Aura Ion va fi deshumată pentru o nouă expertiză Anchetatorii vor să afle cauza exactă a morții studentei, în condiţiile în care inițial s-a stabilit că Aura Ion a murit din cauza frigului, însă şeful IML a anulat prima expertiză. Score: 0,27
Elvețienii refuză cel mai ridicat salariu minim pe economie din lume Cetăţenii din Elveţia au fost chemaţi duminică la referendum privind introducerea salariului minim pe economie, stabilit la 22 de franci elveţieni, adică 18 euro pe oră. Score: 0,27
Primul dosar de corupție pe numele unui politician în campania electorală pentru europarlamentare …votare, fuseseră distribuite, în urma unei înțelegeri, partidului din care făcea parte Bodonea.Astfel, în urma negocierilor purtate cu Bodonea, susțin anchetatorii, s-a stabilit că formațiunea politică din care făcea parte denunțătorul va primi un număr de 50 de locuri, în schimbul sumei de 100 lei/loc, în comisiile secțiilor de votare… Score: 0,27
Băsescu, în campanie: Sper ca în iunie să se decidă intrarea în Schengen cu aeroporturile şi porturile …ceea ce priveşte semnarea de către Republica Moldova a acordului de asociere şi liber schimb cu UE, adăugând că iniţial semnarea a fost programată pentru octombrie, apoi stabilită pentru august, iar în final s-a reuşit ca termenul să fie adus la sfârşitul lui iunie. Score: 0,27
Kelemen Hunor despre o refacere a USL: „Eu nu cred în poveşti” Un singur lucru ştiu: când a existat USL în 2012 şi a câştigat cu 70% alegerile, Victor Ponta a fost corect şi ne-a invitat la guvernare, aşa cum era stabilit în protocolul nostru, semnat în trei. Score: 0,27
Despre cum onegeurile-dronă înăbuşă gândirea democratică şi creează naţiuni de unică folosinţă Astfel, s-a stabilit un plafon maxim de finanţare din străinătate a unui ONG, s-a impus taxarea cu 45% a contribuţiilor financiare străine acordate unui ONG iar Legea Transparenţei cere tuturor onegeurilor să declare la Registrul Asociaţiilor sursele şi sumele de bani străini. Score: 0,27
Ponta: „Congresul PSD va desemna doar candidatul la Preşedinţie, nu şi pe cel pentru funcţia de premier” Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Suceava, că la Congresul PSD unde va fi stabilit candidatul la Preşedinţie al partidului nu va fi desemnat și candidatul pentru funcţia de premier. Score: 0,85
El Greco, între cer şi pământ, la 400 de ani de la moartea sa Acolo, de-a lungul râului Tajo, cu malurile sale galbene acoperite de plopi, s-a stabilit, în 1577, după o escală în Italia, pictorul cretan El Greco (1541-1614). Score: 0,26
Ratingul de ţară al României, îmbunătăţit În plus, consolidarea fiscală şi stabilitatea sectorului financiar sunt în continuare pe drumul cel bun”, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară, citat de Mediafax. Score: 0,27
Lavrov: Criza din Ucraina îşi are originile în summitul NATO de la Bucureşti Actuala criza ucraineană îşi are originile în summitul NATO de la Bucureşti, desfăşurat în 2008, când s-a stabilit că Ucraina şi Georgia vor deveni membre ale Alianţei Nord-Atlantice, afirmă, într-un interviu acordat Bloomberg TV, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, conform Mediafax. Score: 0,28
Protest al sindicaliştilor de la Metrou: „Rușine să vă fie!” Astfel, cu privire la creșterile salariale convenite prin CCM, aplicarea efectivă se va realiza după aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății pe anul 2014, în condițiile stabilite de prevederile legale în vigoare. Score: 0,27
Zeci de bărbaţi au primit înştiinţări prin care sunt rugaţi să se prezinte la unităţile militare Armata României este în măsură să-și îndeplinească îndatoririle stabilite prin Constituție, pentru asigurarea securității naționale și îndeplinirea obligațiilor internaționale asumate de România în plan militar", se mai susținea în comunicatul citat. Score: 0,27
De la jazz la clasic şi rock Violonistul Florin Niculescu se va afla alături de “Orchestra Română de Tineret”, împreună cu un combo de jazz compus din muzicieni cu care violonistul român, stabilit în Franţa, a concertat cu succes în toată lumea: Peter Beets la pian, Hugo Lippi la chitară, Darryl Hall la contrabas şi Bruno Ziarelli la tobe. Score: 0,26
Mănescu: Ministrul Sova nu ştie ce a preluat când a venit la minister …cel puţin ciudat că ministrul Şova nu ştie ce a preluat atunci când a venit la minister, în momentul respectiv procedura de punere a garanţiei la dispoziţia DIICOT era stabilită – pentru că stabilisem cu DIICOT, în urma corespondenţei purtate între juridic şi DIICOT s-a convenit modalitatea de punere la dispoziţia DIICOT a scrisorii… Score: 0,27
Mirabela Dauer: Mădălina Manole nu a dus furadanul la gură. Ea era împlinită sufletește Cântăreața Mirabela Dauer, care era prietenă cu Mădălina Manole, susține că aceasta nu s-a sinucis, așa cum au stabilit anchetatorii. Score: 0,27
Ce nu poate controla Putin Reacţia Kremlinului la aceste referendumuri a fost ambiguă, spunând că Moscova “respectă voinţa populaţiei din Doneţk si Lugansk”, în timp ce a cerut ca ceea ce va urma să fie stabilit prin dialog între guvernul de la Kiev şi separatişti. Score: 0,27
Invitaţie la lectură A stabilit recorduri de viteză pe mai multe trasee montane din întreaga lume, inclusiv în Kilimanjaro, cel mai înalt vârf din Africa. Score: 0,26
Dinamo cere să intre în insolvenţă Acesta din urmă va întocmi tabelul preliminar de creanţe până la un termen stabilit de Tribunalul Bucureşti. Score: 0,27
Percheziţii la Omniasig: Conducerea companiei, suspectată de implicare în falsificare de poliţe Prejudiciul nu a fost încă stabilit, însă se presupune că acesta se ridică la câteva milioane de euro. Score: 0,27
„Nu au putere la Bucureşti şi atunci bâjbâie. Noi intrăm în greva foamei dacă nu ne dau banii” Adică acum, nu după 6 iunie, când a fost stabilită privatizarea. Score: 0,27
Google pierde la Curtea Europeană de Justiţie Prin urmare, judecătorii au stabilit că Google devine un controlor de informatii care trebuie să aplice legislaţia europeană, în ţările în care şi-a deschis filiale ce se ocupă de zona publicitară şi vânzări. Score: 0,27
A fost stabilită data la care Republica Moldova va semna Acordul de asociere cu UE Not found: stabilit Score: 0,46
Statele Unite şi UE reacţionează la declaraţiile lui Rogozin Moldova, și de asemenea, Consiliul condamnă orice încercare de a ocoli, de a evita, de a înșela regimul de sancțiuni stabilit de UE", a afirmat Titus Corlățean. Score: 0,27
Basarabenii şi „căpşunarii” ne-au salvat de la dezastru Ce a votat „poporul” în ţară Televotingul din România a stabilit următoarea ierarhie: Ungaria Austria Olanda Armenia Grecia Suedia Elveţia Spania Norvegia Ucraina Germania Danemarca Slovenia Marea Britanie Belarus Rusia San Marino… Score: 0,26
Institutul de Protecţia Plantelor, reorganizat. O parte din teren, retrocedat în 2008 Prinţului Paul În proiectul de HG se precizează că patrimoniul institutului naţional stabilit pe baza situaţiilor financiare anuale la 31 decembrie 2013 este în valoare 88.523,714 mii lei, din care imobilizări corporale şi necorporale în valoare de 87.091,343 mii lei şi active circulante în valoare de 1.432,371 mii lei. Score: 0,27
Vladimir Putin „susţine” eforturile sale de mediere în criza ucraineană Foaia de drum a OSCE, elaborată în cursul săptămânii trecute, "anunţă o cale pragmatică privind trecerea de la o logică a escaladării la o logică a cooperării şi consolidării stabilităţii pe teren", a adăugat OSCE. Score: 0,27