Asigurarea casei devine obligatorie de la 15 iulie "Vânzările au accelerat în ultima perioadă şi se vând câteva mii de poliţe în fiecare zi", a declarat Marius Bulugea pentru zf.ro, directorul general al PAID, compania care emite poliţele obligatorii. Score: 0,26
MAI concediază angajaţi, dar cumpără alcool de 500.000 de lei Taie lefurile angajaţilor, concediază mii de oameni, dar cumpără alcool de aproape 500.000 de lei. Score: 0,26
Degradarea învăţământului în România actuală Prima este aceea că optica pe care o menţionaţi este a unor persoane care au ceva publicaţii ISI la activ, dar pe care nici o universitate, din ţară sau din afară, nu le-a angajat (astfel de „specialişti" fiind cu sutele de mii în lume!). Score: 0,25
Incendiu puternic la Complexul Energetic Turceni Din primele estimari, pagubele se ridcă la cateva sute de mii de euro. Score: 0,26
Trenul şi timpul merg împreună N-ar fi fost o cumplită nedreptate şi o nemărginită prostie ca fabrica de vagoane din Arad, cea care a furnizat zeci de mii de unităţi pentru marfă şi călători, dând viaţă reţelei feroviare de pe teritoriul României, să moară dintr-un amatorism de doi lei? Score: 0,25
După şaptezeci de ani (1941-2011) Rămâne întrebarea: hotărârea mareşalului Antonescu de a angaja în continuare efective atât de importante în 1942 a avut drept urmare numai pierderile foarte mari în oameni şi suferinţele a zeci de mii de familii? Score: 0,26
Grecia, scoasă la vânzare. Populaţia se revoltă împotriva guvernului Zeci de mii de manifestanţi au atacat clădirea Mininsterului elen de Finanţe şi au incendiat maşini în Piaţa Constituţiei din Atena în prima zi a unei greve generale de 48 de ore, organizată cu puţin înainte ca Parlamentul să decidă adoptarea unor noi măsuri de austeritate. Score: 0,77
Călătorii prin cele mai frumoase grădini ale Europei În Grădina Botanică, inaugurată recent, după ce a fost neglijată un timp îndelungat, te uimeşte varietatea de plante întinse pe o suprafaţă de 10 hectare, cu 12 mii de specii diferite, ornată cu vase din ceramică. Score: 0,26
„Principiul lui Peter” la Primăria Capitalei De numele domniei sale, direct sau indirect, se leagă deja catastrofe urbanistice precum uscarea a mii de copaci seculari, „toaletaţi" la ordin în miezul verii, distrugerea pavajului istoric de pe marile bulevarde, distrugerea zonei Berzei-Uranus, a zidurilor mânăstirii… Score: 0,26
Grecia, grevă generală de 48 de ore Peste 5.000 de ofiţeri de poliţie urmează să fie desfăşuraţi marţi în centrul Atenei, în condiţiile în care mii de muncitori aflaţi în grevă urmează să se îndrepte spre Parlament la ora locală şi a României 10.00. Score: 0,26
Sorin Blejnar l-a demis pe şeful Gărzii Financiare Bucureşti În tot acest timp, la ANAF curg disponibilizările pe bandă rulantă şi pleacă acasă aproape două mii de angajati din întreaga ţară. Score: 0,26
Case cu cel puţin 25% mai ieftine. De la executări silite Băncile sunt nevoite să execute silit garanţiile şi, astfel, au luat în bilanţuri mii de ipoteci. Score: 0,26
Veniţi de luaţi memorie! De la Marius Ghilezan De două mii de ani spartanii nu mai luptă, atenienii nu mai picură pe marmură pastel cărămiziu pe feţele înmarmorate, fac bani din piatra seacă îi e cam foame Republicii lui Platon. … să am discipoli mii, laureaţi ai cauzelor mele. Score: 0,26
Lideri ai Khmerilor Roşii, judecaţi pentru genocid şi căsătorii forţate Patru lideri supravieţuitori ai Khmerilor Roşii din Cambodgia, judecaţi pentru genocid începând de luni la Haga de Tribunalul ONU pentru crime de război, sunt acuzaţi şi de aranjarea a zeci de mii de căsătorii forţate, pentru a determina creşterea natalităţii după 1978, potrivit The Independent, preluat de Mediafax.ro. Score: 0,26
Carte în turneu. Lăsând “Levantul”, Traian Băsescu ar trebui să urce pe “Scara leilor” a Doinei Uricariu O tuşă aparte are în carte generalul Matici, o figură eroică de comandant de oşti, care a salvat de la moarte zeci de mii de evrei în Transnistria. Score: 0,25
Preşedintele Greciei vine în România Alpha Bank şi Bancpost sunt bănci de top 10 cu sute de mii de clienţi, în România. Score: 0,26
Dusterul de 850 cai putere, locul 3 la Pikes Peak 2011 Nobuhiro "Monster" Tajima a doborât recordul cursei, coborând sub pragul de 10 minute, parcurgând traseul în 9 minute, 51 secunde şi 278 miimi. … Precedentul record a fost de 10 min, 01s, 42 miimi şi a fost stabilit de acelaşi japonez, tot la volanul unui Suzuki. Score: 0,26
„Este regretabil că maghiarii nu pot să vadă şi partea plină a Tratatului de la Trianon” Dacă ies în stradă patru-cinci sute de mii de maghiari, poate vor învăţa și românii, în anii următori, că trebuie să iasă şi ei în stradă, să meargă la vot şi să aleagă pe cine cred că este mai potrivit să le reprezinte interesele, sau să-i sancţioneze pe cei care i-au minţit sau trădat. Score: 0,26
Peter Falk i-a lăsat moştenire soţiei sale o avere de 5 milioane de dolari Peter a lăsat moştenire o sumă de câteva sute de mii de dolari celor două fiice ale sale, adoptate în timpul primei lui căsătorii", a precizat o sursă. Score: 0,26
Record mondial: Cei mai mulţi oameni deghizaţi în ştrumfi În peste douăsprezence ţări, mii de oameni şi-au pictat feţele cu albastru şi au purtat căciuli albe, de Ziua Internaţională a Ştrumfilor. Score: 0,26
Vosganian: Băsescu strică poporul iar poporul îl strică pe Băsescu El crede că o națiune are nevoie de reperele sale şi că nu întâmplător singurele două împrejurări când românii s-au adunat cu sutele de mii pe străzile Bucureștiului au fost legate de aceste personalități: în primăvara lui 1992, cu prilejul revenirii în țară a Regelui și în toamna lui 1995, atunci când a murit Corneliu Coposu. Score: 0,26
Top 10 descoperiri despre al-Qaeda. Terorişti cu asigurare medicală şi concedii …Osama bin Laden se gândea să schimbe numele organizaţiei al-Qaeda, pentru că era îngrijorat de pierderea de popularitate a acesteia în randul musulmanilor, din cauza miilor de victime ale războiului pornit de SUA dupa 11 septembrie 2001. Score: 0,25
Iliescu: Băsescu şi-a făcut un obicei penibil din a-i ataca pe foştii şefi de stat …ferocitatea cu care s-au purtat luptele în cel de-Al Doilea Război Mondial ne fac să credem că o mare parte a României ar fi devenit un uriaş câmp de ruine, că sute de mii de civili ar fi fost victime în plus ale confruntărilor armate", notează Iliescu, apreciind totodată că "venirea la putere a generalului Antonescu, în septembrie… Score: 0,26
Cât s-a strâns la nunta deputatului PSD la care Vanghelie a mers cu elicopterul Darul declarat de proaspătul însurăţel este de 33.400 de euro şi 205.000 de lei, adică până într-o sută de mii de euro. Score: 0,26
Război de propagandă cu Gaddafi. Sarkozy justifică din nou operatiunea din Libia Dacă nu am fi intervenit, ar fi fost zeci de mii de morţi. Score: 0,26