Țânțarii amenință să îmbolnăvească jumătate din populația lumii

Peste jumătate din populaţia lumii ar putea fi expusă riscului de a contracta boli transmise de ţânţari, cum ar fi malaria şi febra dengue, până la sfârşitul secolului, au avertizat oamenii de ştiinţă.

Experţii au declarat că focarele de boli transmise de ţânţari, asociate cu încălzirea globală, se vor răspândi în zone din nordul Europei şi în alte regiuni ale lumii în următoarele decenii.

În Marea Britanie, cifrele publicate de Agenţia pentru Securitate Sanitară (UKHSA) arată că numărul cazurilor de malarie importate anul trecut a depăşit pragul de 2.000 pentru prima dată în peste 20 de ani. Astfel, 2.004 cazuri de malarie au fost confirmate în Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord în 2023 în urma călătoriilor în străinătate, comparativ cu 1.369 în 2022.

Creşterea acestei cifre, potrivit UKHSA, este asociată cu o resurgenţă a malariei în multe ţări şi cu reluarea călătoriilor efectuate în străinătate după eliminarea restricţiilor pandemice.

Între timp, la nivel global, numărul cazurilor de febră dengue raportate la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a crescut de opt ori în ultimele două decenii, de la 500.000 în 2000 la peste cinci milioane în 2019.

În Europa, ţânţarii purtători de virus dengue au invadat 13 state începând cu anul 2000, fiind observată o răspândire locală a bolii în Franţa, Italia şi Spania în 2023.

Cercetătorii au declarat că, până de curând, febra dengue era în mare măsură izolată la regiunile tropicale şi subtropicale deoarece temperaturile apropiate de pragul de îngheţ ucid larvele şi ouăle ţânţarului.

„Încălzirea globală asociată climei în schimbare face ca vectorii bolii, care transportă şi răspândesc malaria şi dengue, să îşi poată găsi o casă în mai multe regiuni, cu focare în zonele în care oamenii sunt susceptibili de a fi naivi din punct de vedere imunologic, iar sistemele de sănătate publică nepregătite”, a declarat Rachel Lowe, profesoară la Institutul Catalan pentru Cercetare şi Studii Avansate din Spania.

„Realitatea crudă este că anotimpurile calde mai îndelungate vor mări fereastra sezonieră pentru răspândirea bolilor transmise de ţânţari, favorizând focare din ce în ce mai frecvente, din ce în ce mai complex de tratat”, a adăugat ea.

Cercetătorii au declarat că, în cazul în care încălzirea globală va putea fi limitată la 1 grad Celsius peste valorile din perioada preindustrială, atunci populaţia cu risc de malarie şi febră dengue ar putea creşte cu încă 2,4 miliarde până în 2100, comparativ cu perioada 1970-1999.

Oamenii de ştiinţă estimează însă că în cazul în care traiectoria actuală a emisiilor de carbon şi creşterea populaţiei vor continua, 4,7 miliarde de persoane ar putea fi afectate de febră dengue şi malarie până la sfârşitul secolului.

„În timp ce schimbările climatice par atât de greu de abordat, ne putem aştepta să vedem mai multe cazuri, şi posibil decese, din cauza unor boli precum dengue şi malaria în Europa continentală. Trebuie să anticipăm focarele şi să intervenim de timpuriu pentru a preveni apariţia bolilor”, a precizat Rachel Lowe.

Cercetătorii lucrează în prezent la dezvoltarea de modalităţi pentru a putea prezice când şi unde pot apărea epidemiile, prin monitorizarea bolilor şi a schimbărilor climatice.

„Prin analizarea modelelor meteorologice, găsirea locurilor de reproducere a ţânţarilor cu ajutorul dronelor şi culegerea de informaţii de la localnici şi de la autorităţile sanitare, sperăm să oferim comunităţilor timp pentru a se pregăti şi a se proteja. Dar, în cele din urmă, cea mai eficientă modalitate de a reduce riscul apariţiei acestor boli care se răspândesc în zone noi va fi aceea de a reduce dramatic emisiile”, a notat Lowe.

Aceste concluzii au fost prezentate în marja Congresului European de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ESCMID Global, cunoscut anterior drept ECCMID), reuniunea anuală Societăţii Europene de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ESCMID), care va avea loc în perioada 27-30 aprilie la Barcelona, potrivit www.eccmid.org.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

6 Comentarii

  1. A crescut din cauza GLOBALIZARII Dar e si un lucru positivo.Noile generatii vor avea o superimunitate la o Gama mai larga de boli

  2. ..canadienii au fost primii testati de vecinul din sud,cu tantari infectati cu tot felul de boli,inca din anii 70,..Laboratoarele de microbiologie si modificari genetice mana in mana cu companiile farmaceutice,produc boli pe care tot ei le vindeca,asta din cauza lipsei unor legi clare,..adica orice angajat la o companie criminala contra umanitatii sa fie obligat prin lege sa denunte si sa fie protejat,iar smecherii criminali sa sufere pentru cateva generatii …
    exista o natie anume,specializata in a rezolva problemele creata de ea insusi,…covid,Ucraina,Afganistan,Gaza..iar exemplele sunt multe

  3. Nicio grijă! Bill, ăla cu ‘windows-ul’, are deja vaccinul, doar aprobarea OMS, pentru pandemie, mai trebuie…

  4. OMS si BigPharma in schimb incearca sa ucida aproape toata populatia lumii, sunt declaratiile lor arogante facute la Davos, nu sunt inventii sau teorii ale conspiratiei. Vedeti si falsele vaccinari cum ucid lent oamenii. Elitele financiar bancare de o anume etnie incearca sa elimine restul populatiilor, ei isi inchipuie ca vor huzuri slujiti de inteligenta artificiala. Tantarii sunt mult mai putin periculosi decat pretinde OMS si industria asasina BigPharma. Ar trebui interzisa in toata lumea orice activitate privata legata de cercetarea si de producere de medicamente, pentru ca activitatea privata fiind orientata exclusiv pe profit, ei ucid oamenii pentru cat mai multi bani. Te vindeca de unele simptome (dar nu de boala) si te imbolnavesc de alte zece boli cronice, doar ca sa faca ei profit. Industria farmaceutica fiind una de importanta strategica in orice tara, trebuie sa apartina doar statelor pentru a asigura sanatatea populatiei fara a face neaparat profit. Profitul trebuie sa fie in sanatatea populatiei, nu in bani.

  5. cu virusul Zika
    mai precis:
    Simona Halep se gândeşte să renunţe la Olimpiadă, de frica Zika
    28 iun. 2016 ·
    „Am înțeles că virusul rămâne în corp
    Am auzit că şi dacă nu eşti gravidă în momentul în care te infectezi cu acest virus, ulterior, în cazul unei sarcini, Zika se activează.”

    -zika nu exista
    dar halep nu va scapa okazia reclamei la vaxxin.

  6. cica in Franta e lege:
    1 an parnaie+30’000 de euro
    daca „provocarea cuiva sa renunte la tratament sau LA PROFILAXIE”

    -atentie
    ca puteti intra in parnaie
    pt. un popor de idioti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.