Literaturile lumii în festivalurile franceze Directoarea manifestării, Maïthé Vallès-Bled, afirma că „Vocile vii ale Mediteranei” se doresc „un teritoriu al păcii, o punte între muzicile poetice”, în contextul marcat de criză şi de tranziţia politică din ţările arabe. Score: 0,34
Actualitate Urban Fair, primul târg care promovează cultura urbană Ştefan Ştiucă, solistul trupei, este una dintre vocile remarcabile ale muzicii noastre care va încânta pubicul cu piese din repertoriul internaţional. Score: 0,32
Actualitate Extern Obama pune presiune pe președintele islamist al Egiptului Este despre asigurarea că vocile egiptenilor sunt auzite și reprezentate de către guvern”, a afirmat Barack Obama care se află în Tanzania. Score: 0,33
Tismăneanu a primit 5.130 dolari de la ICR ca să-l facă de râs pe Cioran în SUA Cu ce s-a ales România din toată această acţiune este uşor de intuit: cu punerea la zid a unuia dintre cei mai mari scriitori ai săi şi cu imaginea unei ţări care a sprijinit totalitarismul prin vocile sale cele mai importante! Score: 0,30
Actualitate Editorial Liberalismul care ne scufundă social-democratic Una dintre vocile realmente liberale, Dinu Patriciu, personaj care ar fi putut interpreta adevărate partituri politice, a preferat să se retragă la obârşia comună, confirmând emblematic extracţia moral-politică a partidului. Score: 0,31
Actualitate Băsescu: România nu a declanşat nicio procedură diplomatică pentru funcţia de secretar general NATO Insa mult mai multe sunt vocile care, pe plan internațional de această dată, susțin că viitorul secretar general NATO va fi un politician turc. Score: 0,32
Victoria unui alergător de cursă lungă Cu alte cuvinte, americanii se pot arăta uneori mult mai interesaţi de marii poeţi români decât vocile critice, circumspecte şi complexate ale unor conaţionali ce-şi confundă umorile cu… judecăţile de valoare. Score: 0,30
Culoare şi muzică de Florii şi Sfintele Paşti Doar cu vocile lor nepământene şi surprinzătoarele sunete de beat-box. Score: 0,30
„Dreptate până la capăt” sau pâine pe masă până la prânz?! În „dreptatea” lor până la capăt, cele două capete politice, dreapta şi stânga, prin vocile de ventriloc ale lui Videanu şi Ponta, au ajuns să-şi arunce acuze reciproce privind jaful de la Hidroelectrica, realizat în reciprocitate colegială. Score: 0,31
Noi montări ale operei „Dialogul Carmelitelor” Serge Baudo, care, la vârsta de 85 de ani, a revenit în fosa orchestrei după o pauză de 12 ani, a obţinut toate elogiile, spre deosebire de Nader Abbassi, criticat pentru lipsa de coeziune a orchestrei, care a acoperit uneori vocile. Score: 0,31
Premiere, spectacole inedite, turnee internaţionale Având ca suport o partitură originală semnată de compozitorul irlandez Shaun Davey, creatorul suitei muzicale pentru „Vocile din Cimitirul Vesel”, producţia lui Silviu Purcărete reuneşte aspecte sociale şi culturale ale lumii din jurul nostru. Score: 0,30
Actualitate Extern Ministru german: UE fără Marea Britanie ar fi o catastrofă Politica Germaniei este acea de a nu sprijini vocile care îşi imaginează o UE fără Marea Britanie", a spus Schaeuble, invocând posibilele pagube pe care o astfel de ieşire le-ar avea asupra UE. Score: 0,32
Actualitate Ponta: Este nevoie de Ion Iliescu în PSD Premierul Victor Ponta, preşedinte PSD, a declarat, duminică seară, că liderul de onoare al partidului rămâne una dintre vocile care contează foarte mult pentru partid, subliniind că este nevoie de acesta în PSD. … Este una dintre vocile care contează foarte mult", a spus premierul. Score: 0,37
Actualitate Editorial Căderea în sus Vocile politicienilor se aud tot mai puţin, aproape deloc, pentru că sunt captivi propriilor interese. Score: 0,31
Alchimia seducţiei Cu o distribuţie ce reunea vocile cele mai prestigioase ale vremii, în care o regăsim şi pe Iulia Isaev. … Muzica rămâne pragul artistic esenţial, pentru vocile selectate în distribuţie. … Fanii ONB îşi dispută interpreţii şi compară vocile celor trei distribuţii. Score: 0,37
„Prefer să mor cu fruntea sus decât cu capul în noroiul Chevron-ului” Nu ne vom opri până când oamenii puşi de noi în funcţii nu ne vor auzi şi respecta vrerea şi vocile. Score: 0,31
O luxuriantă confruntare între iconografia Orientului şi fantasmele Occidentului Purtat de vocile povestirilor, de ritmurile “Nopţilor” care se succed unele după altele, vizitatorul are acces la toate visurile, la toate iluziile, la fanteziile şi himerele care au generat aceste milenare povestiri. Score: 0,30
„Este ca şi cum Comisia Europeană ar declara azi ilegală dezvăluirea jurnalistică în afacerea Watergate” Aştept cu nerăbdare să auzim vocile parlamentarilor europeni asupra unui subiect care denunţă un demers cu adevărat periculos din partea Comisiei Europene, demers care nu ar face altceva decât să dea satisfacţie acelor lideri autoritari din anumite state membre care abia aşteaptă să îngrădească libertatea presei. Score: 0,31
Augustin Buzura: „Azi, la noi, interesul pentru cătuşe este mult mai mare decât pentru carte” Vocile nopţii” (1980), “ Score: 0,32
„Azi, la noi, interesul pentru cătuşe este mult mai mare decât pentru carte” Vocile nopţii” (1980), “ … Gândindu-mă la psihanaliză, în multe dintre romanele dumneavoastră, „Vocile nopţii”, „ … Vocile nopţii” (1980), “ Score: 0,99
Teatrul ca un miracol …şi de febrilitate, actorii interpretându-şi rolurile cu promptitudine şi mobilitate a jocului, iar efectele tehnice fiind realizate „pe viu”, cu grija de a împleti sugestiv vocile şi intervenţiile sonore care alcătuiau aşa-numita „culisă acustică”… Noi vă propunem, la audiţia de la Ramada-Majestic, o altă montare a piesei “Ce ştia satul… Score: 0,30
Polifonia prozei lui Gogol În aceste solilocvii ale complexului de superioritate, muzica dublului interpretată de Alexander Bălănescu sugerează vocile interioare, îngemănata realitate a sensului şi asimboliei, amintindu-ne de cuvintele lui Nietzsche, care spunea că “umbra omului este vanitatea sa”. Score: 0,33
Băsescu blochează un demers al Guvernului în cazul aderării la spațiul Schengen Băsescu a declarat, joi, că o simplă solicitare de a intra în Schengen este "superfluu", spunând că înainte de a cere acest lucru pe toate vocile România trebuie să arate că a înţeles mesajele UE în privinţa… Score: 0,34
Voiculescu: „Eu cred că Băsescu nu va încheia al doilea mandat” Senatorul PC, a cărui familie deține Antena 3, a fost invitatul emisiunii "Vocile străzii", de la Realitatea TV.Dan Voiculescu a câştigat în urma alegerilor din 9 decembrie 2012 un mandat de senator în colegiu 8 din circumscripţia 42 Bucureşti și a depus jurământul de curând. Score: 0,30
O scrisoare pierdută şi opera postmodernă Vocile de femei absente dintr-o distribuţie eminamente masculină sunt înlocuite de tutelara prezenţă a unei muzici circumscrise seducţiei feminităţii pe toate meridianele, de la sonorităţile balcanice la defileurile alerte de Moulin Rouge. Score: 0,32
Sergiu Nicolaescu n-a dorit să fie incinerat! Nu puţine sunt vocile care susţin că incinerarea este dorită de soţia regizorului pentru a se şterge urmele ADN în cazul posibilei iviri a altor moştenitori ai averii lui Sergiu Nicolaescu. Score: 0,31