul Naţional solicită Parlamentului să intervină de urgenţă pentru a asigura cadrul legal al garantării drepturilor salariaţilor. Score: 0,26
UNJR cere revocarea protocolului procurori-judecători În memorandum se prevede, printre altele, că "justiţia trebuie să aibă că şi preocupare esenţială protecţia, promovarea şi garantarea tuturor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti", & Score: 0,26