Discuția asupra unei legi organice precum legea educației cere anamneză. Să observăm istoria factuală.
Legea educației din 1968 a stabilizat ceea ce se făcuse în educația din România până la acea dată – cu pași înainte, de exemplu, asigurarea educației generale a cetățenilor, și cu pași înapoi, precum ideologizarea.
Fiind implicat după 1989 în reforma educației, am arătat că “învăţământul transmitea cantităţi mari de cunoştinţe (multe depăşite) elevilor şi studenţilor, dar nu se ocupa nici de formarea abilităţilor de folosire a cunoştinţelor şi nici de crearea competenţelor generale; separarea disciplinelor era tradiţională (trimiţând mai ales la pozitivismul secolului al nouăsprezecelea), iar interdisciplinaritatea rămânea un deziderat pios; sistemul opera cu într-o vreme în care internaţionalizarea educaţiei căpătase viteză; accentul se punea pe cunoştinţe generale în momentul în care specializarea pentru a produce devenea dominantă; idealul enciclopedismului continua să fie urmărit într-o epocă în care folosirea şi sporirea cunoaşterii deveniseră problemele cruciale; evaluarea cunoştinţelor se făcea cu învechite tehnici impresioniste; sistemul era eminamente centralist, majoritatea deciziilor de detaliu venind ; corupţia (la notare, la examene, la concursuri etc.) devenise obişnuinţă. Dar indicatorul decisiv continua să rămână împrejurarea că sistemul de învăţământ acompania societăţi sărace sau cel puţin rămase în urmă faţă de restul continentului.” (A. Marga, Die kulturelle Wende. Cotitura culturală, 2004).
În 1995 s-a adoptat o nouă lege. La preluarea ministerului educației naționale în 1997, am arătat că „după 1989 s-au întreprins înnoiri în învăţământul românesc. A fost deconstruit sistemul moştenit, iniţiativele de schimbare şi inovare instituţională au fost eliberate, iar peisajul diversificat al învăţământului a fost regularizat prin Legea învăţământului (1995) şi Statutul personalului didactic (1997). Reforme sectoriale au fost demarate sau proiectate. Problema majoră care se pune acum este aceea de a adăuga deconstrucţiei şi stabilizării reforma propriu-zisă a învăţământului şi de a face din reformă megatema învăţământului” (A. Marga, Reforma învățământului acum, 1997). Am arătat atunci că „în unele ţări (Japonia, Anglia, Germania, etc.) se dezbate . În ţara noastră, în acest moment, avem nevoie de o reformă care încheie tranziţia de la sistemul educaţional autoritarist şi centralist la sistemul educaţional adecvat unei societăţi bazate pe libertăţi individuale, economie de piaţă, competiţie a valorilor, stat de drept, puse pe direcţia integrării euroatlantice”.
Sprijinită de analiza de stare, reforma din 1997-2000 a angajat şase capitole de măsuri: „reducerea încărcării programelor de învăţământ şi compatibilizarea europeană de curricula; convertirea învăţământului dintr-un învăţământ predominant reproductiv într-unul, în esenţă, creativ şi replasarea cercetării ştiinţifice la baza structurilor universitare; ameliorarea infrastructurii şi generalizarea comunicaţiilor electronice; crearea unui parteneriat şi, în general, a unei noi interacţiuni între şcoli şi universităţi, pe de o parte, şi mediul înconjurător economic, administrativ şi cultural, pe de altă parte; management orientat spre competitivitate şi performanţă, distanţat deopotrivă de centralism şi de populism; integrarea în formele noi, ale organizărilor comune, în reţeaua internaţională a instituţiilor de învăţământ” (A. Marga, Anii reformei, 1997-2000, 2006).
La începutul anului 2001, când am părăsit ministerul, România era adusă la nivelul țărilor din Europa Centrală în domeniul educației. Se pot observa indicatorii și citi evaluările interne și internaționale. A urmat declinul.
În 2011 s-a adoptat, fără dezbatere parlamentară, o lege a educației (Legea 1/2011) motivată politic, vizând, între altele, scoaterea din sistem a cadrelor didactice care nu agreaseră regimul. După datele istoricilor, a fost o eliminare de profesori care a depășit epurările legionară și comunistă din anii patruzeci. Punctată de tehnicisme, legea a bramburit învățământul și avut rezultatele care se văd azi.
Tot mai mulți concetățeni reclamă scăderea nivelului de pregătire și deprofesionalizarea pe scară mare. Se semnalează deja incapacitatea profesională în domenii în care România avea industrii în avangardă. Sporește „fuga” nu numai a studenților, ci și a elevilor de sistemul de învățământ. Are loc părăsirea masivă a profesiei de dascăl. S-au atins deja indicatori dramatici: țara cu cea mai puțină lectură de cărți pe cap de locuitor, cel mai mare abandon școlar, cel mai ridicat analfabetism funcțional din Europa, cu productivitate a muncii dintre cele mai scăzute. În loc de locuri efervescente în creații, universitățile au fost transformate în câmpuri electorale. S-a ajuns la cel mai extins nepotism din istoria țării. Expansiunea plagiatului și a titlurilor false este doar vârful corupției. Enorm de mulți copii au fost privați de școlarizare din cauza desființării de unități școlare. În pandemie, România a bătut recordul la măsuri greșite. Degradarea educației contribuie la cea mai vastă emigrare a cetățenilor dintr-o țară a lumii în timp de pace.
Legea 1/2011 a trebuit amendată continuu, dar abia o nouă lege face față situației de azi. Actualul ministru al educației a și declarat că în 2022 s-a atins cel mai jos nivel al educației în România! De aici este acum de plecat.
Cele două proiecte de lege din 2022 – a învățământului superior și a învățământului universitar – reiau soluții din reforma anilor 1997-2000. Cum se poate citi în documente, însuși recursul la două legi a fost pus în mișcare în 2000. Centralitatea curriculumului, cu întreaga abordare introdusă atunci (curriculum, plan cadru, trunchi comun etc.), cu organizări (Centrul de Curriculum, Centrul de formare Continuă, Centrul de Învățământ la Distanță, Centrul de Carieră Didactică, Institutul Limbii Române etc.) vin din acei ani. Opțiunile legii învățământului superior – universitățile stabilesc admiterea (art. 34), diversificarea finanțării, colegii universitare etc. – vin de acolo.
Problema nu este însă de unde și ce se preia într-o lege, ci viabilitatea soluției pe care aceasta o dă. Altfel, nu se înaintează.
O hibă veche, dar perpetuată în proiecte, constă în aceea că prea multe chestiuni sunt lăsate pentru reglementări în afara legii educației sau în înțelegerile ministerului educației cu alte ministere. Sunt prea multe trimiteri în lege la alte legi. Sunt prea multe consilii, comitete, comisii etc. la care ministerul se raportează. Or, și de educație trebuie să răspundă cineva – nu autorități locale, nici alte ministere, nici alte entități. Nu insist asupra faptului că proiectele se iau naiv după aparențe decorative (cum sunt consorțiile), care nu rezolvă ceva cât timp nu ai rezolvat alte probleme. Sau se reiau practici vechi sub denumiri noi (de pildă, învățământ dual). În cele două proiecte de legi este detectabilă, de altfel, voința de a complica sistemul cu entități formal în subordinea ministerului, asupra cărora să se poată arunca, la nevoie, răspunderea.
În mod firesc, „principiile” se proclamă în preambulul unei legi, dar legea propriu-zisă reglementează acțiuni. Cele două proiecte de lege se complică inutil într-o retorică a „principiilor” – unele suprapuse cu altele, de slabă valoare operațională („principiul relevanței”, „principiul garantării identității culturale” etc.), după ce confundă „principiul” cu scopul sau cu reguli de acțiune sau chiar cu opțiuni politice (“principiul fundamentării deciziilor pe dialog și consultare”). Ar trebui „principii” mai puține, dar veritabile. Altfel, impresia este că nu se știe ce înseamnă.
Deja în jurul anului 2010, lumea a intrat în schimbare, iar educația pierde ignorând-o. În Franța, chiar ministrul de resort scria că trebuie lăsate în muzeu experiențele de sub presiunea globalizării, care au generat veritabile „catastrofe pedagogice”. Acesta atrăgea atenția asupra nevoii de „a conștientiza că științele cognitive nu sunt busola absolută a tot ceea ce trebuie făcut în materie de educație” (Jean-Michel Blanquer, L’Ecole de demain. Propositions pour une education nationale renovee, Odile Jacob, Paris, 2016, p.11). Educația însăși se cuvine să-și asume „idealul unei națiuni avansate”.
Optica o regăsim în Germania și în alte țări. În schimb, în proiectele de lege la care ne referim, obsesia este a unor formalisme, iar efortul de a concepe soluții adecvate României este redus. Or, nu te poți racorda la Europa fără să-ți rezolvi problemele sub un ideal de afirmare națională.
Proiectele sunt de privit în raport cu nevoile din societatea României de azi. Ministrul actual spunea că nu se mai poate cu legea în vigoare. Are dreptate, dar de zece ani ce s-a făcut? Iau proiectele în seamă starea educației? Ele sunt mai curând o altă birocratizare a educației, și nu necesara schimbare.
Ce motivează proiectele? Legea are subtitlul „România educată”, dar apare mereu întrebarea: cine educă pe cine? În joc nu este altceva decât încercarea regimului ca, după ce a dus de râpă tot ce a atins (economie, justiție, partide, politică externă etc.), să se mai cârpească imaginea, acum pe seama educației și irosind bani pe care îi vor returna generațiile viitoare.
Nu poți da reglementarea într-un domeniu dacă nu ai reflectat intens asupra lui. Iar în educație, cu atât mai puțin. Ce premise au autorii proiectului „România educată” și ai legilor? Nu se poate cita unul care să fi scris cel puțin un articol semnificativ despre educație. Este drept că în România recentă au ajuns miniștri inși care nu au predat vreodată!
În fundamentarea legilor se folosesc cuvinte mari – „prioritate națională”, „excelență”, „integritate” etc.. ”.„Excelența” ar fi de aplaudat dacă ar duce la mai mult decât la insulițe de performanță, adică clase, școli, catedre, mici colective, dacă performanța ar fi nu doar monocordă – învățarea unei discipline sau publicarea unor lucrări – ci mai largă și dacă ar antrena în mișcare întregul sistem, cu consecințe benefice în societate. Și „excelența” are grade diferite. Se pricep, oare, aceste noțiuni? Nu ar fi de preferat cuvinte moderate, cu rezolvări legislative profunde?
Cele două proiecte de legi sunt tematic ample. În acest spațiu restrâns, mă refer succint doar la câteva opțiuni caracteristice.
Ambele proiecte de legi ale educației au dificultăți cu misiunea educației. Aceasta ar fi „modelare a personalității copilului pentru a deveni adult responsabil integrat social și profesional” (I, Art.2). Or, în misiunea educației de azi este vorba de formarea personalității tânărului pentru a fi persoană responsabilă, capabilă de inițiativă. La drept vorbind, este nevoie și în România de oameni creativi, nu de inși doar „integrați”. În alt loc se spune că finalitatea este „formarea competențelor înțelese ca ansamblul multifunctional și transferabil de cunoștințe, abilități și atitudini” (I, Art.60). Or, competențele sunt una, abilitățile și educația pentru valori sunt altceva. Competențele nu epuizează ceea ce formează educația. Misiunea universității, se spune, este de „a genera, transfera și certifica cunoaștere” (IIArt.2). Doar atât? Unde-i formarea, alături de instrucție? Or, se știe că unde nu-i formare și cunoașterea șchioapătă. Nu se mai știe ce este universitatea la propriu? Se vorbește de „instituțiile de învățământ superior care și-au asumat ca misiune și cercetarea științifică” (Art.108). Există oare învățământ superior fără cercetare?
O viziune îngustă duce de regulă la soluții prăfuite. Misiunea ar trebui bine precizată pentru a discuta apoi funcții, organizările și restul.
În prevederile Legii pentru învățământul preuniversitar te izbește excesul de evaluări – exces nu tocmai nou, care a dus deja la o pregătire și mai slabă. Rezolvările legii din 1995 – cu „capacitate” și „bacalaureat” ca examene cheie, completate cu admiterea prin considerarea lor, la nivelul următor, precum în celelalte țări, sunt mai funcționale și au dat o pregătire mai bună. Se observă încă o dată că „inovarea” care nu e decât „schimbare” nu dă rezultate.
Prin forța realității și tradiției, învățământul preuniversitar este la conjuncția cu autoritățile locale. Ar fi cazul ca obligațiile autorităților locale față de școală să fie stabilite prin legea educației, nu prin acorduri cu ministerul dezvoltării și administrației locale (Art.8). Alocația pentru copii se cuvine să fie în lege (art.14), nu în dependență de altă lege. Opțiunea pentru „școală în comunitate” ar trebui să fie fermă, nu condiționată.
Continuă, din nefericire, obsesia evaluărilor și acreditărilor. Sunt prea multe în proiectul legii și ar trebui ca totul să fie reglat prin lege, nu prin alte documente (Art.19). Numărul de ore pe discipline ar trebui stabilit între repere stabilite de lege, nu doar de către minister. Examenul de bacalaureat(Art.76), fiind de talie națională, ar fi cazul de acum să fie reglementat de lege, sub toate aspectele.
Un șir lung de chestiuni ar trebui reglate mai bine. De pildă, relația public-privat în educație (Art.20) și învățământul dual (Art.30) ar trebui să aibă ministerul educației ca responsabil clar, fiind învățământ, liceele agricole ar trebui să-și recupereze pământul pierdut, nu doar să capete pământ (Art.31), finanțarea tuturor unităților de învățământ trebuie să fie la ministerul educației, și multe altele.
Este greșită punerea Curriculumului Național (Art.61) în funcție de hotărârea guvernului. Nicăieri nu se face așa ceva! Doar nu vrem ca alți Orban sau Cîțu să aprobe curriculumul! Ideea „portofoliului personal, educațional” (Art. 61) atrage prin izul funcționăresc, dar nu este fără cusururi, orice elev putând atinge dezvoltări surpriză pe traseu. „Educația pentru viață” este o idee slabă, căci persoana o formează disciplinele riguroase, nu prelucrările ideologice. Se înființează „Direcțiile județene” (Art.95) – dar de ce nu s-ar păstra tradiția cu „Inspectorate”? „Directorul” unității este asistat în decizii de Comisia Calității și Comisia Dezvoltare Didactică (Art.99), dar nu cumva răspunderea sa se diluează?
Termenii din proiectul de lege sunt frecvent folosiți impropriu. De exemplu, „guvernanța” (Art.159) este confundată cu administrația. Or, nu este guvernanță acolo unde puțină decizie este transferată la bază. Se vrea „școală bună”, care este caracterizată prin „starea de bine” – „starea de bine dobândită prin cunoaștere” (Art.160). Numai atât? Standardele profesionale sunt altceva decât criteriile profesionale. Etc., etc.
Și în proiectul Legii învățământului superior sunt multe soluții vetuste, dacă nu chiar eronate, care vor genera statul pe loc.
Ministerul educației consultă în decizii consiliul rectorilor, sindicate, studenți, autorități (Art.4). Dar cine își asumă răspunderea? Universitățile pot înființa unități de învățământ preuniversitar (Art.16), ceea ce este inutil și le deturnează de la misiune. Nu complicarea organizărilor este ținta într-o lege normală, ci performanța nouă.
„Politicile de etică universitară și deontologie” sunt plasate prin proiectul legii la universități (Art.11), ceea ce creează o confuzie. În mod normal, „politicile” sunt ale ministerului, măsurile de aplicare sunt ale universităților. „Codul de etică universitară și deontologie profesională” este trecut complet la universități (Art.14) și se pune (Art.158) pe umerii universităților ceea ce făcea CNATDCU.
Se poate citi în documente că, în 1999, împreună cu responsabilii de resort din ministerul educației naționale de atunci, am încercat să desființăm CNATDCU, considerând că există o soluție mult mai profundă de a atinge scopul pentru care a fost creat. Ea constă în a stabili, prin lege, în ce constau infracțiunile (de pildă, ce este plagiat și că plagiatul este furt), încât orice Comisie de etică să aplice reglementarea. Dacă infracțiunile sunt definite univoc, cu consecința sancțiunii, inclusiv pierderea titlului de doctor, căci plagiatul este neîndoielnic furt, Comisia de la nivelul universității poate duce la capăt cazul fără contencios (Art.47). Acesta poate fi, de altfel, doar supapă pentru infracțiuni. Se prevede, desigur, neașteptat, în proiectul legii (Art.167) că acele Comisii de etică din universități duc la îndeplinire ordinele ministrului. Etica nu ține, însă, de ordinele ale ministrului!
Conducerea universităților ar trebui regândită realist plecând de la ceea ce s-a petrecut în România ultimului deceniu. Prevederea stabilirii rectorului fie prin concurs, fie prin vot universal (art.129) nu dă rezultate. Prin concurs, s-a ajuns la selecții arbitrare, prin vot universal, la convertirea universităților în câmpuri de aranjamente ale unor coterii. Alegerea de către Senat a rectorului și prorectorilor rămâne cea mai capabilă să aducă în fruntea universităților oameni de valoare, dedicați acestor instituții, Senatul fiind corpul electoral mai calificat. Nu s-a confirmat soluția cu „președinte de Senat” distinct de rector.
Un prestigios vizitator spunea nu demult că ceea ce este mai interesant în universitățile românești de azi sunt festivitățile. Într-adevăr, organizările pompoase nu țin loc de valoare, iar starea critică a universităților, dincolo de orice propagandă, ar fi cazul să dea de gândit.
Reglementarea accesului rudelor pe posturi din universități a devenit chestiune cheie. În Germania, Franța și alte țări, ca și în România de altădată, un profesor universitar nu-și permite să-și aducă odrasle în universitatea în care funcționează. În România actuală, pe fondul celui mai dezvoltat nepotism din istorie, totul este posibil. Proiectul prevede că rudele (Art.17) nu pot ocupa concomitent funcții. Dacă se vrea normalizarea, ar trebui reglementat accesul la posturi universitare considerând că odraslele pot concura la alte universități. Să recunoaștem că nepotismul împiedică accesul în universități al multor valori – inclusiv al absolvenților efectiv pregătiți, care revin în țară, după studii în exterior.
Dacă se vrea o lege care să scoată universitățile românești din criza actuală, atunci și alte soluții din proiectul de lege a învățământului superior ar trebui revizuite drastic. Aduc în atenție câteva.
Se reia (Art.116) așa-zisa „centrare pe student”, pe care multe sisteme de învățământ mai bune decât cel din România, nu o proclamă. Studentul este „partener”, dar „centrarea” nu a dat rezultate. Ea este doar formulă electorală ce atenuează importanța valorii profesorului, care rămâne temelia universității. Se reia (Art.22) ideea caducă a „extensiilor universitare”. Ea este depășită, fiind mai bună soluția cu „colegii universitare”, pentru că ar încuraja dezvoltarea. Apoi, nici o țară atentă cu folosirea forțelor ei creative nu-și permite să irosească sute de universitari în vizite in sistemul ARACIS (Art.111). De altfel, acest sistem ar trebui înlocuit, el fiind neprofesional și corupt, cu consecințe vizibile în eterogenitatea deciziilor. Mai departe, proiectul spune (Art.7) că pentru a fi conducător de doctorat trebuie să ai „abilitarea”. Dar „abilitări” s-au dat copios în reciprocitate, încât conduc doctorate plagiatori și alte feluri de nulități. O selecție a profesorilor cu realizări clare, care pot îndruma doctorate, ar spori nivelul acestora. În lege (de la Art.152) avem, oarecum, un curs de etică. Or, este nevoie de reglementări simple, care nu obscurizează scopul – o universitate în care profesionalismul și morala sunt la ele acasă.
Sunt în lege multe „confecții”, precum Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar, Centrele de Consiliere și Orientare în Carieră, Programul Național pentru Internaționalizare Universitară. Toate pot fi acțiuni ale inspectoratelor și universităților.
Fiind vorba de legi, ceea ce înseamnă reglementări de larg impact și durabile, pentru o țară intrată în crize grave, este de spus cu toată răspunderea că la proiectele legilor educației din 2022 trebuie lucrat din greu. Trebuie lucrat cu oameni care știu despre ce este vorba în educația de azi și cum se elaborează legi! Dacă se vrea scoaterea educației dintr-o situație fără precedent! Altfel, se adoptă legea și de a doua zi începe amendarea ei.
Un articol excelent insa mult prea lung .
Nu se impunea , d-le profesor ,un rezumat din care sa inteleaga intreaga asistenta . C a u z a .ruinarii Educatiei Romaniei aderate si implementate ?
În fiecare an , la data de 22 aprilie, umanitatea sărbătorește un eveniment ecologic important și anume „Ziua Mondială a Pământului”,prilej cu care ar trebui sarbatorit si sistemul de invatamant si educatie din Romania,care este la pamant
Ce spun cei care chiar lucreaza in sistem:
– programele scolare sunt prea incarcate
– nu sunt corelate cu cerintele de pe piata muncii
– scolilor le lipsesc dotarile
Cea mai scurta zi de scoala este in Finlanda, cu o medie de 5 ore pe zi. Numarul de ore urca progresiv: Germania- 5, Japonia- 6, USA – 6,8; China- 7, Coreea de Sud- 8.
Un elev de 15 ani efectueaza teme de casa, in fiecare saptamana, astfel: China 13,8 ore, Italia 8,5, Romania 6,8, Japonia 4 ore, Finlanda 2,8 ore (la nivelul anului 2016)
Succesul scolar nu depinde, in mod esential, de numarul de ore alocat temelor de casa, cat intr-o masura mai mare, calitatii invatarii!
In Romania,fiecare poolitruc ajuns ministru se viseaza reformator,se viseaza ‘olivercromwellul’ Ministerului,’decapiteaza ‘la figurat tot ceea ce au facut predecesorii, stopeaza proiecte in derulare, pune de un nou studiu de reforma a sectorului,dupa care e zburat cel tarziu la urmatoarele alegeri si nu are timp fizic sa-si etaleze ‘reforma’
De aici mersul in zig-zag (prozaic : ‘ca pisatul boului”) a reformei In Romania ,mai precis,fenomenul are o denumire din Grecia Antica, „anabasis”adica „fara tinta”
La modul general, singurul castig de dupa decembrie 1989 este raspandirea materiei numite „bobologie”sau stiinta nimicului
Toti poolitrucii nostri sunt savanti in bobologie,in a-si expune nimicurile din cap,in vorbe goale mestesugite despre nimicuri,ca orice lider dintr-o tara africana, care la capitolul vorbe goale e as,dar e permanent cu ochii la furat
Nimic concret nu s-a produs dupa dec 1989 in transformarea cantitatii in calitate, ruinarea viitorului Romaniei continua!
Foarte bun articolul d-lui Marga ,dar ce folos ca bate la porti inchise
„A fost deconstruit sistemul moştenit” aici a fost GRESEALA …
Un sistem de invatamant DURABIL se BAZEAZA doar pe CONTINUITATE.
Atunci cand destructurezi un sistem de invatamant cu o vechime de peste 100 de ani si care mergea… stii ca te astepta doar NIMICUL.
Domnule Doru Popescu, deconstruit nu înseamnă anihilat. Nu face confuzie! Foarte bine spune profesorul Marga – nu se putea continua cu un sistem de învățământ asociat unei țări sărăcite. Și învățământul din lume a evoluat în 100 de ani și trebuiau absorbite noutățile. Nu se putea rămâne la socialismul capatic. Așadar, trebuia continuitate+ schimbare. Dar schimbare chibzuită. Nu a mai fost capacitate de a face asemenea schimbare în 2001-2021. Aici este problema.
O societate functionala este asemenea unui angrenaj .Societatea romaneasca fiind in deriva este asemenea unui angrenaj care se blocheaza deseori,deci o societate nefunctionala.Cum invatamantul trebuie sa raspunda unor comenzi sociale nici o lege a educatiei nu poate fi elaborata corect.
Articol pentru studiu obligatoriu la Palatul Cotroceni și Parlament.
1. Miniștri ai învățământului care nu au predat vreodată …
În mandatul cui s-au dat Legea Nr. 1/2011 care a bramburit învățământul ?
Daniel Funeriu, un … căcîțu al domeniului !?
2. In mod corect, este comentata ideologizarea învățământului prin Legea din 1968. Dl. Marga susține, însă, că un sistem educațional de care avem nevoie in prezent trebuie sa fie adecvat unei societăți bazate pe … „stat de drept, puse pe direcția integrării euroatlantice”.
Nu pare un pic de ideologizare ?
Sper sa nu se perpetueze sistemul educațional actual care „pregătește”, conform cerințelor unei integrări nedorite , sparanghelisti, căpșunari, badante … politicieni apatrizi !?
Un articol ceva mai bun de această dată dar tot slăbuț. Dacă oameni ca dumnevoastră și-au făcut o ocupație de bază din scrierea de articole precum secretarele de partid, primării,”inșpectorate” și alte nații de instituții, proiectele de legi de toate felurile, in frunte çu cele ale educației, educație și învățământ de calitate tot n-o să avem in veci. La sănătate nu este la fel? La industrie, economie, finanțe, administrație, justiție, interne, muncă, pensii, salarii, etc. cine credeți că primesc teme in cadrul serviciului ” de acasă ” , compunerea unor proiecte de legi? Până elaborează cei din educație o lege sănătoasă, cei cărora se adresează ajung in pragul pensionării. Poate vă gândiți să creați departanente de invătămant la ministere pentruca fiecare să-și scolarizeze viitorii angajați. Creați concurență reală intre elevi, studenți și viitorii angajați, pe domenii de interes, competențe si abilități nu pe ” cultură general-valabilă, politico-ideologică, de tăiat frunze de sparanghel la câini iar educația lasați-o așa cum ne este dată tuturor in cei 7 ani de acasă.
O radiografie excelentă a evoluției educației naționale în ultimii treizeci de ani! Făcută cu știința lucrurilor, competent și responsabil de către o personalitate care știe bine istoria, dar și nevoile prezentului. Din păcate reforma 1997-2000 nu a fost dusă mai departe. Și azi se poate citi și observa că alte țări, cu reformă similară, au ajuns departe, iar România s-a împotmolit. Într-adevăr, amatorismul la decizie costă. Costă toți oamenii. Ar trebui ca domnul Andrei Marga să intervină mai direct în a spune cauzele decăderii și ce este de făcut. Altfel, timpul nu iartă.
Părinți ar trebui să se-ntrebe de ce își dau copiii la școală.
Să învețe o meserie ce este cerută de angajatori? Adică sclavul își trmite copilul să învețe meseria cerută de fabrica/afacerea stăpînului. Nu vă dați seama cît este de umilitor?
Să aibe o diplomă? Pierdere de vreme, irosire a vieții.
Să învețe să scrie, să citească, să socotească? Toate le poți învăța mai bine din familie sau de unul singur.
.
Cei ce conduc lumea ne iau copiii cu forța (învățămînt obligatoriu), pe banii noștri (gratuit de la buget) cu un gând și nu este unul curat.
„Și învățământul din lume a evoluat în 100 de ani și trebuiau absorbite noutățile.” … asta a fost GRESEALA !
Care noutăți ? Si in ce domeniu ?
In matematica, fizica, chimie, biologie, lb. romaneasca NU prea cred ca au APARUT NOUTATATI ! Dar ca numar de ore au fost reduse ! Unde este insa Astronomia ? Stiinta matematica despre UNIVERS cea care se lupta permanent cu NOUL. Universul cel care prin evolutia sa a creat si cerurile si pamanturile, dar si fizica (natura), chimia, biologia. Ea fusese inclusa in programa scolara de catre Spiru Haret, acum 100 de ani si a disparut din curicula scolara romaneasca prin anii 1970. Atunci, pe baza cuceririlor stiintifice moderne (pe care scoala romaneasca de dupa 1970 nu le mai ofera insa) cum sa mai intelegi matematica, fizica, chimia, biologia? Prin aceasta curicula stramba, stiintele matematicii dar si stiintele naturii devin domenii subiective de studiu, precum muzica, sportul si desenul. Atunci nu mai aveti pretentie de STIINTA, de NOU si de PROGRES in GANDIRE de la copiii vostri !
De ce s-au redus numarul de ore de invatare a limbii romanesti (cea PIE pre-LATINA de tip SATEM) si cea a limbilor LATINE (incluzand latina clasica). Atunci cum sa se simta copilul cel roman, ca roman adevara/latin ca SORGINTE, daca nu mai stie si citeasca in limba sa MATERNA ? Invatand doar jargon anglo-saxon, atat de diferit de limba, cultura si spiritualitatea cea romaneasca ! Atunci nu mai aveti pretentie de CULTURA de la copii vostri !
In curicula da !!! Aceste modificari de curicula (de esenta si ca numar de ore) AU DISTRUS invatamantul elementar, gimnazial si liceal.
Ca organizare, ce noutati ? Sa nu spuna cineva ca invatamantul de stat trebuia transformat intr-unul DUAL stat/privat, sau mai bine zis invatamant pentru saraci/vs./bogati !
Aceste modificari, invatamant de stat/privat, AU DISTRUS atat invatamantul pre-universitar cat si cel universitar!
Problema cea mai mare a legii invatamantului Romanesc este ca a fost modificata/mutilata de foarte multe ori in ultimii treizeci si ceva de ani. TREBUIE SA SE GASEASCA O METODA CARE SA SECURIZEZE legea invatamantului. Altfel spus, sa nu i se mai poata aduce modificati ulterioare dupa ce a fost votata. Bai, trebuie sa fie batuata in cuie! Cast in stone!
Aproape ca nici nu conteaza cat de buna/proasta este. Pur si simplu invatamantul Romanesc trebuie sa re-devina consistent, previzibil, cu jaloane bine definite si bine infipte in pamant. Luati naibii modelul unei tari cu invatamant puternic si implementati-l fara prea nulte modificari. Ca de 30 de ani tot reinventati roata.
@ BM ( Sper că nu sunteți banca mondială) „Aproape că nu contează cât de bună/proastă este…” Nu domnule sau doamnă! Nu ne mai putem permite să continuăm cu „Las-o bă că merge– așa!” Așa „ne-au asigurat” alții și de înțelepți ce am fost, „am pus botul” ca să fiu pe înțelesul tuturor. Nu, nu mai merge așa și nici oricum! Am venit cu o variantă de idee, în fugă, la o primă strigare cum se spune, nu cu o idee sau teorie dar cu siguranță pot exista multe altele… Dacă la oameni de talia și înălțimea D-lui A.Marga găsim doar atacuri și critici deși a fost ministru și rămâne un reper al sistemului de învățământ, fără să se implice direct in implementarea vreunei soluții, de la cine așteptăm noi o salvare mesianică? Văd aici „foști directori”. Foarte bine, să fie sănătoși dar nu propun nici o soluție. Măcinăm cuvinte și idei precum pietrele de moară, grăunțe, lăsând in urmă tărâțe cu pretenția de făină extra. Mămăligari am fost, mămăligari suntem. Foarte bine! Nu trebuie să ne fie rușine nici măcar cu asta dar nimeni nu ne poate împiedica să vedem dincolo de ceea ce vor ei vadă ori să ne convingă pe noi că suntem!
Legea educației, ce va să fie, este un omagiu adus celui ce ne conduce cu pricepere și viziune de atâția ani.
Cine credeți că va citi măcar un cuvânt din cele scrise de domnul profesor?
Puteți cumva să amendați legea în Parlament la momentul dezbaterii. Nu.
Puteți să o atacați după promulgare în contencios? Nu, că n-aveți bani de avocat.
Ghinion!
Nici o speranta de mai bine pentru învătământul românesc. Prima problemă majoră a proiectelor de lege privind educatia este aceea că procesul în sine de elaborare, e profund greșit, fiind făcut din birou, fără analize serioase, cu și de către un grup monocolor de autori care nu include specialiști în domeniul educației sau ai altor științe sociale, fără consultarea principalilor actori din sistem- cei care ar trebui să implementeze aceste legi.
Un prim aspect este cel al subfinantării învătământului. Potrivit proiectelor de lege, pe zona de educaţie preuniversitară, se prevede alocarea suplimentară de fonduri ar fi de 11 mld. de lei în 2023 şi astfel s-ar ajunge la 3,5-4% din PIB alocat educaţiei. Si asta cu toate ca din 2011 este în vigoare legea de a aloca 6% din PIB pentru educaţie. Anual, legea este însă fentată de guverne, prin diferite tertipuri juridice. În 2022, de exemplu, bugetul Ministerului Sănătăţii a fost de 32 de miliarde de lei, adică aproximativ 3% din PIB, la jumătate faţă de cât ar fi trebuit să fie alocarea. Asadar, proiectul de lege nu prevede alocarea de 6% din PIB pentru educaţie nici în anul 2023. Ba mai mult, creşterea prevăzută pentru sistemul educaţional preuniversitar este de 11 mld. de lei anul viitor, dar din care 5 miliarde de lei vor merge către salariile profesorilor.
Nici in învătământul superior lucrurile nu stau mai bine, deoarece grosul bugetului unei universități este cheltuit pe salarii.
Profesorul Marian Preda, rectorul Universității din București, a declarat despre proiectul Legii învățământului superior că„Universitatea din București nu poate susține un proiect de lege care nu are o viziune privind promovarea învățământului de calitate și a cercetării fundamentale și perpetuează sistemul inechitabil de finanțare a universităților”:
(vezi: https://www.cotidianul.ro/rectorul-universitatii-bucuresti-le-da-o-palma/)
… UE nu este condusă de absolvenți ai învățământului românesc ((care s-a dezideologizat, s-a bolognizat, s-a guduro- finlandizat,s-a amorfrancezat,s-a numaîmprumutat de la englezi-) și aș dori să-mi arătați ,să mă lămuriți dacă UE este condusă bine,în favoarea cetățenilor )) ci de absolvenți ai celor mai titrate școli din Europa și din USA-așa că eu nu sunt convins că EUROPENIZAREA învățământului nu a fost ,nu este și nu va fi „panaceul” bietului învățământ românesc !
acel NATO 2 gândit de Macron ar avea nevoie mai întâi de o mare reformă a învățământului european, aflat acum într-o osificare birocratică fără precedent, manageriat fiind de experți în învățământ care nu au în spate cariere academice solide, ci doar ideologice. Pericolul unei asemenea birocratizări se manifestă și în SUA, dar încă nu într-atât încât să pună în pericol avangarda creației tehnologice, fără de care orice hegemon își poate pierde hegemonia.
inainte invatam cum sa construim avioane….
acu se doreste sa stim doar sa le pilortam…
daca intelegeti si extrapolati…
transformarea omului in maimutzoi cu staif si pretentii
buni doar de comentat si comparat produse facute de altii
pe veci…sclavi deacum inainte…asta s-a dorit
Astept cu nerabdare sa citesc despre multimea de dottori fabricati in aceasta tara , de absolventi de bac , licenta , master care DA au spaguit cadre didactice printre care sigur se gasesc si colegi de la ubb .Pentru a schimba ceva , raul trebuie taiat de la radacina , acum este mult prea tirziu .
30 de ani , 30 de ministri . Care mai de care plin de grade ,dregatorii doctorate … DAR NICIUNUL manager adevarat ! Au facut varza invatamintul romanesc ! Singurul lucru pe care l-au facut temenic , a fost crearea unui INVATAMINT SUPERIOR PARALEL , adica cunoscutele si sinistrele fabrici de licente ! Acesti impostori conduc astazi Romania , de sus pina jos … efectul este distrugerea tarii ! Prof. univ . au creat acest sistem , l-au sprijinit , l-au dezvoltat . Ei au profitat din plin , si profita si acum . Niciunul nu vorbeste despre curmarea acestei crime a invatamintului superior – nici prof. Marga – , despre curmarea crimei falselor doctorate ! De ce nu o fac ? Simplu , este o sursa de bani , de viata prospera pt. ei ! Si o sursa sigura de distrugere a tarii !
În anul şcolar/universitar 2021-2022 au fost 237.900 de profesori, educatori, învățători, și profesori universitari…
NU AU NIMIC DE COMENTAT ?
Fără cunoștințe la obiect și cu destul tembelism nu se rezolvă ceva. Când te uiți la Escu sau la Ioan îți dai seama că oamenii cultivați și responasbili vorbesc degeaba. Ioan o ține langa cu „toți sunt de vină”, dar nu pricepe nimic. Citește, bade Ioane, și vezi că în articolul domnului Marga se dă o soluție la plagiate: să se stabilească în lege ce e plagiatul și că plagiatul este furt. Apoi se trag consecințele de judecător și de către plagiator. Dacă mata nu citești, nu înseamnă că trebuie să se ia cineva după cineva ignoranț. Escu, draghe, dacă spui lucrurilor pe nume nu-i atac, nene! Ce să facem dacă mata vrei soluții dar cu Johannis, Cîțu, Orban, Ciucă, Cîmpeanu și alții care au arătat ce pot. Dacă preferații tăi nu fac față, nu înseamnă că toți seamănă cu mata și cu ei. Citește, nene, apoi cugetă! Dacă tot reproșezi oamenilor că xyz, citește nene măcar volummele domnului Marga, Educația responsabilă și Reforma modernă a educației. Te poți lumina sau măcar observa că bați cîmpii.
Din cauza unui prost batrin , nesimtit , si plin de ura ca nu mai este cea a fost , cititorii evita sa mai comenteze art. lui Marga !
Iarăși tot felul de ignoranți se bagă sub articole spre a abate cumva atenția la nimicnicia persoanei lor. După cât de rudimentari sunt și stil grobian se știe demult cine sunt. Tembelism, cum spune bine domnul Director (fost), dar tembelism la patrat, ca la acest măscărici de prin josul articolelor ce se dă de obicei cu anonimat (acum @director( fost)). De ce nu aveți bunul simț ignoranților să lăsați cititorii să comenteze? Cum bine observă cineva mai sus – este un subiect vital, tratat de o personalitate cunoscătoare, cu idei noi și de salutat. Și de unde trasul de brăcinar al ignoranților cu autorul? Numai tembelismul și securismul explică așa ceva.
Un articol substanțial, doct și plin de răspundere. Da, educația este în derivă, deja de ani buni, iar legea ar trebui să o scoată la mal. Păcat că această combinație de grobianism și șmecherism ajunge la comentariile articolelor, spre a le împiedica. Văd și mai adineaori, unul care, semnînd @director (fost), vorbește de bătrîni. Păi ăsta-i argument de haimana! Dacă nu agreezi vîrta, haimana-o, să nu o ajungi! Ia măsuri! Haimanaua vorbește de ură a cuiva. Numai că a spune lucrurilor pe nume nu-i ură, ci datorie. Nu știu la cine și ce se referă, dar de unde știe haimanaua că cineva a vrut să fie ceva? Poate nu a vrut deloc. Vorbe de clacă ale unor grobieni care nu au vreo altă idee și preocupare decît să încerce oprirea audienței articolelor. Zadarnic! Aceste articole au plecat demult pe siteuri și au fost citite.
În Cotidianul, fiind liber la Comentarii, se adună după articole, pe lîngă mulți cititori care-și zic păsul cum cred, și anonimatele unei mîini de inși vulgari și pesemne cu misiuni. Se poate face ușor lista vâzîndu-i constant pe lîngă subiect, inculți clar. A devenit obicei la acești năimiți (unii le și zic haimanale, loaze sau lichele), să se bage în subiecte de care se vede că nu au habar, dar vor să împiedice discuția. Nu-i interesează subiectul, ci atacă persoane. Nu judecă, ci caută înjurătura. Nu au opinii, ci aruncă cu vulgarități. Îi deranjează vizibil autorii cultivați, cu audiență. Îi deranjează cei care spun realităților pe nume la ce-i în jur. Venind din tenebre, acea mînă de inși murdăresc cu vulgaritățile din capetele lor cît pot. Cum să progreseze această țară cu asemenea specimene? Și la acest articol foarte bine argumentat și util, specimenele, neavînd o idee de educație, mută discuția la orice, aiurea. Într-adevăr, educația o pot discuta cei cu ceva educație.
Văd că tembelismul nu te părăsește @director (fost). La un articol despre învățământ spui aberații ce se infirmă citind articolul. Pricepi învățământul ca pisica popicele. După ce scrii tîmpenii, mă faci bătrîn și prost. Da, am 56 de ani. Dacă este mult sau puțin las pe alții să judece. Deduc că ești tînăr. Se vede că tînăr bine senilizat în escrocherie, care mișună și el pentru chiștoace. La prostie nu cred că poți fi întrecut nimeni. Se poate vedea ce am lucrat (inginerie, profesură, publicații etc.).Se poate verifica. Ce lucrezi mata se vede – mîrlănii. Treaba pe care o scoți din burtă, că nu mai sunt ce am fost, doar unui prost îi trece prin cap. Sunt mai mult decât director, cum a fost în tinerețe. Știu că îmi pierd timpul cu tembelismul, dar îmi fac datoria să-i spun că înțeleg că mai jos e greu să fii.
Tu nu esti in masura sa vezi cat de imorale sunt obiectiile tale !
SEGREGATIONISM = vrei ca prostii si vulgarii cu ale lor si desteptii ca tine singurim int-un TURN DE FILDES
DISCRIMINARE = te crezi, desi nu esti mai mult OM decat prostii si VULGARII, deasupra lor , vrei sa-si schimbi in loc sa te schmibi tu macar cat comunici cu ei , la nivelul lor
probabil mai vrei si
EUGENIE = prostii si vulgarii sa DISAPRA … egal cum … insa sa dispara !
De ce ?
Pentru ca asa vrei tu care te crezi … NU OM …ci CEVA cu MOTZ 😛 !
Vă rog să ne spuneți, domnule ministru Marga,
care au fost angajamentele României când ați semnata Declarația de la Bologna în numele României în 1999, căci în Raportul La Proiectul „România Educată” se spune:
Țintele sunt aliniate cu angajamentele internaționale ale României. În acest sens, au fost luate în considerare angajamentele României în cadrul Procesului Bologna și al Spațiului European al Învățământului Superior și Rezoluția Consiliului Uniunii Europene privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării, în perspectiva realizării și dezvoltării în continuare a Spațiului european al educației (2021-2030)”.