Cărţi de pus sub brad Aceasta gestionează profiturile obţinute de “Fifteen Restaurant Group” (în care sunt instruiţi tinerii dezavantajaţi ce doresc să devină maeştri bucătari) şi “Ministry of Food Centres” (în care pot învăţa să gătească membrii unor comunităţi din Marea Britanie şi din alte părţi ale lumii). “ Score: 0,26
Actualitate Extern Grevă generală anunţată la metroul londonez Membrii sindicatului conductorilor ASLEF au votat în proporţie de 90 la sută în favoarea acestei măsuri însoţite de alte două întreruperi ale lucrului la 18 şi 25 ianuarie, a precizat sindicatul într-un comunicat. Score: 0,26
Actualitate Impozitele şi taxele locale în Bucureşti, pe ordinea de zi a şedinţei CGMB Liderul consilierilor PSD, Doru Giugula, a declarat săptămâna trecută că membrii CGMB vor căuta soluţii ca să nu majoreze taxele şi impozitele locale pentru anul 2013. Score: 0,26
Regimul coloneilor cu doctorate …Secretarul de stat Alina Bica se rupe-n doctorate, îndrumată de prietenii senatorului Cătălin Voicu Secretarul de stat Alina Bica, care va încerca marţi să-i convingă pe membrii CSM că merită să ajungă din procuror, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a înscris în septembrie 2010 împreună cu preşedintele Secţiei a… Score: 0,26
Actualitate Cercetătorii au dezvăluit un complot vechi de 3.000 de ani: Ramses al III-lea a fost asasinat Această conspiraţie ţesută de membrii haremului faraonic este atestată de documente de epocă, în special de "Papirusul judiciar" păstrat la Torino, în Italia, care relatează o tentativă de lovitură de stat a reginei Tiyi, una dintre soţiile lui Ramses al III-lea, informează lepoint.fr. Score: 0,26
Actualitate Justiție Noi arestări în dosarul megafraudei bancare de 85 de milioane de euro …substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, şi anume prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare pentru 35 de societăţi comerciale controlate de membrii grupului infracţional organizat. Score: 0,26
Actualitate Extern Arestări din cauza Apocalipsei în China Secta "Dumnezeu atotputernic" i-a îndemnat pe membrii ei să înlăture de la putere Partidul Comunist Chinez, descris ca un "mare dragon roşu", şi le-a spus acestora că o nouă eră, condusă de un Cristos feminin, a sosit, a anunţat cotidianul de limbă engleză Global Times. Score: 0,26
Actualitate Extern Salman Rushdie: Religiile sunt un soi de mafie Asta mi-a confirmat convingerea că religiile sunt un soi de mafie: când unul dintre membrii familiei este atacat, toţi îi sar în ajutor.” “ Score: 0,26
Decembrie românesc dincolo de frontiere Ansamblul folcloric “Kodrjanka” a fost înfiinţat în iulie 2012 de către membrii comunităţii moldoveneşti din Praga. … Corul “Vocalica” a fost înfiinţat în octombrie 2001 de către membrii unui grup vocal care a activat mult timp în Praga. Score: 0,27
Actualitate Extern Egipt: Referendumul a fost marcat de nereguli, denunţă mai multe ONG-uri "Numărarea a fost făcută în întuneric", a declarat la rândul său avocatul Negad el-Borei, adăugând că membrii Partidului Libertăţii şi Justiţiei (PLJ), din care provine preşedintele egiptean Mohamed Mursi, au "direcţionat alegătorii" să voteze "da". & Score: 0,26
Patru arestări în dosarul megafraudei bancare de 85 de milioane de euro Procurorii susţin că membrii grupului infracţional ar fi fost sprijiniţi de şapte directori generali sau directori comerciali ai unităţilor bancare, acuzaţi că ar fi coordonat procedurile de selecţie a firmelor, ar fi dat avize pentru risc şi ar fi aprobat creditele deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale. Score: 0,28
Actualitate DIICOT: Marius Locic primea mită pentru Cătălin Voicu …administrator, LOCIC Imobiliare, a fost beneficiara a mai multor sume de bani efectuate prin transfer bancar, sume ce aveau ca şi justificare facturi fictive întocmite de către membrii grupării infracţionale pentru a se putea justifica aşa zisa relaţie comercială dintre societăţile care au fost beneficiare în mod ilegal ale creditelor acordate… Score: 0,26
Actualitate DIICOT: Directorii BRD Unirea şi Dorobanţi au coordonat activitatea în cazul megafraudei bancare …implementat şi întreţinut de aceştia menit a frauda banca şi a le permite să-şi însuşească nelegal sumele de bani astfel obţinute, în participaţie cu ceilalţi membrii ai grupului, pentru impunerea căruia şi-au folosit întreaga expertiză în domeniu, dar mai ales puterea de decizie conferită de poziţia pe care erau încadraţi… Score: 0,26
Actualitate BOUREANU IESE LA ATAC: Unii MINIŞTRI PDL nu au avut CAPACITATEA INTELECTUALĂ SURSA: REALITATEA TV Membrii PDL au făcut, vineri, o analiză dură a anilor în care au fost la guvernare. Score: 0,26
Actualitate Justiție Percheziţii pentru destructurarea unei grupări suspectate de prejudicierea bugetului statului …pe lângă Judecătoria Sectorului 2 şi poliţiştii sectorului 2 al Capitalei au obţinut date şi informaţii conform cărora, începând cu a doua jumătate a anului 2011, membrii grupării ar fi racolat mai multe persoane şi, folosindu-se de situaţia materială precară a acestora, i-ar fi determinat să preia în mod fictiv peste 150 de societăţi… Score: 0,26
Pe ecrane, „Sfintele motoare”, un hibrid între noir, comedie, SF, musical, romance În fiecare an, în luna decembrie, membrii LAFCA votează premianţii anului în curs, urmând ca ceremonia de înmînare a premiilor să fie ţinută în ianuarie, anul următor. Score: 0,26
Liviu Ciulei, Ion Lucian, Emil Hossu, Şerban Ionescu, pe Aleea Celebrităţilor! În 1963 se numără printre membrii fondatori ai “Asociaţiei Cineaştilor din România” (ACIN), al cărei vicepreşedinte a fost până în 1968. Score: 0,26
Actualitate Justiție Patru poliţişti din judeţul Olt, acuzați de DIICOT Ulterior, profitând de funcţiile deţinute, poliţiştii au efectuat în mod abuziv cercetări faţă de funcţionari publici din cadrul DGFP Olt, APIA Olt sau Direcţia Vamală Craiova, care au respins cereri de rambursare de TVA sau alte solicitări formulate de societăţile comerciale protejate de membrii grupării. Score: 0,27
Concerte cu adieri de Crăciun Aşadar, mergeţi să-l ascultaţi pe Ştefan Hruşcă în concertul “La mijlocul cerului”, la Sala Palatului, în 20 decembrie, la ora 19.30, unde îi va avea ca invitaţi speciali pe membrii Corului Naţional de Cameră “Madrigal”. Score: 0,26
Economie Politică CE: Europa trebuie să rămână pe calea austerităţii Progresul este tangibil: dezechilibrele de cont curent între membrii zonei euro au scăzut semnificativ, în contextul în care competitivitatea pierdută de unii membri în deceniul de dinaintea crizei este recâştigată. Score: 0,26
Actualitate Justiție Suspecţi de fraude informatice, prinşi cu ajutorul FBI şi Secret Service Procurorii susţin că membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale din inducerea în eroare a aproximativ 100 de cetăţeni americani, prin organizarea de licitaţii frauduloase pe site-uri de profil. Score: 0,26
Actualitate Conducerea PDL şi liderii organizaţiilor judeţene, în şedinţă vineri Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a convocat pentru vineri Colegiul Director al partidului, din care fac parte membrii conducerii centrale a PDL şi liderii organizaţiilor judeţene, relatează Mediafax. Score: 0,27
Actualitate Extern Acţiune împotriva decernării Premiului Nobel UE Reprezentanţii acestei organizaţii subliniază că membrii Comitetului s-au îndepărtat prea mult de litera testamentului lui Alfred Nobel, care scria ca premiul să fie acordat 'unei persoane care a obţinut cele mai… Score: 0,26
Actualitate AEP: Ziariști străini şi observatori externi acreditaţi la alegerile de duminică Persoanele acreditate pot asista la operaţiunile electorale în ziua votării începând cu ora 6,00 şi terminând cu momentul încheierii şi semnării de către membrii biroului electoral al secţiei de votare a procesului verbal de constatare a rezultatelor scrutinului în acea secţie numai dacă prezintă actul de acreditare. Score: 0,26
Actualitate Apel al unui grup de intelectuali: Români veniți la vot "Apelul intelectualilor către cetățenii româniAstăzi, unii membrii ai corpului politic românesc, foarte vocali, susțin ideea neimplicării cetățenilor în procesul democratic al alegerilor. Score: 0,26
Actualitate Bilanţul confruntărilor din Siria a depăşit 42.000 de morţi Cel puţin 29.455 de civili au murit în ultimele 20 de ani, precizează OSDO, care îi consideră civili şi pe membrii grupărilor armate ale opoziţiei. Score: 0,27