Marcel Mihoc, consilier județean ales pe listele comune AUR-Partidul Republican, a făcut o declarație care a captat atenția în cadrul ședinței extraordinare a CJ Timiș. În discuția premergătoare votului pentru oferirea cetățeniei de onoare a județului pentru mai multe personalități, Mihoc a luat cuvântul. Acesta a susținut că va vota propunerile, dar a prezentat mai multe nume care ar merita de asemenea această onoare. Printre numele menționate și-a făcut loc și șeful PSD, Sorin Grindeanu.
În discuția cu Cotidianul, Marcel Mihoc, ales acum pe listele AUR drept consilier județean, dar care a fost membru PSD până în 2014, a povestit că a plecat din rândurile social-democraților „oarecum certat” cu Sorin Grindeanu. Totuși, Mihoc apreciază rezultatele politice obținute de șeful PSD. Mihoc a ținut să sublinieze în repetate rânduri că a exprimat în ședință doar o opinie personală, nu una în numele partidului AUR.
Mihoc: Pe Sorin Grindeanu nu-l iubesc chiar de fel, dimpotrivă
„Pentru că în viața mea politică de peste 30 de ani de zile, sunt la al 4-lea mandat de consilier județean, primele 3 am fost din partea PSD, după care am făcut pauză de 10 ani de zile pentru că nu m-am mai încadrat în strategia și viziunea lor. După care am considerat că e firesc să mai fac politică, că am 62 de ani și numai bine îmi termin mandatul ăsta la 64.
Și atunci, făcând o paralelă și un istoric al evoluției mele politice în timp și spațiu, și văzând toată clasa politică a județului Timiș, care s-a perindat de peste 30 de ani, acest domn, Sorin Grindeanu, pe care nu-l iubesc chiar de fel, dimpotrivă, când am plecat din PSD, oarecum am fost certați și nu avem o relație de prietenie, de respect. Pur și simplu îl respect ca și om politic, pentru că dumnealui a avut un traseu politic care a adus județului Timiș multe, multe beneficii. Și aș putea să le enumăr dacă doriți.
Centura de Nord, Centura de Vest, Centura de Sud. Deci tot ceea ce n-a făcut în 30 de ani clasa politică din județ, a făcut acest om sau cel puțin a participat la realizarea acestor investiții. Urmează stadionul Dan Păltinișanu, urmează Spitalul de Oncologie. Deci, în general, un om politic, când iese în fața electoratului să fie reales, arată ce a făcut, cu bune, cu rele, cu greutăți, fără greutăți.
Ei, nu știu câți oameni din câte partide pot să spună că la nivel de județ Timiș au făcut cât a realizat această persoană. Că ne iubim, că nu ne iubim, că suntem prieteni, că suntem dușmani… Nu contează. Eu analizez doar o activitate politică a unui om. Atât. Nu mă interesează restul, înțelegeți?”, a explicat Mihoc în discuția cu Cotidianul.
Marcel Mihoc ține să-și delimiteze poziția de cea a AUR
Consilierul județean a ținut în repetate rânduri să menționeze că poziția prezentată în Consiliul Județean referitoare la Grindeanu nu este și cea a partidului, ci doar o opinie personală.
„Menționez că toate aceste afirmații au fost făcute în nume propriu, nu în numele partidului AUR. Și am menționat treaba asta. Pentru că partidul AUR este un partid deschis în care fiecare om poate să spună ce vrea.”
De altfel, ideea de a-i oferi lui Grindeanu cetățenia a venit după ce Mihoc a rostit mai multe nume de personalități timișene ce ar merita o astfel de distincție, precum „domnul profesor Bîrsășteanu, care este președintele Asociației de Radiologie la nivel de țară, cum ar fi profesorul Poenaru, cum ar fi profesorul Păunescu, care, indiferent din ce partide au făcut parte extra-profesie, au lăsat în urma lor ceva și eu mă mândresc că i-am cunoscut și că am fost alături de dumnealor”, susține Mihoc.
„Simion este ultimul președinte în care eu cred, trup și suflet”
L-am întrebat pe Mihoc și despre o postare a deputatul AUR Florin Popovici, în care Sorin Grindeanu, șeful USR Dominic Fritz și șeful social-democrat al CJ Timiș, Alfred Simonis, erau generați de IA într-o „horă a corupției și a privilegiilor”. Mihoc a distribuit în iulie această postare, așa că l-am întrebat care este varianta reală a lui Sorin Grindeanu: cea care merită să fie cetățean de onoare, sau cea din „hora corupției”.
„Eu nu-mi permit să-l analizez nici pe domnul Grindeanu, nici pe domnul Fritz, nici pe domnul Simonis. Pot doar să spun că evoluția politică a domnului Grindeanu văzută de către mine, Marcel Mihoc, este:
A fost președintele organizației PSD Timiș. A fost viceprimar la primăria Timișoara. A fost președintele Consiliului Județean Timiș. A fost directorul ANCOM. A fost ministru. A fost premierul României. În aceste condiții, făcând o retrospectivă despre toți oamenii politici, parlamentari, deputați, ce vreți dumneavoastră la nivel de județ, punctul meu personal… și vă rog să menționați, personal, nu al AUR-ului!”
În cariera sa politică, Marcel Mihoc a trecut prin PSD, Partidul Ecologist Român, Partidul Republican și acum a ajuns în AUR. Despre partidul lui Simion spune că este ultimul partid în care își pune încrederea.
„AUR-ul este ultimul partid. Domnul George Simion este ultimul președinte în care eu cred, trup și suflet, că va realiza ceva pentru această țară. Asta e părerea mea personală. Acum, că greșesc, că nu greșesc, e problema mea, nu e problema nimănui, înțelegeți?”
Mihoc: Cred că n-am mai vorbit de 4-5 ani de zile cu Grindeanu
În finalul discuției, Marcel Mihoc a ținut să sublinieze că nu mai ține legătura cu Sorin Grindeanu. Declarația sa din CJ Timiș a venit doar din aprecierea pentru activitatea politică a președintelui PSD, susține Mihoc.
„Eu mi-am exprimat un punct de vedere referitor la oamenii politici care au condus acest județ și această țară în ultimii 30 de ani de zile. Atât. Nu m-am referit la profile, nu m-am referit la nimic.
Nu e problema mea să analizez activitatea domnului Grindeanu. Repet încă o dată, nu suntem în cele mai bune relații de prietenie. Suntem două cunoștințe oarecare, chiar am văzut și reacția dumnealui, habar nu am.
Normal, eu nu vorbesc cu domnul Grindeanu, cred că n-am mai vorbit de patru ani, cinci ani de zile. Nu ne-am mai văzut, pentru că eu sunt în județul Timiș, dumnealui la nivel de țară. N-avem legătură unul cu altul, înțelegeți?
Eu cred că am voie să am un punct de vedere personal referitor la clasa politică care a condus acest județ de-a lungul timpului. Atât, nu altceva.”
