Victoria unui alergător de cursă lungă

Corespondenţă din New York de la Doina Uricariu

Antologia de poezii a lui Nichita Stănescu, tradusă în limba engleză de Sean Cotter, sub titlul „Wheel With a Single Spoke and other poems” (“Roata cu o singură spiţă”), a fost publicată la “Archipelago Books”.

Traducătorul poemelor a primit pe 3 mai 2013 prestigiosul premiu “Three Percent BTBA, Three Percent Best Translated Book Award for Poetry”. Această recunoaştere, importantă în lumea cărţilor traduse în America, exprimă de fapt şansa pe care o pot oferi literaturii române multiculturalismul şi multilingvismul profund al unei lumi care nu are obsesia spaţiilor minore şi nici prejudecata valorilor omologate de centre de referinţă ori limbi cu o arie vastă de circulaţie. Cu alte cuvinte, americanii se pot arăta uneori mult mai interesaţi de marii poeţi români decât vocile critice, circumspecte şi complexate ale unor conaţionali ce-şi confundă umorile cu… judecăţile de valoare. “Nimeni nu e profet în ţara lui!” Au învăţat lucrul acesta pe propria piele şi Caragiale, şi Eminescu, şi Brâncuşi, şi Nichita Stănescu, iar lista expulzărilor şi excomunicărilor e copleşitoare. Americanii sunt bieţii de ei tare “naivi”, dacă traduc poezia unor poeţi din alte ţări, tocmai ei, care au o poezie atât de mare, scrisă într-o limbă de circulaţie mondială! Ce-o fi cu ei că au ajuns să predea cursuri de traducere din toate limbile pământului şi să publice atâtea traduceri şi antologii de autor din literaturi, socotite, în stilul Mengele, ca nefiind atât de reprezentative pentru o rasă superioară… Acest fel de a te bucura şi interesa de Celălalt şi de a nu-l supune discriminărilor de meridian, vârstă, gabarit, priorităţi cronologice e o lecţie pe care ar trebui s-o învăţăm şi noi. Ca să nu mai judecăm valorile comparând mere cu pere.

În universităţile americane există laboratoare de traducere literară şi profesori universitari care se ocupă de arta de a traduce şi de a scrie, punând în valoare autori ce pot aparţine unor literaturi mai puţin cunoscute. Americanii nu şi-au pierdut entuziasmul faţă de tot acest Babel lingvistic şi de civilizaţii din care se hrănesc şi pe care le pun în valoare. În vreme ce naţiuni, care-şi pierd reperele, manifestă faţă de propria identitate aroganţa dezabuzării şi toxicitatea complexelor. Un asemenea exemplu de profesor universitar şi traducător important al literaturii române moderne şi contemporane este Prof. dr. Sean Cotter, care predă la “University of Texas” în Dallas, după ce şi-a luat licenţa la “Loyola University” din New Orleans, masteratul la “University of Texas at Dallas” şi doctoratul la “University of Michigan”. Editura “Archipelago Books” mi-a trimis de curând şi coperta volumului lui Mircea Cărtărescu, “Blinding. Left Wing”, volum în curs de apariţie la editura din Brooklyn al cărui traducător este acelaşi Sean Cotter, care a primit de la ICR un premiu pentru “Extraordinary Contribution to the Promotion of Romanian Literature through Translation”. Nu este singura recunoaştere. Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, academicianul Mihai Cimpoi, i-a acordat lui Sean Cotter “Premiul Uniunii” pentru remarcabila antologie a poeţilor basarabeni traduşi în engleză sub titlul, ales curajos şi îndreptăţit, de “Singular Destinies Contemporary Poets from Bessarabia”, publicată în anul 2003 la Chişinău, într-o colaborare cu alt traducător cunoscut al poeziei române, Adam J. Sorkin, şi Cristina Cârstea. Sean Cotter a mai tradus, în volume independente de autor, poezia Lilianei Ursu, editată sub titlul “Goldsmith Market” (Piaţa aurarilor) şi “Lightwall” (Zidul de lumină), scoasă de editura “Zephyr Press” în 2003 şi, respectiv 2009, la Boston. Ultima carte a poetei Liliana Ursu, traducătoarea Silviei Plath în limba română, a fost publicată în traducerea lui Cotter şi este câştigătoarea Premiului conferit de PEN, “PEN Southwest Book Award for Translation”. A fost de asemenea finalistă la “PEN USA Literary Award for Translation” în 2010 şi finalistă la acest premiu atât de râvnit pentru traducere, “Three Percent Best Translated Book Award for Poetry”, în 2010. Tot în 2003, Sean Cotter a mai publicat traducerea unui volum de poeme scrise de Nichita Danilov, “Second -Hand Souls :Selected Writtings”, care a apărut la Praga, la “Twisted Spoon Press”.

Vocaţia de traducător ideal al poeziei româneşti se împleteşte, în cazul profesorului Sean Cotter, cu numeroase studii ce analizează actul traducerii, contextele literare, strategii. Sunt importante studiile sale despre “Strategia de supravieţuire a lui Blaga în faţa colonizării sovietice” concretizată în traducerile poetului român din T.S. Eliot, un studio despre “The Sacramental Dada of T. S. Eliot”, studiul despre “Confesiunile lui Augustin” în contextul interferenţelor dintre creştinism şi tradiţiile pre-creştine, o cercetare cu privire la “Translation of War: Italian Futurism in Ezra Pound ‘s Cathay”, la care ne trimite şi Postfaţa antologiei…

Postfaţa antologiei “Wheel With a Single Spoke and other poems” demonstrează interesul lui Sean Cotter faţă de contextul în care s-a impus Nichita Stănescu şi exerciţiul critic comparativ, ce situează poezia lui Nichita Stănescu în marea paradigmă a literaturii de după război, în luptă cu proletcultismul şi presiunea cenzurii. Analiza pare a fi influenţată de exerciţiul lecturilor unor critici fără prea mare apetenţă la poezie care l-au simplificat pe Nichita prin comentarii mai de grabă de popularizare. Unele însă corecte, precum cele privind transluciditatea, haloul, nimburile iradiante din poezie. Interesantă este ideea de halou care împrejmuieşte viziunile poetului, un mare iubitor al paradoxurilor, logicii polivalente şi poate cel mai interesant poet modern prin reinventarea poeziei orale, dezvoltată ca o axiomă, ca o intersectare a punctelor de vedere, ca o naraţiune pe voci. Am dezvoltat în teza mea de doctorat “Lirismul paradoxal mai multe direcţii de lectură ale poeziei Necuvintelor”, creată ca o lume simultană într-o lume supra-simultană…Şi în acelaşi timp madrigalesc. Canonic. Traducerile lui Sean Cotter păstrează forţa mitologiilor lirice create sau recreate de Nichita Stănescu. Nu şi creativitatea lingvistică şi forţa anamorfozelor gramaticale. Hibridările dintre cuvinte şi… necuvinte. Antropomorfismul invadator în lucruri, regnuri şi cosmos. Energiile potenţiale din “Necuvinte”. Greu, imposibil de redat în engleză. Exemplul lui Nabokov, al lui Ezra Pound, ca inventatori şi creatori de limbă ar putea uneori ajuta.

Să păstrezi haloul ce înconjoară o nouă realitate şi “Necuvintele”

Imagine din expoziţie, semnată de Mircia Dumitrescu

Când am ales din mai multe versiuni în engleză, poeziile traduse de Sean Cotter pentru seara dedicată la ICR New York lui Nichita Stănescu, îmi doream din inimă sau intuiam probabil victoria antologiei sale la premiul “Three Percent BTBA” pentru poezie pe care îl merită cu prisosinţă acest admirabil mediator al literaturii române în spaţiul nord-american. Citisem traducerile din antologia Nichita Stănescu, şi descoperisem multe dezlegări fericite pentru “Noduri şi semne”/ “Knots and Signs” (1982), o tectonică bine aleasă în limba engleză pentru versiunea “Necuvintelor”/ “The Unwords” (1969), ingenioase rezolvări ale dificultăţilor de transpunere pe care poeziile din volumele “11 Elegii”/”11Elegies” (1966) şi “Dreptul la timp”/ “The Right to Time” (1965), “Alfa”/ “Alpha” (1967), “Oul şi sfera”/ “Egg and Sphere” (1967), “Laus Ptolemaei” (1968) le ridică la tot pasul. Mi s-a părut fericită transpunerea oralităţii, colocvialului şi postmodernismul inventat de Nichita “În dulcele stil clasic”, “Epica magna” (1978) şi corectă sublinierea legăturilor cu poezia sârbilor Vasko Popa şi Adam Puslovic. Această afinitate a fost marcată prin traducerea integrală a volumului “Belgradul în cinci prieteni”/”Belgrade in Five Friends”. În Postfaţa antologiei sale, Sean Cotter explică poezia lui Nichita şi impactul ei ca o reacţie la contextul proletcultist în care se naşte şi complicitatea dintre cititorii poetului şi lirismul paradoxal în care aceştia descoperă şi dezleagă semnificaţii obscure, acel impenetrabil menit să submineze o vigilenţă dictatorială. Pentru traducătorul american al lui Nichita Stănescu există o relaţie direct proporţională între dificultatea şi popularitatea poemelor care cultivă o nouă realitate a conceptelor, lumii fizice şi cunoaşterii de sine. Versurile eludează cenzura şi presiunea ideologică. Sunt rostite precum aserţiunile oracolului de la Delphi. Şi au repetitivitatea ecoului sau creează senzaţia de cuvinte rostite în timpul unei continue mărşăluiri. Aduc în poezie Abstractul. Suprarealismul, multiplicarea punctelor de vedere într-o lume priponită de contextul istoric şi ţinută în lanţ. Poetul e ca un soldat, rostirea e precum tocirea celor înţelese şi de neînţeles. Limbajul de lemn trebuie să fie smuls de pe soclu, zguduit, luat în răspăr. Iar poezia este refuzul oricărei înrolări…

Simfonismul punctelor de vedere

Doina Uricariu, Directoarea ICR New York. Foto Sorin Radu

“Măreţia frigului”/The Greatness of Cold, “Epica Magna”, “Opere imperfecte”/ImperfectWorks, “Oase plângând”/Crying Bones rostogolesc la tot pasul geneza lor reală şi imaginară, deopotrivă cosmică şi lingvistică, conceptuală şi emoţională, după o logică polivalentă, refractară interpretărilor unice şi cu atât mai mult imperativelor ideologice. Simfonismul punctelor de vedere e dirijat impecabil. Deşi perfecţiunea înseamnă structurare şi destructurare. Pentru poet, capodopera este un cub cu o latură sau o parte din el ştirbită. De aici ideea de “Opere imperfecte”. De aici existenţa “Necuvintelor”.

Traducerile lui Sean Cotter au darul de a cuprinde spectaculoasele hibridări din poezia lui Nichita Stănescu între abstract şi realismul genezelor macro- şi microscopice. Între concept şi senzorialitatea hipertrofiată şi multiplicată de un văz cu miriade de ochi, poezia lui Nichita Stănescu se lasă hrănită de un auz simfonic, spectaculos şi de un simţ olfactiv invadat de lumi simultane, cuibărite într-o lume supra-simultană. Simţul tactil acaparează suprafeţe şi esenţe printr-o şăgălnicie înfinită şi dese imersiuni în… geometrie şi fizica ondulatorie. Traducătorul lui Nichita Stănescu are în faţa lui un Salvador Dali al cuvintelor, trecut prin avangarda poeziei universale, care se joacă dezinvolt cu suprarealismul anatomiilor eului liric şi e bântuit de matematica lui Georg Cantor cu teoria numerelor transfinite şi a infinitului de infinituri. Celor nemulţumiţi că Nichita Stănescu nu le oferă cinismul şi derizoriul postmodernismului, le-am aminti cuvintele cu care David Hilbert îl apăra pe vizionarul matematician Georg Cantor de minorii lui detractori: ”No one shall expel us from the Paradise that Cantor has created”. “Nimeni nu ar trebui să ne alunge din Paradisul creat de Cantor”.

Coperta volumului Wheel with a Single Spoke and Other Poems

Premiul pentru cea mai bună traducere la secţiunea poezie încununează o reală vocaţie literară şi universitară, în cazul lui Sean Cotter, care s-a specializat în studiul traducerilor, modernismul internaţional şi literatura română.

Cred că mi-a povestit mai multe despre profesorul Cotter poeta Liliana Ursu, care a fost tradusă de el. Cartea ei publicată în engleză la Boston, acum un deceniu, “Goldsmith Market”, a fost un eveniment şi în ediţia în limba română. Cotter a tradus împreună cu o altă poetă a generaţiei ‘70, Ioana Ieronim, şi a fost implicat ca traducător într-o antologie îngrijită de Carmen Firan, amendată de critici pentru subiectivitatea selecţiei şi absenţa unor nume de valoare. Există sentimentul că poţi desfiinţa sau construi scări de valori prin omisiuni premeditate şi promovare aleatorie. Mi-amintesc, în schimb, cu plăcere de volumul “Singular Destinies: Contemporary Poets from Bessarabia”, o antologie remarcabilă, de un profesionalism fără cusur şi având un orizont axiologic indiscutabil.

Nichita Stănescu şi Cununa de Aur

Actorii Aaron Schroeder şi Keola Simpson, care au recitat din lirica lui Nichita Stănescu. Foto Sorin Radu

Palmaresul lui Sean Cotter se completează prin această dublă încununare a operei unui mare poet român din secolul XX, un adevărat spărgător de gheaţă al limbajului liric naţional şi mondial, cum s-a spus la decernarea marelui Premiu de la Festivalul internaţional “Serile de poezie de la Struga”, în 1982, când laureatul desemnat a fost Nichita Stănescu. Încoronarea poetului român a avut loc în catedrala Sfânta Sofia din Ohrid, care se află la 14 km de Struga. Am mers de-a lungul lacului Ohrid, cu apa lui transparentă de turcoaze ce adăposteşte în cutele de nisip şi sub pietre scoicile celebre născătoare de perle cât bobul de orez. Am intrat într-o biserică veche în stil bizantin despre care ni s-a spus că ar fi din secolul al XI-lea şi că ar fi sediul unui episcopat vlah care a funcţionat aici vreme de şapte secole, deşi puterile locale s-au schimbat de-a lungul timpului, generând fracturi şi interdicţii. Mi-am notat câteva nume de poeţi mari care au primit “Cununa de Aur”: Wyston Hugh Auden din America, Eugenio Montale din Italia, Pablo Neruda din Chile, Fazil Husnu Daglarca din Turcia, Eugene Guillevic din Franţa, Leopold Sedar Senghor din Senegal, Arthur Lundkvist din Suedia, Rafael Alberti din Spania, Miroslav Krleza din Iugoslavia, Hans Magnus Enzensberger din Germania, Blaje Koneski din Iugoslavia…

Nichita Stănescu şi-a rostit arta poetică la încoronare dedicând-o prozatorului D. R. Popescu. A vorbit despre faptul că oamenii de multă vreme nu mai vor să fie victorioşi şi să se cucerească unii pe alţii. “Nevoia noastră fundamentală este nevoia de timp. Principalul nostru drept este dreptul la timp”. A rostit aceste cuvinte pe 28 august 1982. A vorbit despre el care visează şi gândeşte în limba română şi a cărui încoronare adevereşte încă o dată “spiritualitatea plină de dor şi dumnezeiască a poporului român”. A vorbit despre miracolul poeziei şi diferenţa dintre miracolul naşterii şi meseria de… moaşă. Un an mai târziu am fost invitată de Nichita Stănescu la Struga, unde a venit însoţit de Dora Stănescu. El avea să transmită “Cununa” poetului laureat din India. În acelaşi an, 1983, Nichita Stănescu s-a stins scriind ultima lui poezie despre o ninsoare de îngeri peste poporul român. O poezie cutremurătoare, o Pre-Vestire.

Am ascultat acest poem la spectacolul de poezie şi muzică adus la ICR New York pentru a însoţi expoziţia cu fotografii Nichita Stănescu şi poemele traduse şi înrămate pe nişte panouri mari, dedicată lui Nichita Stănescu de graficianul Mircia Dumitrescu. Poeme traduse de Peter Jay şi… Deligiorgis. L-am invitat şi pe profesorul Sean Cotter să vină. Aş fi vrut să ne vorbească despre experienţa traducerii şi despre Nichita Stănscu în contextual marii poezii americane. Prin traducerile sale, profesorul Sean Cotter i-a dăruit marelui poet dreptul la timp, un timp văzut în spaţiu şi mărturisitor al valorii şi duratei.

Dreptul poeziei la timp

Actorul Zoltan Butuc. Foto Sorin Radu

Sean Cotter ne-a dăruit prin traducerea poeziei româneşti şi analizele sale de laborator cu studenţii ori studiile sale despre traducere dreptul la timpul poeziei şi reverberarea ei în alte spaţii unde pătrunde limba engleză. Antologia lui şi premiul important pentru traducere care o încununează conferă o nouă calitate a timpului şi spaţiului în care citim, recitim, cunoaştem şi recunoaştem semnele poeziei. E continuat astfel, în lumea modernă, îndemnul lui Socrate: “Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Maieutica. Arta moşirii adevărului, cunoaşterii, cuvintelor, necuvintelor, în dialogurile traducătorului cu Nichita Stănescu. Fiecare parte din aceste traduceri semnate de Sean Cotter e prilej de socratice îndeletniciri. Dacă luăm de pildă Poemul “Râsu’plânsu’ :

Pleoapă cu dinţi, cu lacrimă mânjită,/ Sare căzută în bucate,/ dovadă că nu pot trăi numai acum/sunt amintirile mele toate…Dovadă că nu pot vedea fără martori/ E copilăria, adolescenţa mea/ dublând nefiinţa acestei secunde/ cu nefiinţa ei de cândva.// Ah râsu’ plânsu’/ ah râsu’ plânsu’/ mă bufneşte când spun/secundei vechi putrezind în secunda/de-acum.// Ah râsu’ plânsu’/ ah râsu’ plânsu’/ În ochiul lucrurilor reci/şi-n dintele muşcător, ca şi sceptrul neinventaţilor regi.”.

Violoncelistul Adrian Naidin. Foto Sorin Radu

Să vedem cum sună în engleză poemul tradus care însoţeşte pe internet o pagină de prezentare a lui Sean Cotter, a activităţii lui de traducător. Profesorul asociat de la Universitatea din Texas face parte din “Center for Translations Studies”. A trăit în România ca “Fulbright-Hays scholar” şi voluntar pentru “Peace Corps”. Povesteşte puţin despre această experienţă în Postfaţa antologiei sale din poezia lui Nichita. Dedicaţia dintr-un poem a lui Nichita care l-a pus mai târziu pe gânduri pe Sean Cotter şi a funcţionat ca un declic ori saltul atletic al unei prietenii în spirit. Sean Cotter preda pe atunci la Liceul “Ioan Cuza” din Bucureşti, unde a lucrat vreme de doi ani şi un profesor care era coleg i-a dăruit un volum de poeme al lui Lucian Blaga care purta o dedicaţie din admirabilul poem al lui Nichita Stănescu despre sfâşietoarea şi bărbăteasca prietenie dintre Ghilgameş şi Enkidu: “Eu însumi şi după aceea” care s-ar traduce “My self/ and after that”. Sean Cotter a început să caute înţelesul acestei identităţi cu sine în “Marea” trecere, care ar trebui să-l obsedeze şi pe traducătorul unui mare poet. Trecerea de la miracolul naşterii poeziei la moşirea traducerii ei. Din această căutare s-a născut şi seria de a articole, eseuri şi studii despre traducere publicate de Sean Cotter în “Conjunctions”, “The Comparatist”, “Translation Review”, “22”, “România literară”. Pierderile la traducere sunt asumate şi, în acelaşi timp, sunt o provocare continuă. Ele apar încă din titlul “Laughs and Tears”, ceea ce nu acoperă semnificaţiile din râsu’-plânsu’.

Lasoul învingător

Din poemele lui Nichita Stănescu

Analiza traducerii a funcţionat ca un lasou învingător. Care vânează caii sălbateci pentru a fi domesticiţi. Cam aceasta e miza unei traduceri. Să apropie de cititori marea literatură a lumii indiferent de limba în care a fost scrisă. Sean Cotter aruncă bine lasoul. Chiar dacă se pierde sălbateca încordare şi uluitorul Pegas al necuvintelor, care este Nichita Stănescu. Antologia lui în limba engleză respiră aerul unei prietenii tensionate şi profunde între poetul român şi traducătorul lui în engleză. America se îmbogăţeşte prin eforturile traducătorilor ei din alte limbi şi consideră traducerea ca o lucrare vitală. Cât despre poetul Nichita Stănescu, judecata e liminară: “astounding and challenging poetry”. Antologia lui Sean Cotter “Wheel With a Single Spoke and other poems” (Roata cu o singură spiţă şi alte poeme) reprezintă o primă şi fundamentală întâlnire a Americii, lacome de cunoaştere şi valori, cu poezia lui Nichita Stănescu. Până şi alegerea acestui titlu pentru antologia în limba engleză ne arată o puternică empatie între poet şi traducătorul lui.

E un fel de a spune că această antologie, la cel mai înalt nivel premiată, e roata poeziei lui Nichita cu o singură spiţă. În stilul lucid şi smerit pe care doar un traducător de primă mână îl arborează. Cât de curând Sean Cotter va publica la “University Rochester Press” o carte despre traducerea literară intitulată “Literary Translation and the Idea of a Minor Romania”. Vom organiza un simpozion de două-trei zile şi o serie de întâlniri despre arta traducerilor din literatura română cu mai multe universităţi din America. Sean Cotter are experienţă, vocaţie şi viziune în acest domeniu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.