Marcel Mihoc, consilier județean ales pe listele comune AUR-Partidul Republican, a făcut o declarație care a captat atenția în cadrul ședinței extraordinare a CJ Timiș. În discuția premergătoare votului pentru oferirea cetățeniei de onoare a județului pentru mai multe personalități, Mihoc a luat cuvântul.
Consilierul județean a spus că AUR va vota pentru cele trei propuneri. Dar a listat mai multe personalități care ar merita să primească cetățenia de onoare. Surpriza a venit când a ajuns la politicieni, moment în care alesul AUR a susținut că Sorin Grindeanu, șeful PSD, ar merita cetățenia de onoare.
„Trec și la clasa politică. Dintre toți politicienii pe care eu îi cunosc de 30 de ani, Sorin Grindeanu e o persoană care a făcut pentru acest județ mult mai mult decât a făcut întreaga clasă politică. Și eu propun ca pe viitor să fie și dumnealui propus ca și cetățean de onoare. Era doar așa…
Deci nu e bătaie de joc. E o părere personală și o concluzie trasă după 30 de ani de activitate politică, profesională, economică, drept om de afaceri și așa mai departe”, a spus Mihoc în ședința de Consiliu Județean.
Am încercat să-l contactăm telefonic pe consilierul județean Mihoc pentru a-i cere mai multe detalii despre declarație, dar acesta nu a răspuns la telefon.
UPDATE: AUR Timiș se delimitează de demersul lui Mihoc
Mihai Negoescu, parlamentar AUR de Timiș, a făcut o postare în care a delimitat partidul de declarațiile lui Mihoc.
„AUR Timiș nu susține propunerea făcută de consilierul județean Marcel Mihoc!
Câteva clarificări privind o așa-zisă propunere de acordare a titlului de cetățean de onoare al județului Timiș lui Sorin Grindeanu:
În primul rând, această inițiativă nu aparține Alianței pentru Unirea Românilor și nu reprezintă poziția oficială a AUR. Așa cum a precizat chiar autorul acesteia, este vorba despre un demers strict personal, care nu a fost discutat, aprobat sau asumat de organizația AUR Timiș.
În consecință, AUR nu susține o asemenea propunere!
Respectăm dreptul fiecărui ales local de a avea opinii personale, însă acestea nu pot fi prezentate drept poziții ale partidului atunci când nu au fost asumate de forurile statutare ale AUR.
Poziția AUR față de actuala guvernare și față de reprezentanții PSD Timiș este una consecventă și bine cunoscută. Nu există nicio schimbare de direcție și nicio susținere pentru un astfel de demers.
Îi asigur pe timișeni și pe toți susținătorii AUR că valorile și principiile pentru care ne-au acordat încrederea rămân neschimbate, iar pozițiile oficiale ale partidului sunt comunicate exclusiv prin structurile de conducere și reprezentanții mandatați ai AUR.”
Mihoc distribuia în iulie o poză cu Grindeanu în „hora corupției”
Continuarea știrii inițiale: Declarația parlamentarului AUR vine ca o supriză dacă analizezi profilul său de Facebook. La început de iulie, consilierul județean AUR distribuia o postare făcută de deputatul AUR Florin Popovici, în care Sorin Grindeanu, șeful USR Dominic Fritz și șeful social-democrat al CJ Timiș, Alfred Simonis, erau generați cu IA într-o „horă a corupției și a privilegiilor”.
„De aceea povestea cu „AUR face jocurile PSD” mi se pare, în cel mai bun caz, o diversiune. Frăția reală, cea care se vede din fapte, nu din declarații, este între domnia voastră (n.r. Dominic Fritz) și conducerea PSD, mă refer, evident, la domnii Grindeanu și Simonis. Este o alianță care nu se anunță la microfon, dar care funcționează impecabil atunci când vine vorba de a proteja aceleași interese”, scria deputatul în postarea distribuită și de Mihoc.
Legăturile lui Mihoc cu PSD
Istoricul personal al lui Marcel Mihoc este unul strâns legat de PSD. Consilierul Județean a ajuns pe listele AUR datorită alianței partidului lui George Simion cu Partidul Republican, din care Mihoc făcea parte, conform Express de Banat. În prezent, însă, Mihoc a trecut complet la AUR, fiind menționat în toate comunicatele județene ale partidului drept „consilier județean AUR”.
Mihoc are în spate însă o carieră politică lungă în rândurile PSD. Acesta a ieșit din partid în 2014 și a fost secretar executiv PSD Timiș și consilier județean. Ieșirea lui Mihoc din partid a venit în anul în care, conform sursei citate mai sus, politicianul a fost vizat de dosarul în care Titu Bojin (la acea vreme președintele PSD Timiș și CJT) a fost cercetat pentru corupție. Plecarea din PSD a venit însă înaintea cercetărilor.
În 2020, Mihoc a fost președintele Partidului Ecologist Român Timiș. Apoi, a migrat în 2023 la Partidul Republican, unde a condus filiala Timiș.
Răspunsul lui Grindeanu: Nu am nevoie de acest titlu de onoare
Într-o conferință de presă din Parlament, Sorin Grindeanu a fost întrebat despre propunerea verbală înaintată de consilierul AUR. Liderul PSD a spus că nu are nevoie de acest titlu de cetățean de onoare al județului Timiș. Grindeanu consideră că e mult mai importantă dezvoltarea Timișoarei. Totodată, liderul social-democrat crede că e cam devreme să primească acest titlu.
„Am văzut și eu știrea astăzi, tot de la dumneavoastră. Eu mă simt onorat de diploma pe care mi-am luat-o la UVT, la Facultatea de Matematică, secția informatică, și de celelalte diplome pe care le-am luat. M-aș bucura foarte mult pentru Timișoara să se continue proiectele. N-am nevoie de așa ceva. Dar m-aș bucura pentru Timișoara să se continue proiectele pe care le-am început.
(…) Pentru mine e mai important să se întâmple acest lucru decât o chestiune de acest timp. Îi mulțumesc lui Marcel, Marcel Mihoc, dar sunt convins că nu e cazul în acest moment”, a spus Grindeanu în fața jurnaliștilor.
Acuzațiile USR: Slugărnicia față de PSD nu are limite
Sorin Sipoș, senator USR, a semnalat de asemenea declarația lui Mihoc din ședința CJ Timiș. Acesta a acuzat că prin această declarație, consilierul ar fi arătat că „slugărnicia față de PSD nu are limite”.
„Când spuneam că nu se poate mai pe față de atât, AUR ține să ne arate că și-a bătut joc, cu subiect și predicat, de votul primit de la oameni. Ei au cerut voturi pentru schimbare, spunând că sunt anti-PSD.
Dar uite că ne arată domnul Mihoc liderul consilierilor județeni AUR, că slugărnicia față de PSD nu are limite.
Cum să îl propui pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, care a scos Timișoara în stradă, care și-a bătut joc de timișenii care au votat reforma și care are abonament premium la zborurile Nordis, să fie cetățean de onoare al Timișului?
(…)Iar dacă iubirea dintre AUR și PSD este atât de mare, să se căsătorească odată și să nu mai trăiască în păcat. Nu-i mai mințiți pe români că sunteți diferiți”, a scris Șipoș pe Facebook.
