Opoziţia a făcut miercuri regulile în Senat Primul punct încasat de senatorii din coaliţia de guvernare a fost mutarea, prin vot, a dezbaterilor pe marginea proiectului Legii asistenţei sociale, prioritate legislativă a Guvernului, pe punctul 54 din ordinea de zi, ultimul punct al şedinţei. Score: 0,29
În loc de Bosch, la Jucu vine modista Schrotter În viziunea ieşencei, decidenţii de la Nokia au luat o decizie proastă atunci când au decis mutarea fabricii din România, "paradisul" economic şi fiscal condus de Băsescu şi Boc, în China. Score: 0,28
Aproximativ 130 de romi de origine română, evacuaţi dintr-o tabără din Milano Primăria din Milano le-a oferit romilor posibilitatea de a se muta în centre autorizate, dar, până acum, o singură familie a acceptat oferta. Score: 0,29
Îndemnul unui bancher: România să limiteze prin Constituţie datoria publică El arătat că actuala criză este cel mai bun moment pentru România pentru a continua şi în politica fiscală reforma începută în anii '70, prin care politica monetară a fost mutată de sub controlul politicienilor. Score: 0,29
Rugby – CM 2011: Peste un milion de spectatori la meciurile din grupe Cele două jocuri, programate iniţial la Christchurch, au fost mutate la Auckland după cutremurul de pământ care a devastat oraşul de pe insula de sud, pe 22 februarie. Score: 0,28
Unele bacterii, responsabile de apariţia cariilor dentare, vinovate şi de atacurile cerebrale Koichiro Wada, de la Univesitatea din Osaka (Japonia), şi colegi ai săi au descoperit în ţesuturile creierului unor persoane care au decedat în urma unor hemoragii cerebrale bacteria Streptococcus mutans, care 'vegetează' în gură şi joacă un rol major în apariţia cariilor dentare. Score: 0,29
România, în aşteptarea investitorului Godot În viziunea ieşencei, cei de la Nokia au luat o decizie proastă atunci când au decis mutarea fabricii din România, "paradisul" economic şi fiscal condus de Băsescu şi Boc, în China. Score: 0,27
Ministrul Baconschi a ţinut o şedinţă de partid în faţa „Comunităţii Române” din New York!!! Programată, conform invitaţiilor trimise, să se desfăşoare în Salonul de Protocol, situat la etajul 4 al Consulatului, întâlnirea a fost mutată în Sala Auditorium a Institutului Cultural Român din New York (care stă goală, de trei ani de zile, din cauza "activităţii febrile" a directoarei Corina… Score: 0,27
Klingo şi Băsescu: Adio, domnule Ciorbea! Pentru cei care nu ştiu sau nu-şi aduc aminte: „Klingo", după numele unui personaj mutant de desen animat de tip nou, era porecla lui Victor Ciorbea. Score: 0,28
Chestiunea ţigănească se întoarce Abia de acum demagogia de la Bucureşti ar putea fi extrasă din zona prefăcătoriilor caraghioase şi mutată în planul acţiunilor concertate. Score: 0,28
Invitaţie la lectură quot;De câte ori se mutau într-o casă nouă, înainte de a despacheta bagajele şi mobila, Majestăţile Lor scoteau discul de vinil, pick-up-ul şi două scaune. Score: 0,27
Finul lui Emil Boc susţine că Bosch şi-ar putea muta o parte din operaţiuni la Jucu Compania Bosch şi-ar putea muta o parte din operaţiuni la Jucu, susşine preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, pedelistul Alin Tişe. … Joi, Nokia a anunţat că va pleca din România şi că-şi va muta producţia în Asia. Score: 0,83
Liderul rom Kiril Raşkov, care a dinamitat Bulgaria, rămâne în arest Situaţia la Katuniţa s-a liniştit duminică, dar acţiunile de protest s-au mutat în oraşele mari. Score: 0,28
Băsescu ştia că Nokia va pleca din România "La un moment dat se va muta către pieţe cu mână de lucru mai ieftină", spunea Băsescu în 2009. Score: 0,89
CSAT vrea să subordoneze poliţiştii primarilor pentru alegerile din 2012? Not found: muta Score: 0,28
Elita blocată şi gaşca promovată Şi apoi să se dea martiră cu mutarea la fabrica Suveica, pe un post călduţ şi intelectual, pe când alţii, precum avocatul Ulyse Negroponte, instala toalete încă din 1948 iar soţia sa, Sanda Tatarescu Negroponte, după ani de puşcărie să nu fie angajată nici măcar la Suveica ci să trăiască prin meditaţii de limba franceză. Score: 0,28
Autonomia Ţinutului Secuiesc, o replică peste timp a diversiunii staliniste Stramosii nostri le aveau pe toate si de aceea, mult prea toleranti la vecinii in cautare de identitate, aproape ca nu au luat seama cum au perseverat in cuceriri, aliante si comploturi cu cei mai puternici, pentru a strica oranduielile si muta hotarele. Score: 0,28
Călătorie prin Regatul Siam În 1782, Rama I, după ce l-a executat pe Taksin, care înebunise, a mutat capitala pe insula Rattanakosin, considerată astăzi centul istoric al Bangkokului, ridicând construcţii fortificate, numite azi "Marele Palat". Score: 0,28
Alertă de gripă aviară în India Apariţia cazurilor de gripă aviară s-a produs la scurt timp după ce Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură a recomandat "o supraveghere şi o vigilenţă sporite, într-un moment în care o tulpină mutantă a acestui virus mortal se propagă în Asia". Score: 0,28