Dinu Patriciu ar fi la un pas de vânzarea Mic.ro Negocierile cu un potențial cumpărător sunt într-o fază avansată – & Score: 0,30
Diplomaţii olandezi se revoltă împotriva politicii guvernului în relaţia cu România Este vorba despre tot mai marea dificultate cu care aceştia pot susţine poziţia ţării lor în negocierile cu omologii din UE. Score: 0,31
Întâlnire eşuată între premierul moldovean şi liderul separatist Igor Smirnov Negocierile vor avea loc pe 30 noiembrie, la Vilnius, Lituania deţinând preşedinţia OSCE. Score: 0,30
Scutul antirachetă din Europa, ameninţat de reducerile bugetare din SUA Un impas în negocierile deosebit de importante privind bugetul, ce au loc în Congresul american, ar putea ameninţa planurile de desfăşurare a unui scut antirachetă în Europa, scrie Associated Press. Score: 0,97
Preşedintele Georgiei a promulgat documentele care permit Rusiei să adere la OMC Negocierile cu Tbilisi au fost ultimul obstacol în calea aderării Rusiei la OMC, la uşile căreia Moscova bate de 18 ani. Score: 0,33
Norica Nicolai: „Georgia demonstrează că înțelege și aplică necondiționat valorile europene” Parlamentul European este de părere că Georgia trebuie considerată ca fiind stat european, iar Uniunea Europeană trebuie să-și bazeze negocierile pe o perspectivă europeană. Score: 0,32
UE trebuie sa sustina prelungirea Protocolului de la Kyoto „Negocierile internaţionale privind schimbările climatice se situează între stagnare şi progres – UE trebuie să ajute la crearea unei dinamici noi la Durban“, a spus preşedintele comisiei pentru mediu, Jo Leinen (S&D, DE), după adoptarea rezoluţiei cu 532 de voturi pentru, 76 împotrivă şi 43 de abţineri. Score: 0,30
Consul francez rănit în Gaza. Parisul îl convoacă pe ambasadorul israelian Acest anunţ este o nouă provocare, în timp ce comunitatea internaţională face eforturi pentru a relansa negocierile între israelieni şi palestinieni", a declarat purtătorul de cuvânt. Score: 0,31
SUA ar putea să desfăşoare nave de război cu elemente antirachetă în mările Neagră, Baltică, Barents (Lavrov) …spus că Rusia îşi va detalia cât de curând răspunsul la implementarea sistemului american antibalistic în Europa, recunoscând că nu s-a înregistrat niciun progres în negocierile ruso-americane în domeniul antirachetă, după cum a relatat luni dimineaţă agenţia de presă ITAR-TASS.AGERPRES Score: 0,30
Niciun candidat pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, deşi astăzi este ultima zi de înscriere Luni, Alianţa pentru Intergrare Europeană continuă negocierile cu grupul lui Igor Dodon, în condiţiile în care se insistă asupra candidaturii Zinaidei Greceanîi, pe de o parte, şi a lui Marian Lupu, pe de altă parte, relatează PRO TV Chişinău. Score: 0,31
Preda, nemulţumit că UDMR blochează modificarea Constituţiei şi regionalizarea Deputatul PDL consideră că "negocierile sunt într-un impas". & Score: 0,30
Obama anunţă un acord pentru o zonă de liber schimb în Pacific Statele Unite au început negocierile în 2008 asupra instituirii acestei zone de liber schimb ce include alte nouă ţări (Australia, Brunei, Chile, Statele Unite, Japonia, Malayezia, Noua Zeelandă, Peru, Singapore, Vietnam). Score: 0,31
Grecia: Depunerea jurământului de către noul guvern, amânată După cum a relatat televiziunea publică, depunerea jurământului de către noii miniştri a fost întârziată de negocierile privind formarea guvernului, desfăşurate între partidul socialist PASOK, formaţiunea conservatoare Noua Democraţie şi partidul de extremă dreapta LAOS, care au acceptat să participe la cabinetul de coaliţie. Score: 0,31
Copos face împrumut la bancă pentru Rapid Pentru acest lucru, patronul alb-vişiniilor a demarat negocierile cu o bancă, pentru un împrumut de 2,5 milioane de euro. Score: 0,30
Bruxelles-ul preia hăţurile politice de la Atena Negocierile de la Atena au pus Bruxelles-ul în ipostaza de a interveni în politica internă a unui stat membru, UE făcând presiuni asupra Atenei să formeze imediat un guvern de coaliţie naţională care să pună în aplicare măsurile de austeritate. Score: 0,32
Israelienii se pregătesc de grevă generală pe termen nelimitat Negocierile dintre secretarul general al Histadrut, Ofer Eini, şi ministrul israelian de finanţe, Youval Steiniz, desfăşurate în ultimele zile în încercarea de a se evita o grevă, au eşuat. Score: 0,30
Presa străină: Ministrul grec de Finanţe ar putea fi desemnat premier Conform ministrului, Guvernul de coaliţie va aproba bugetul pe 2012, programul de stabilizare financiară până în 2015 şi va încheia negocierile pentru participarea sectorului privat la reducerea datoriei statului grec. Score: 0,31
Siria a acceptat un plan de pace al Ligii Arabe Documentul mai arată că negocierile cu guvernul şi partidele din opoziţie vor fi conduse de Comisia ministerială a Ligii Arabe, condusă de premierul Qatarului, cu scopul de a se lansa un dialog naţional. Score: 0,30
Rusia și NATO se contrează din nou pe tema scutului antirachetă În acelaşi timp, adjunctul său Aleksandr Gruşko a indicat într-un interviu acordat RIA Novosti că negocierile asupra apărării antirachetă au intrat în impas. Score: 0,30
Afacerea Roșia Montană: RMCG a ajuns să pună condiții statului român ca să-i ia aurul …este concesionat companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) în vederea exploatării, este singura formulă acceptată de către compania canadiană Gabriel Resources în negocierile cu Executivul de la Bucureşti, dar şi aceasta condiţionat de crearea unui cadru legislativ "de îmbunătăţire" a activităţii operatorilor minieri, relevă… Score: 0,30
Rusia speră să finalizeze până la sfârşitul anului negocierile pentru aderarea la OMC Not found: negocierile Score: 0,58
„Monstrul” de la Bruxelles ne promite viaţa pe credit şi negarea democraţiei Oficial, negocierile fost purtate de premierii sau preşedinţii europeni. Score: 0,29
Marea Neagră: Investiţii de până la un miliard de dolari în explorarea perimetrelor Ana şi Doina În cadrul discuţiilor, reprezentanţii consorţiului au precizat că au finalizat toate negocierile şi procedurile cerute de legislaţia românească pentru reluarea explorărilor de zăcăminte de hidrocarburi în perimetrele concesionate din Marea Neagră, se mai arată în comunicat. Score: 0,30
Datoria Greciei va fi redusă cu 100 de miliarde de euro Valoarea "pierderii" băncilor era ultimul mare punct de blocaj în negocierile pentru finalizarea unui plan de răspuns al zonei euro la riscul de propagare a crizei datoriilor. Score: 0,30
Negocierile dintre UE şi bănci pentru reducerea datoriilor Greciei sunt suspendate Negocierile dintre Uniunea Europeană şi băncile creditoare ale Greciei referitoare la al doilea program de sprijin financiar destinat statului elen sunt blocate şi au fost suspendate, a declarat un oficial al UE, transmite agenţia Reutres, preluată de Mediafax.ro. Score: 0,88
Coaliţia de la putere anunţă alegeri comasate în luna noiembrie a anului viitor Maxim într-o săptămână se vor finaliza negocierile. Score: 0,30