The Economist: Fragmentarea zonei euro, o declaraţie de război

Acolo unde ţara a renunţat la euro, graniţele ar fi închise pentru a preveni contrabanda din ţările de la periferia euro. Asemenea bariere ar paraliza plăţile electronice transfrontaliere şi chiar comunicaţiile. Companiile cu operaţiuni în zona euro vor încerca să se descurce pe cont propriu în fiecare ţară. Unde sunt datornicii şi creditorii în euro? Care dintre ei sunt euro „germani”, care „greceşti”, care „italieni”? La acest scenariu se adaugă o certitudine: în 2011-2015 vine scadenţa creditelor ieftine primite de companiile europene la jumătatea anilor 2000.

De luni de zile, companiile europene fac planuri tot mai serioase pentru a nu fi surprinse de prăbuşirea sau fragmentarea zonei euro, scrie The Economist, care schiţează un scenariu al haosului care ar pune stăpânire pe Europa într-o asemenea situaţie.

Chiar şi o fragmentare parţiala ar fi catastrofală pentru companiile din zona euro, dar şi pretutindeni in piaţa unică europeana. Ca un pumn puternic, ar cauza o dislocare dureroasă. Vor trebui introduse noi monede. Panica ar pune stăpânire pe băncile de care companiile depind pentru finanţare. Creşterea economică s-ar izbi de un zid.”

„Ştirea despre fragmentarea zonei euro, dacă va veni, va fi ca o declaraţie de razboi. Acolo unde ţara a renunţat la euro, graniţele ar fi închise pentru a preveni contrabanda din ţările de la periferia euro. Asemenea bariere ar paraliza plăţile electronice transfrontaliere şi chiar comunicaţiile. Companiile cu operaţiuni în zona euro vor încerca să se descurce pe cont propriu în fiecare ţară. Unde sunt datornicii şi creditorii în euro? Care dintre ei sunt euro „germani”, care „greceşti”, care „italieni”? Trezorierul unei companii va avea nevoie de aceste informaţii în câteva ore”

„Iar acesta ar fi doar începutul. O companie care transportă containere prin Europa în fiecare zi, mutându-şi staful dintr-un birou în altul ar trebui, să-şi regândească întreaga afacere în faţa haosului de pe piaţă, a falimentelor bancare şi a şocurilor de pe lanţul de aprovizionare. Să se dividă în două sau mai multe entităţi, între „Europa tare”, cu o moneda puternică, şi periferia cu mai multe monede slabe? Ar trebui noi oameni, noi sisteme logistice şi de comunicare, iar acestea nu pot fi făcute peste noapte”, scrie The Economist.

Cum doar într-o săptămână au venit veştile despre problemele băncii franco-belgiene Dexia, despre o nouă retrogradare a ratingului Italiei şi amânarea unei noi tranşe din împrumutul pentru Grecia, companiile încep să se pregătească pentru ce e mai rău. „Nu m-ar suprinde ca orice companie bine condusă să se pregăteasca pentru cele mai rele scenarii, oricât de îndepărtate ar parea”, spune Leif Johansson, fost CEO al Volvo şi presedinte al Ericsson.

Prima prioritate pentru o firmă europeană este să-şi reduca expunerea în Europa, scrie The Economist, adăugând că zona din care aceste companii vor să fugă este periferia zonei euro. Băncile pe care aceste companii vor să le folosească fac mereu calcule privind expunerea in Europa. „Ghinion pentru France Telecom, cu 92% din vânzări în Europa. Veşti bune în schimb pentru LVMH, cu 34% din venituri obţinute în Europa, graţie consumatorilor asiatici, cu un apetit nelimitat pentru fleacurile produse de ei”, scrie The Economist.

A doua prioritate pentru firmale europene este să se mute repede în economii emergente cu creştere rapidă. Criza euro face ca aceasta necesitate să fie şi mai urgenta. E.ON vinde tot mai multe dintre activele din Europa pentru a se axa pe pieţele emergente. Klockner&Company a cumpărat o companie braziliană şi acum doreşte să-şi deschidă brirouri în China.

Finanţarea estea ceea ce îngrozeşte companiile europene. The Economist arata că Frantz Electrolyse, un furnizor important pentru Peugeot, nu a mai reuşit să obţină un credit bancar din 2008. Pentru aceasta a apelat la agenţii guvernamentale sau la petroliştii de la Total, cu condiţia de a folosi exclusiv produsele lor. În Germania, o treime dintre companii vorbesc despre reducerea dorinţei băncilor de a le credita. Companiile italiene arată că costul împrumuturilor bancare a crescut cu 30% in ultimele câteva luni.

Standard&Poors trage şi un alt semnal de alarmă. În perioada 2011-2015 vor ajunge la scandenşâ multe dintre creditele ieftine obţinute de companiile europene în perioada de creştere de la jumătatea anilor 2000. Companiile vor trebui să refinanţeze credite în valoare de 1.100 de miliarde de dolari într-o perioadă în care băncile vor fi zgârcite, iar euro în criză.

Pentru marile companii apare o altă problemă: unde să păstreze capitalul în aşteptarea unui climat mai bun pentru investiţii. Până de curând au fost preferate băncile din Franţa şi Germania. Însă pentru Siemens chiar şi acestea par nesigure, astfel încât a transferat 500 de milioane de euro de la Societe Generale către Banca Centrală Europeană, stârnind un val de nemulţumire în mediul de afaceri francez.