O lege a statului pe loc „Educația pentru viață” este o idee slabă, căci persoana o formează disciplinele riguroase, nu prelucrările ideologice. Score: 0,26
Deces pus pe seama vaccinului Covid Persoana decedată a prezentat o tulburare neurologică rară, sindromul Guillain-Barre, la scurt timp după ce i s-a administrat vaccinul J&J Janssen, după care persoana a fost conectată la un ventilator și ulterior a murit, au declarat cercetătorii într-o conferință de presă. Score: 0,81
Afară, afară cu Orban din țară! În opinia Curții, o astfel de specificitate este de natura să deosebească persoana care se bucură de acest statut de toți ceilalți cetățeni ai Uniunii, astfel încât accesul acestei persoane pe teritoriul unui alt stat membru nu este supus acelorași condiții precum cele aplicabile celorlalți cetățeni. Score: 0,26
INTERVIU Candidează sau nu profesorul universitar Gheorghe Piperea? În plus, dl Geoană se poate confrunta și cu eventuala decizie a coaliției PNL – PSD de a prezenta un candidat comun, în persoana dlui Ciucă, un alt preferat al NATO (cel puțin la nivel de teorie), care s-ar putea să îi ia locul. Score: 0,27
Cititorii despre ”rasa” lui Viktor Orban Se numește „acordarea cetățeniei”, durează câțiva ani, iar dacă persoana este cu impact negativ să fie expulzată. … Ciuci bre.Ciuci.De ce nu se pune persoana non-grata pe Viktor Orban ? Score: 0,26
(VIDEO) Polițist, lovind cu bastonul A fost declanșată cercetarea disciplinară a polițistului care a lovit cu bastonul persoana implicată în scandal, precum și întocmirea unui dosar penal pentru purtare abuzivă, instrumentat sub coordonarea Parchetului urmând să fie propusă soluție legală la finalizarea anchetei. Score: 0,27
AUR: Guvernul Ciucă este incapabil să exercite atributele suveranității naționale în Transilvania „Stadionul din Miercurea Ciuc a fost inaugurat cu imnul și steagul ținutului secuiesc, în prezența unei așa-numite selecționate a ținutului secuiesc și cu un susținător declarat al ținutului secuiesc în persoana unui înalt demnitar al statului român, ministrul Eduard Novak. Score: 0,26
Jocul cu miză de-a viața și de-a miliția Raed Arafat a reușit după prima sa performanță de pionierat să se lase pus în vitrina unui regim, pe care DNA începe să îl decripteze tardiv, și datorită faptului că persoana sa a devenit mult prea impozantă. Score: 0,27
ICR Tel Aviv, directorul Salamon sau Cine nu e cu noi e împotriva noastră eu nu sunt o persoana conflictuală, toată viața am încercat și în bună parte am reușit să găsesc calea cea bună de înțelegere și de rezolvare a situațiilor în care se înfruntau puncte de vedere diferite. Score: 0,26