Membrii PDL au făcut, vineri, o analiză dură a anilor în care au fost la guvernare. În spatele uşilor închise, vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu acuză lipsa de discernământ care a stat la baza reducerii pensiilor, precum şi absenţa nervului în cazul unor miniştri de a tăia salariile diferenţiat, şi nu cu 25%. Boureanu a criticat şi numirea unor miniştri „la pachet”, şi nu după criterii de profesionalism.
Într-o serie de înregistrări apărute în presă de la şedinţa Colegiului Director PDL, Cristian Boureanu spune că pensiile ar fi trebuit reduse după alt algoritm.
„Am făcut-o pompieristic şi nu s-a uitat nimeni că între şapte milioane patru sute şi zece milioane, apropo de profesionalism, sunt cei mai mulţi dintre pensionari, adică 80%. Am făcut-o fără discernământ”, a declarat vicepreşedintele PDL.
Cristian Boureanu a criticat şi reducerea, în ultimul moment, a salariilor.
„Pentru că unii miniştri nu au avut capacitatea intelectuală, nu au avut nervi să reducă diferenţiat salariile şi pentru că decizia s-a luat prea târziu, am tăiat cu 25% în luna mai. Hotărârea a fost luată sub presiunea domnului preşedinte Băsescu, pentru că se ducea ţara de râpă. Atenţie! Nu îl acuz”, a explicat Boureanu.
Politicianul le-a adus aminte colegilor săi că tăierea salariilor se discutase mult mai devreme, când era vorba de tăieri de doar 10%.
Democrat-liberalul mai spune că un alt element care a tras partidul în jos a fost împărţirea ministerelor.
„Deci, nu cât de bun e ăla pe care îl propune filiala, cu cel mai bun rezultat. Ci domnule, am trimis eu de la mine de la judeţ pachetul? Îl luaţi, nici nu îl verificaţi, nu vă uitaţi la el şi îl puneţi ministru”, le-a reproşat el colegilor din partid.
Boureanu a completat că, ,,la 1% notorietate, nu poţi să faci politici naţionale şi mai ales nu poţi să tai pensii şi salarii”.