Bogdan Chirițoiu, numai lapte, fără miere. Dar producătorii? Dacă am fi avut ocazia să transmitem, în cadru oficial, toate aceste îngrijorări și propunerile aferente, poate că acum producătorii de lapte nu ar mai fi fost în situația să primească aceste lovituri pe la spate, care să pună în pericol viitorul fermelor lor". Score: 0,27
Masterclass pentru bursierii Fundației Regale Margareta Programul național Tinere Talente este susținut de parteneri și sponsori, dar și prin donații realizate prin SMS la 8864 cu textul ARTĂ, prin care publicul poate dona 4 Euro lunar, susținând astfel bursele pentru tinerii talentați, pentru viitorul artistic al României. Score: 0,27
Discursul lui Putin la paradă, integral Securitatea țării depinde de tine astăzi, viitorul statalității noastre și poporul nostru depinde de tine. Score: 0,27
Spovedania fugarului achitat – „De ce am plecat?” Aşa că e un moment important şi un moment fericit pentru noi, că este aici cu noi şi construim viitorul împreună ", a declarat primarul Antal Arpad. Score: 0,27
Avertisment pentru guvernanți: Condamnările României la CEDO vor exploda Deficitul acut de personal medical (medici, asistenți medicali, infirmieri etc.) în viitorul apropiat, vor avea efect negativ asupra asigurării „dreptului la asistență medicală, tratament și îngrijiri" al deținuților, actul medical fiind direct… Score: 0,27
Enervant (8) Care și el a conchis că viitorul lui Romulus va fi într-un loc izo-lat, într-o stațiune meteorologică de pe vreun pisc de munte sau în postura unui isihast. Score: 0,27
Turcia, între Europa, kurzi și alegerile generale Pe 14 mai, alegătorii turci sunt chemați să participe la alegerile generale în care este în joc viitorul actualului președinte, Recep Erdogan. … Pe 14 mai, alegătorii turci sunt chemați să participe la alegerile generale în care este în joc viitorul actualului președinte, Recep Erdogan. Score: 0,85
Supraimpozitarea și impozitul progresiv, două teme false de dezbatere În al doilea rând, adaugă acesta, impozitarea progresivă nu poate fi introdusă în viitorul apropiat fără o reformă solidă a administrației fiscale care, în condițiile actuale, nu este pregătită să gestioneze milioane de declarații și nici fără un studiu care să indice variantele optime de impozitare pentru economia locală. Score: 0,27
Sondaj Avangarde: Românii și unirea cu Republica Moldova …în viitor", iar 31% ar vota "pentru" la un eventual referendum pentru unire, relevă sondajul de opinie "Sentimentul unionist în România; anticipând viitorul" dat publicităţii, joi, de Avangarde. Score: 0,28
Lucian Bode, când îi țâțâie fundul ministerial! Astfel, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, secretar general al PNL, a afirmat că partidul din care face parte "este capabil să de viitorul preşedintele al României" şi, în momentul de faţă, preşedintele PNL este "opţiune" pentru candidatura la funcţia supremă în stat. Score: 0,28
Ciucă, mulțumit de Mugur Isărescu În prezent, OCDE îşi concentrează eforturile pentru dezvoltarea unor politici în domenii definitorii pentru economia viitorului, precum: transformarea digitală, tranziţia verde, inteligenţa artificială sau protecţia datelor, domenii care sunt de foarte mare interes şi pentru companiile… Score: 0,27
Șapte Ani Apocaliptici (10) Scuipă în ceafa capitalismului şi proroceşte societatea viitorului. Score: 0,27
Lista din capul lui Rareș Bogdan pentru viitorul Guvern Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a vorbit duminică, la Antena 3, despre momentul rotativei, arătând ce liderii PNL ar putea să facă parte din viitorul Guvern. Score: 0,76
Șapte Ani Apocaliptici (7) – SF Politic Cine și-ar fi închipuit că totul o va lua razna, că prezentul, trecutul și viitorul se vor amesteca în bătaia valurilor?! Score: 0,27
Cota unică a murit demult. E momentul să facem pasul spre Europa Mai ales dacă puținii bani sunt folosiți la înarmare – de data asta justificat, că, de, avem război și nici viitorul nu arată bine, trebuie să avem o apărare performantă. Score: 0,27
Misterul avionului care se-ncăpățânează să se întoarcă Și nici nu sunt semne că va fi elucidată în viitorul prea apropiat. Score: 0,27
Ciucă, noi declarații despre rotativă, supraimpozitare și comasarea alegerilor Întrebat despre numirile în ministere în viitorul guvern, acesta s-a arătat convins că, în urma analizei, vor fi găsiţi în PNL oameni pentru numirea în portofolii. … quot;În viitorul guvern, în baza analizei la nivelul partidului, vom veni cu nominalizările pentru fiecare post în parte. Score: 0,28
Schengen – „mai este încă o cale lungă” „Mai este încă o cale lungă” sună ca un avertisment nu numai pentru accederea noastră în Schengen, ci și pentru viitorul României. Score: 0,27
”Brusc, America pare un stat cu partid unic” Viitorul material al lui Tucker Carslon este asigurat – este un capital de imagine pentru multe think-tank-uri și ONG-uri conservatoare. … Iar subiectele cu adevărat importante, cele care ne vor defini viitorul, nu sunt supuse niciunei dezbateri. Score: 0,28
Despre long Covid și microtrombi la Compas cu Radu Golban Veți mai afla și care este viitorul vaccinurilor prin producerea de anticorpi proveniți din lumea vegetală, precum și care sunt asemănările dintre patologia EL din 1919, encefalită epidemică (NONA) și COVID-19. Score: 0,27
Cea mai de succes invitație la fraudă din toate timpurile …vârstă de 44 de ani, a văzut cum fiica eu este preocupata de situația din lume în ultimii ani… Temerile fiicei datorate crizei climatice i-au afectat viziunea asupra viitorului… Este apatică și nu vrea să mai învețe, pentru că nu vede ce rost are asta din moment ce lumea se va sfârși oricum, spune Goodenough. Score: 0,27
Șapte Ani Apocaliptici (3) – SF Politic Vede viitorul, zice Adrian Păunescu. … Cum e viitorul? Score: 0,28
Finanţele au propus majorarea tichetelor de masă: 35 sau 40 În urma discuţiilor, premierul Nicolae Ciucă a dispus ca, până pe 15 mai, Consiliul de Dialog Social de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale să agreeze formula finală pentru viitorul cadru normativ. Score: 0,27
Știați că violina de aluminiu a fost inventată la Orăștie? Absolvent al Colegiului Reformat Kún din Orăștie, viitorul lutier învățat să facă viori luând lecții particulare, apoi s-a perfecționat la Viena ca mai apoi să se stabilească la Orăștie, în casa părintească. Score: 0,27
JURNALUL PANDEMIC (18) Ce rost are să țină banii în casă sau la băncile care oferă cu generozitate dobânzi de 1,52%, când ai posibilitatea de a profita pe loc de ofertele uluitoare din partea științei, care s-a dezvoltat atât de mult, aducând viitorul cel mai fantastic în prezent? Score: 0,27