Protest în unitățile sanitare: „Ne sunt date firimituri” Pe lista revendicărilor salariale se află, printre altele, acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării. Score: 0,25
Jurnalistă bătută în Cecenia: Reacția Rusiei Elena Milaşina investighează încălcări ale drepturilor omului în Cecenia, o republică rusă din Caucaz condusă de ani de zile cu o mână de fier de Ramzan Kadîrov, un fost lider militar. Score: 0,26
EFECTUL P (18) Asta putea foarte bine să fie doar consecinţa drepturilor pe care şi le câştigaseră deja dinaintea conflictului, drepturi care presupuneau acea retribuţie. Score: 0,25
Președintele, acuzat că a ținut la sertar reforma serviciilor Serviciile de informații trebuie să aibă legislație adaptată noilor tehnologii fără riscul încălcării drepturilor fundamentale și echilibrelor în societate. Score: 0,26
Un ciolac cu care Securitatea a avut un plan Au existat de asemenea cazuri de înalți demnitari publici în care presa a acuzat lipsa de transparență în obținerea certificatelor și a drepturilor de care ei au beneficiat prin efectul legii ca titulari ai certificatelor. Score: 0,25
Ora elitei devotate Se pierde doar timpul cu ea, în loc ca energiile să se concentreze pe problema crucială: dezvoltarea unei Românii moderne și avansate pe temelia libertăților și drepturilor fundamentale ale omului, cu respectul proprietății, muncii și demnității persoanei. Score: 0,25
Alexei Arestovici, către opoziția rusă: „Acum trebuie să fiți uniți!” În sesiunile ulterioare ale conferinței, care vor fi în total cinci, vor lua cuvântul activiști, jurnaliști, apărători ai drepturilor omului și lideri ai mișcărilor sociale din Rusia, printre care avocatul Vadim Prokhorov, care i-a apărat în trecut pe opozanții Vladimir Kara-Murza, Ilya Yashin… Score: 0,25
Solidaritatea Sanitară respinge „Ordonanța Amăgirilor” Astfel, explică reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, prin introducerea plăţii în sumă fixă a drepturilor salariale aferente gărzilor medicilor şi pentru zile nelucrătoare în cazul asistentelor medicale şi personalului auxiliar-sanitar, Guvernul „încalcă inclusiv… Score: 0,25
Spania preia preşedinţia rotativă a UE Concret, preşedinţia spaniolă are în vedere o revizuire adecvată a Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, precum şi extinderea drepturilor lucrătorilor în mai multe domenii şi pentru grupuri vulnerabile, cum ar fi copiii, femeile supuse violenţei sau persoanele cu dizabilităţi. Score: 0,25
Legile pensiilor speciale puse în așteptare la CCR 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, prin dispoziţiile art. Score: 0,25
Știați? Kalmucii vor să iasă din Federația Rusă Autorii declarației subliniază neglijarea drepturilor victimelor reprimate ale deportărilor staliniste și problema "terenurilor înstrăinate ilegal" – Score: 0,25
Războaie pentru democrație sau pentru siluirea ei? În SUA, restrângerea drepturilor și libertăților prin intermediul Patriot Act, în 2001, a rămas în vigoare până în 2020, iar in mai toate statele occidentale se face simțită cenzura, impunerea propagandei oficiale, incriminarea sau catalogarea opiniilor contrare ca manifestări patologice ce trebuie izolate. Score: 0,25
Ungaria amână din nou ratificarea aderării Suediei la NATO Comisia Europeană îl acuză pe Orban de încălcarea statului de drept prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, respingerea migranţilor, controlul asupra presei, justiţiei şi achiziţiilor publice sau contestarea întâietăţii deciziilor Curţii de Justiţie a UE (CJUE) asupra dreptului naţional. Score: 0,25
Magistrații atacă la CCR legile care îi vizează pe „speciali” 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, prin dispoziţiile art. Score: 0,25
Cristescu a făcut pasul: UDMR riscă să rămână pe afară? Și să nu ne ascundem după degete: despre UDMR e vorba, căci ea e gruparea pentru care s-a născocit această aberație electorală, care, în numele ocrotirii – firești – a drepturilor unei minorități, a transformat struțo-cămila maghiară în arbitrul mai tuturor guvernărilor. Score: 0,26
Ce s-a ales de interzicerea cumulului pensiei cu salariul …asistenţă medico-socială şi din instituţiile sau autorităţile publice; f) asistenţilor personali prevăzuţi de Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; g) asistenţilor maternali; h) persoanelor care ocupă funcţii clericale sau funcţii de specialitate artistică; i) membrilor Academiei… Score: 0,25
Controversata lege Bode-Ciucă a trecut Potrivit celor două partide, prin această lege s-ar fi încălcat mai multe prevederi din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi din Constituţia României. Score: 0,25
Viktor Orban se opune Comisiei Europene: „Este inacceptabil” Conduse de guverne conservatoare, aceste două ţări sunt acuzate de oficiali europeni că încalcă statul de drept prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, reformele în justiţie sau contestarea întâietăţii dreptului european şi a deciziilor Curţii de Justiţie a UE în faţa dreptului naţional. Score: 0,25
Primarul UDMR din Satu Mare, acompaniat/telecomandat din pustă Cu toate acestea, reprezentanții UDMR nu s-au sfiit să ceară cu un tupeu nemăsurat acordarea pentru minoritatea maghiară a autonomiei și a drepturilor aferente prevăzute în Declarația-proclamație de la Alba Iulia pentru minoritățile naționale din Transilvania. Score: 0,25
„Perioadă de grație”, în loc de desființare a pensiilor speciale 3, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special, după caz, actualizate cu indicele preţurilor de consum lunar la data deschiderii drepturilor de pensie la data deschiderii drepturilor de pensie", mai prevede proiectul. Score: 0,26
Inventarea ghetourilor „deschise” și despăgubirile Prin atât de puțin și noi SCA CUCULIS&Asociații încercăm să ajutăm la înțelegerea drepturilor victimelor Holocaustului dar și a drepturilor supraviețuitorilor și familiilor acestora, interpretând legea și găsind o formulă simplă de a o traduce. Score: 0,26
Efectul Prigojin Numai că, în interviurile sale, Prigojin a început să le vorbească rușilor despre dorința de a institui un regim precum cel nord-coreean, cu mobilizare generală pentru război, cu militarizarea economiei, raționalizarea produselor, restrângerea drepturilor. Score: 0,25
Pensiile speciale! Ce mai vrea CSM! Totodată, apreciem că este necesar ca soluţia legislativă să prevadă un mecanism de pensionare anticipată, cu penalizarea cuantumului drepturilor de pensie, ce există în prezent în legislaţia care reglementează sistemul public de pensii. Score: 0,25
Lecția kosovară pentru Ucraina În urmă cu 25 de ani, chestiunea kosovară era văzută ca o luptă între bine și rău, iar kosovarii și UCK erau prezentați ca un bastion al democrației și al drepturilor omului care rezistă în fața unui regim sârb autoritar și revanșist ce comite crime de război. Score: 0,26
Reacția ministrului Educației, după decizia CCR USR a subliniat, de asemenea, posibile încălcări ale drepturilor la viaţa privată a elevilor şi profesorilor, în lipsa garanţiilor legale privind folosirea înregistrărilor video în şcoli", a explicat USR. Score: 0,25
Medicii amenință cu pasul următor: Demisia din gardă Pe lista revendicărilor salariale se află, printre altele, acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării. Score: 0,26