Mediocrul scriitor? Oh, da! De trei ori, da! Acolo îl găsești! La PSD! La PNL! La AUR! la PDL! La UNPR, La UDMR, la PSM! La PC! La APR! La PNG! La PIN! Mediocrul, plagiatorul, scriitorul mediocru, gata de orice parșivenie politică, nu mă crede când îi spun că eu manevrez de ani și întreaga politică românească în scopuri secrete, bineînțeles, galactice fără de îndoială. Și-n toți acești Șapte Ani Apocaliptici, din 2016 încoace, am dovedit-o pe deplin! Ah, scriitorul mediocru! El e!
Dar scriitorul mediocru pare să fie inanimat, îmi zic, căutând pe un peron de gară urmele lăsate de Orient Expres și eventual de nebunul de Vogoride. Un muc de țigară, un pahar de cafea. Și îmi zicx, în mintea mea vălurit de tot felul. Inanimarea scriitorului SF este cheia lumilor pornite, aparent, înşelător şi triumfal să descrie adevăratul sens al lucrurilor. Inocent sau ignorant, scriitorul SF inanimat și mediocru produce şi secretă ficţionale scurte sau lungi cu sârg şi cu aroganţă anunţând apocalipsele şi aşteptând din pricina asta recunoaşterea publică şi gloria. El nu se angajează în războaie.
El e scriitor respectabil sau damnat pentru că doar scrie! Bulversează cititorimea cu alese ficţiuni pe care le reclamă ca fiind exemplare dar nu crede o iotă din miracolul universului plin de universuri. Inanimatul nu are habar că lucrurile chiar sunt. El este sclavul de lux al suficienţei. Al cârdășiei politice! El anunţă. El vesteşte. El are ceva cu lumea. Dar nu e insurgent. Nu e scormonitor. Nu se dăruieşte luptei. Hoinăreşte prin lumile cenacliere sau vânzoleşte editurile sporind maculatura lumii şi fălindu-se prosteşte cu ce mai sintagme produce pe bandă rulantă. El e mintosul de serviciu al naţiunii. Altminteri, fiinţă nevolnică!
Fiinţă banală. Aruncat întâmplător în cârca gloriei de o pală de vânt, de o ambuscadă literară provincială sau de un ordin cu subînţeles sosit de la centru prin emisari şi slugi. Inanimatul idiotizează regimul imaginar, îl perverteşte dar nu crede în extratereştri, nu crede în războaiele cuantice, nu are habar că războiul s-ar putea interesa de el. Păşeşte triumfal către nimicul existenţei sale şi bombardează lumea cu cărţi. Cartea perversă, analiză politică ticăloasă, sumețeala trufață, aroganța patriotardă, da! E suprema lui secreţie! Cartea mediocră e neodihna scriitorului SF mincinos şi pervers nu ameţitoarele profunzimi ale universului plin de universuri. La cenaclu, îngâmfat. La eurocoane, important. Inanimatul e însă formă goală. La partid. La orice partid. Cuvântând în Parlament. Vizibil. Îl vezi de la o poştă, îl simţi după ficţionalul lui tembel şi idiot, îl ai în mână.
Nu te duce cu zăhărelul. Dar nici nu se bagă! Asta îl chinuie pe el, să nu se bage! Stă şi cască gura la războaiele lumilor şi tremură ca gelatina să nu care cumva să nu-l publice vreun editor, ceva. Dacă nu, umblă după sponsori, inanimatul, să ne bombardeze cu vicleşug, să stâlcească auzul, ochiul cu săracele sale metafore de-un ban. Altminteri, nu se bagă inanimatul. Uneori, scapă. Se prelinge unsuros prin ochiurile năvodului existenţial. Păcăleşte lumea. Păcăleşte gloria. Păcăleşte cititorimea. Să fie citit! Cuvântul de ordine. Să nu care cumva să nu-i apară fiţuicile ficţionale, copiuţele. Fură de la clasici, fură de la americani, îi copie pe ruşi, se bate pe burtă cu japonezii. Dar nu crede! Nu crede o iotă! Nu se întovărăşeşte el cu haosul, cu hazardul, cu versetele cuantice.
A, e citit, vezi bine, inanimatul! Dacă-l asculţi, te face praf! Mintos, citit, cu verb. Tâmpitul! Războinicii imaginarului îl simt de la o poştă. Pentru că, da, există! Este ceva! Se întâmplă ceva în genune! Se zvârcoleşte universul plin de universuri, realitatea e trucată. Dar cărţile inanimatului? Nu spun ele acelaşi lucru? Nu vorbesc ele despre realitatea virtuală? Nu vorbesc ele despre roboţi şi despre războaie stelare? Nu vorbesc ele despre apocalipsele omenirii cu vioiciune? Vioiciunea inanimatului pare suspectă. Îţi zice, vezi la pagina aia că acolo e chichirezul, acolo e ca lumea, e scena aia cu cipurile, cu biţii, cu revoltele digitale, cu cyborgii şi cu space opera! Da, inanimatul e bine pus la punct cu recuzita. Dar el însuşi e recuzită!
Inanimatul e recuzită pentru săriţii de pe fix, pentru naivi, pentru midinete leşinate după experimente sexuale extraterestre, inanimatul e recuzită pentru omul politic şi pentru curvăsăreala politică, e bun pentru orice. Asta e inanimatul, obiect de inventar al puterii. Puterea se serveşte de el, îl ocheşte o vreme, îl curtează sau îl manipulează de la distanţă. Inanimatul inocent m-ar scuipa în ochi! El nu e insurgent! El trăieşte într-o lume a lui, în spaţii înalte. Îşi umple spaţiul cu referinţe auguste şi cu lume bolnavă. E un evazionist. El desfide lumea. E cineva. El e diferenţa. E altfel decât toţi. Inanimatul parşiv se lipeşte de editor ca o mină submarină. Se lipeşte de mai marii zilei. Îi linge pe mână. Se gudură, parşivul! Asta îl chinuie pe el, cum să se gudure mai bine pe lângă stăpân. Să fie membru al uniunii contabile, să intre la socoteală. Să fie cuprins în dicţionare.
Să stea în topuri. Să fie remarcat. Să fie numit. Evazionistul se mândreşte, are aplomb. El nu are nici în clin nici în mânecă. El nu are treabă cu dictaturile. El nu e comunist dar nici capitalist. Înjură vârtos comunismul dar stă la loc călduţ. Scuipă în ceafa capitalismului şi proroceşte societatea viitorului. Construcţie bolnavă sau triumfală. Atenţie, camarazi! Inanimatul zice. Inanimatul nu crede în nimic. Regimul cuantic e o gogoriţă pentru el iar el nu este o construcţie enciclopedică. Nu e interesat să pătrundă în corpul realului, să penetreze norma şi dogma. Inanimatul SF e teluric. E pragmatic sau aerian. E o construcţie monstruoasă a lumii, un făcător. Făcătorii se duc în neant fiind consumaţi de combustia universului plin de universuri. Inanimatul se joacă cu nemurirea şi curtează moartea. Nici nu are şi nici nu e produsul unui miracol.
E stângist sau dreptist după vremuri. E cu ruşii sau cu americanii sau e naţionalist. A patra cale nu există pentru el. Să mâzgălească hârtia, să burduşească internetul cu ficţionalul său de-un ban găurit. Dar nu e paranormal. Nu e informaţie pură sau instrucţiune enciclopedică. Nici nu crede în ceea ce scrie! Cum să creadă dacă e simplu reflex la lectură, dacă e aşa, preocupaţiune duminicală şi vulgară, dacă e frondă sau revoltă mondenă, bună să impresioneze vardistul de la colţ de stradă, pe sergentul de la serviciul secretos sau pe guvernanta naţională sau pe masele largi populare fărâmiţate şi digitalizate, zice-se de mintoşii SF, inanimaţi. Inanimatul e gata să peroreze despre moartea cărţii şi despre victoria totală a digitalului, fură de la americani niţică recuzită SF şi puţin de la ruşi, se pupă cu francezii şi urlă în pustiu că ministeriala l-a uitat pe drumul integrării.
Dar inanimatul scriitor mediocru, gata de orice parșivenie politică, nu este integrat. Este alături. El zice că e fiinţă banală în sinea lui. Dar este un absent, un deja uitat al istoriei noastre năvalnice și nebune. Iar Vogoride, el? Se zvborșește la mine! Mă pârăște peste tot, la SIE! Acolo e fratele lui de cruce! La SRI! Acolo e fratele lui de cruce! La FSB! Acolo e fratele lui de cruce! La CIA! Acolo e fratele lui de cruce, na! Dar să vezi, vine Bobolina, nebuna și zice că ea mă crede. Ne preumblăm amândoi pe Calea Victoriei și ea zice, surprinsă, impresionantă, legănându-și silicoanele și învârtindu-și prin aerul sălciu, vuitonul-ei-de-argint, Bufnilă, eu te cred, te urmăresc de ani și ani, tu ești în inima ascunsă a manevrelor politice, tu îi ai la mână pe toți, tu îi animi într-un fel vrăjitoresc, aia mică, Firea, e opera ta, Forța Civică, dar ce zic eu, tu ai vestit apariția Partidului Poporului, tu o manevrezi pe madam Calomfirescu, tocmai ea, secretară-dactilografă pe la toate partidele politice parlamentare și neparlamentare, tu te ai pe bune cu portarii, cu femeile de serviciu, tu știi tot ce e în mintea lui CTP că doar i-ai dat de mîncare, ții minte, tu și numai tu, dar Băse, dar Stolo, dar Iohannis, dar Ponta, Drulă și el, Videanu, și ăștia mai noi, Cioloș, da, să știi că te cred pe cuvânt, te cred Bufnilă, te cred din toată inima mea și ne plimbărisim așa pe Calea Victoriei până când apare, de nu știu unde, chiar Jules Verne care strigă, Bufnilă, o să iei Premiul Nobel pentru Literatură în curând să moară ăla de invidie și de necaz, candidatul-național-de-la-editura-Humanitas, ha, ha, ha!
Marde derbedeu Jules Verne, și el mă crede, da dom’le Caragiale, numai matale faci pe niznaiul, te alinți, acum când Bufnilă pregătește să dea cea mai mare lovitură din Istoria Literaturii SF din toate timpurile!
cele 10 pagini pierdute ale Codexului Gigas
https://www.youtube.com/watch?v=xdV2d6_iaSw