(INTEGRAL) Ce prevede prelungirea stării de alertă 36 din 21.07.2020, după cum urmează: "r) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii, oficialii forurilor sportive internaţionale care organizează aceste competiţii, precum şi arbitrii delegaţi;". Score: 0,28
Cine sunt cei doi români extrădaţi în SUA Practic, membrii grupării conduse de "Luis" au racolat, de-a lungul anilor, persoane de etnie rromă din Dolj, Mehedinţi şi Vâlcea şi le-au facilitat trecerea frauduloasă a frontierei de stat dintre SUA şi Mexic, cerând de la fiecare dintre aceştia aproximativ 8.000 de dolari. Score: 0,27
De ce unele corupții sunt mai grotești decât altele? Vedeți cine se ocupă de securitatea aeroportului când sosesc avioanele iraniene și membrii Hezbollah trec de punctul de control pentru imigrație. Score: 0,26
Petiţie: Câte semnături a strâns PSD pentru pensii În doar o lună și jumătate, împreună cu voluntari din toată țara, membrii organizației de pensionari din PSD au reuşit să strângă peste 803.640 de semnături pentru petiţia pentru respectarea creşterii punctului de pensie”, a declarat Vasilescu. Score: 0,26
Concert Opeth și The Vintage Caravan la București Chiar şi membrii desprinşi din trupă fac muzica nouă să sune altfel – vezi minunatul proiect Soen al fostului baterist Martin Lopez. Score: 0,26
Cel mai mare trust media din România, în colaps În condițiile în care ședințele Guvernului, ale Parlamentului, ale Consiliilor Județene și Locale au loc fizic, atitudinea lui Severin demonstrează fără echivoc încercarea de a marginaliza rolul Consiliului de Administrație și a ține departe membrii de realitățile din instituție. Score: 0,26
Lupii în blană de oaie de la Washington Însă în cazul The Lincoln Project este dificil să urmărești banii, pentru că membrii săi apelează la mulți subcontractori, pentru pierderea urmelor. Score: 0,26
Duduienii, la ananghie: I-au încătușat pe frații lui Pian Miercuri s-au efectuat cinci percheziţii domiciliare la membrii clanului Duduianu în dosarul uciderii interlopului Emi Pian. Score: 0,26
Semnificațiile și sensul ascuns din spatele promovării grupării „Black lives matter” Membrii acestei grupări au fost asociați pe bună dreptate Cabalei satanice. Score: 0,26
Anunțul care îi dă frisoane lui Ludovic Orban Conform unui comunicat transmis luni, membrii Delegaţiei Naţionale au discutat şi oportunitatea susţinerii unei moţiuni de cenzură îndreptate împotriva Cabinetului Orban, iar concluzia a fost că "România se adânceşte în criză cu fiecare zi de guvernare a acestui Executiv". & Score: 0,81
BREAKING NEWS A demisionat Guvernul Toţi membrii Guvernului Libanului au demisionat luni după-amiază, a anunţat anterior ministrul Sănătăţii, Hamad Hassan, în contextul intensificării presiunilor internaţionale după explozia de la Beirut și al protestelor interne. Score: 0,81
Un tânăr cu COVID avertizează: Unde e pericolul! Sun repede si anunt membrii familiei si toti contactii. Score: 0,26
Între clanuri și Covid, rătăcitori în propria țară Spun sunt nevoit, pentru că, în ultima vreme, singurele persoane cu care interacţionez de plăcere sunt membrii familiei. Score: 0,26
Noi confruntări între protestatari şi poliţie la Beirut Libanezii au pregătit spânzurători simbolice pentru membrii guvernului pe care îi acuză că au facilitat explozia. Score: 0,26
E oficial: Teodorovici şi-a depus candidatura El a făcut un apel membrii PSD care vor participa la congres. Score: 0,26
Țara escrocilor filozofi, unde se cârpește și se imită Băncile libaneze au furat ecomiile libanezilor, guvernul nu se arată demn de numele acesta, cu atât mai puțin membrii săi. Score: 0,26
Ciolacu îşi prezintă programul pentru şefia PSD Recâștigarea prestigiului partidului – membrii și simpatizanții noștri trebuie să aibă motive de mândrie pentru că fac parte din marea echipă a PSD! Score: 0,26
Compasiune și ipocrizie pentru Liban Jumătate din membrii Statului Major al Armatei Israelului pot să recite doctrina Dahiya (cartier din Beirut devastat de bombardamentele israeliene, în războiul din 2006). Score: 0,26
Scenă ca-n filme: Cu Kalaşnikov-ul pe proprietatea lui Donald Trump Ogrodnick a spus că cei trei sunt norocoşi că nici preşedintele şi nici membrii familiei sale nu se aflau acolo, pentru că în caz contrar, agenţii Serviciului Secret i-ar fi împuşcat. Score: 0,26
Explozia din Beirut și furia libanezilor Libanul este un membru fondator al Organizației Națiunilor Unite și are dreptul de a cere de la acest for și de la membrii Adunării Generale și ai Consiliului de Securitate o poziție lipsită de ambiguitate în sprijinul speranțelor poporului libanez în procesul de recuperare a drepturilor… Score: 0,26
BREAKING NEWS VIDEO Tăriceanu, anunțul care pune politica pe jar Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, va candida la Primăria Generală a Capitalei, au decis, joi, membrii Biroului Politic al formațiunii. Score: 0,26
Cererea lui V. Vosganian, respinsă de instanța de la Registrul Public …Procesul-verbal din 05.05.2018 nu este însoțit de dovezi privind alegerile din filiale (dată clară, convocare, ordine de zi, procese-verbale autentificate, dovezi privind membrii semnatari) deși aceste aspecte au fost invocate prin cererile depuse de participanți; nu a făcut dovada că la data de 05.05.2018 domnul Varujan Vosganian nu avea… Score: 0,26
Cochilia (26)-Ediția a doua, revizuită după 30 de ani Membrii acesteia atât de uniți în coaliția antitabagică – secția țigări – se certau fără încetare între ei din te miri ce, iar ruda semi-oaspete era rugată mereu să facă pe arbitrul. Score: 0,26
Răzmerița de pe terase și din puburi Apărându-se de propriile eșecuri și abuzuri, membrii guvernului Orban, în linia preluării în mod abuziv a puterii, sunt tot mai dispuși să încalce statul de drept și reacțiile publice. Score: 0,26
(FOTO) Omor între interlopi pe străzile Capitalei Membrii clanului Duduianu au revenit recent în atenţia publică după ce ar fi şantajat mai mulţi manelişti să cânte gratis la petreceri. Score: 0,26