Muzeul lui Carlos Slim, omul cel mai bogat din lume Un moment de seninătate după zgomotul infernal al Mexico-ului. Score: 0,28
Patru anotimpuri cu Tom şi Gerrie Jocul lor cu camera, umorul şi seninătatea din priviri, dincolo de reperele scenariului şi de pătrunderea în rol, trec de pe ecran spre intimitatea spectatorilor, rămânându-le în minte ca şi nişte creaţii actoriceşti memorabile. Score: 0,27
Veniţi de luaţi memorie! De la Marius Ghilezan Aşternutul reginei În împărăţia uitării domnea o înţelegere senină nimeni nu-şi mai amintea primele violuri, ultimele iubiri, trecutele trădări, dureroasele jertfe. Score: 0,27
Traian Băsescu vrea să-şi protejeze funcţia …altfel nu are nicio posibilitate să-şi exercite mandatul său să-si realizeze măcar parţial programul cu care a câştigat alegerile" (Aici Traian Băsescu inventeză cu seninătate, Constituţia actuală NU precizează că majoritatea parlamentară trebuie să fie de culoarea politică a preşedintelui; iar în ceea ce priveşte programul cu care… Score: 0,28
Băsescu 2011= Vadim 2006 Practic, în emisiunea moderată de Ion Cristoiu și Robert Turcescu – niciunul dintre cei doi moderatori nu i-a atras atenția președintelui că greșește flagrant în privința trecutului istoric al țării, acceptând cu seninătate manipularea grosolană a telespectatorilor -, Score: 0,28
Lui Băsescu-i e dor de Năstase, Iliescu, Geoană şi Tăriceanu Cu o seninătate care îi mai poate surpinde doar pe care nu sunt de specialitate, Băsescu a spus: "Ştiu un Mitrea mult mai matur, ştiu Năstase mult mai matur. Score: 0,28
Un vis în 30 de pelicule Amos Oz in Nature of Dreams Jurnalistul de televiziune Sandrino Gavriloaia este prezent în selecţia festivalului cu filmul "Un veac de seninătate cu Medi Wechsler Dinu sau Amintirile unei pictoriţe cuminţi". Score: 0,28
Vremea se încălzeşte, de marţi, iar ploile pierd teren Cerul va fi variabil, mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Score: 0,29
Szasz Jeno l-a dat în gât pe Traian Băsescu Invitat în emisiunea lui Mihai Gâdea, Szasz Jeno, președintele Partidului Civic Maghiar, a declarat extrem de senin că "dacă cetățenii români de origine maghiară au legiferate drepturile colective, atunci ei sunt și mai loiali statului român. Score: 0,29
Vremea se încălzeşte în toate regiunile ţării Poate pe la prânz să mai dea câte o ploaie scurtă, dar în rest, cerul e aproape senin, iar maxima atinge 29 de grade. Score: 0,29
Premiile Modei la New York Evenimentul, sponsorizat de Swarovski, a avut loc la Lincoln Center, într-o noapte senină din New York. … Evenimentul, sponsorizat de Swarovski, a avut loc la Lincoln Center, într-o noapte senină din New York. Score: 0,90
Premiile Modei la New York Evenimentul, sponsorizat de Swarovski, a avut loc la Lincoln Center, într-o noapte senină din New York. Score: 0,29
Ne aşteaptă maxime de 33 de grade, însă de vineri se întorc ploile torenţiale Dobrogenii au şi ei parte de soare şi cer senin, iar vântul se simte ceva mai sprinten doar pe litoral, unde e binevenit pentru a întregi atmosfera estivală. … În Moldova, cerul e senin în sud, dar se înnorează în nord, dar ploi nu se anunţă. Score: 0,31
Un altfel de Postelnicu Cât tupeu trebuie să ai ca să afirmi senin intenţia de „sancţionare" a oricăror manifestări care nu sunt armonizate cu politica oficială a Guvernului, chiar dacă aceste manifestări se desfăşoară în virtutea unei legitimări constituţionale şi în limitele legii, aşa cum este cazul înfăptuirii actului de justiţie. Score: 0,29
Cum e turcul, şi pistolul De aceea guvernanţii afirmă senin că recesiunea e o amintire, că economia mai are un pic şi va dudui enervant de tare. Score: 0,29
Verva Thaliei pe malurile Cibinului Oamenii care ne privesc din filmele sau fotografiile acelor ani au feţele mai luminoase, mai senine decât cei din anii optzeci. Score: 0,28
Mirabilul regal (contribuţie la volumul „Lumea Regelui”) Privind la cele ce tocmai se întâmplau (Televiziunea Română, zisă pe atunci şi Liberă, era, desigur, la post), m-a impresionat însă seninătatea absolut imperturbabilă a Regelui în faţa ultrajului scandalos la care era supus. … Mirabilul senin regal mai ales din aceasta îmi pare a veni. Score: 0,34
Traian Ungureanu: Un pamflet care blestemă în grafice şi cifre guvernarea PDL Interesantă e şi lipsa de bun simţ care permite, din nou, indolenţilor salvatori ai României să copieze: un mănunchi de măsuri de austeritate bugetară şi planuri de stimulare a investiţiilor, deja aplicate de Guvernul primului ministru Boc, sunt preluate obraznic şi prezentate senin ca iniţiative proaspete ale USL. Score: 0,29
În acest weekend, temperaturi de peste 30 de grade În prima parte a zilei cerul e mai mult senin, dar după-amiază la munte se înnorează local, şi izolat norii vor lăsa averse asociate cu descărcări electrice. Score: 0,30
Meteo Amiaza aduce 28-29 de grade în termometre, însă, cerul senin din prima parte a zilei va fi acoperit temporar de nori după-amiază şi nu scăpăm de câteva reprize scurte de ploaie, însoţită de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Score: 0,30
Coincidenţe suspecte Foarte amabilă, poliţista care mă primise tocmai se pregătea să-mi împlinească dorinţa, când, în timp ce verifica în baza de date, chipul său senin se întunecă brusc. Score: 0,28
Arta plastică, spaţiu fără de frontiere Pictura sa, din ce în ce mai prezentă în preocupările artistei, este de o vitalitate aproape expresionistă, dar într-o variantă senină şi tonică, mai aproape de extazul mistic decât de dramatismul expresionismului canonic. Score: 0,28
Cannes, între filme de autor şi dive pe covorul roşu Fraţii Jean-Pierre şi Luc Dardenne se întorc la Festivalul de la Cannes, unde au fost premiaţi de două ori cu Palme d'Or şi o dată pentru scenariu, cu această peliculă senină, mai optimistă decât cele precedente. Score: 0,30