Semnalul de luptă dat de albanezi pentru meciul cu România

Este un meci decisiv pentru calificarea în optimile de finală ale Euro 2016….

De (I.R.)
Semnalul de luptă dat de albanezi pentru meciul cu România

Este un meci decisiv pentru calificarea în optimile de finală ale Euro 2016….

Selecţionerul albanezilor, italianul Gianni De Biasi, promite un joc ofensiv al elevilor săi în meciul cu România care are loc duminică, de la ora 22.00, la Lyon. Suntem obligaţi să atacăm din primul minut, spune acesta într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport.

UPDATE Sâmbătă, De Biasi a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Stade de Lyon, că echipa Albaniei trebuie să facă meciul perfect pentru a câştigat împotriva României, duminică, la EURO 2016.

”Le-am spus jucătorilor mei – dacă doriţi să continuăm trebuie să ne folosim de toate şansele, să fim foarte concentraţi în apărare, deoarece românii sunt foarte puternici la fazele fixe. Trebuie să facem meciul perfect pentru a câştiga”, a afirmat De Biasi.

”În acest turneu echipa Albaniei a făcut multe lucruri bune, dar a plătit micile erori comise. Am avut ocazii să înscriem, însă ne-a lipsit şansa şi experienţa. Încerc să motivez jucătorii şi să lucrăm asupra calităţii jocului nostru”, a adăugat tehnicianul italian.

Albania a fost învinsă în primele două partide de la EURO 2016 (0-1 cu Elveţia, 0-2 cu Franţa), în timp ce România a cedat în faţa Franţei (1-2) şi a remizat cu Elveţia (1-1).

”Nu aş schimba nimic din punctul de vedere al tacticii, faţă de meciurile de până acum. Am jucat foarte bine timp de o oră contra Elveţiei şi am avut trei şanse de a înscrie, am jucat cu determinare. Contra Franţei am avut foarte mari dificultăţi, cu o echipă de un nivel mult mai înalt. Cel mai bun moment al nostru a fost în prima repriză, când am şters bara. E o diferenţă foarte mică între o bară ştearsă şi un gol, dar acestea sunt erorile pe care le-am făcut”, a explicat De Biasi, citat de Digi Sport.

Selecţionerul Albaniei a fost întrebat ce ar schimba la meciul cu România faţă de partidele de până acum, dar răspunsul său a fost: ”Poate să marcăm un gol şi să nu primim, ceea ce ne-a lipsit până acum”.

”Am avut două prestaţii bune, dar trebuie să arătăm performanţă pe teren. Lumea a fost surprinsă de calitatea jocului nostru, dar cu un rezultat negativ nimeni nu se uită la modul de joc”, a dezvoltat ideea De Biasi.

De Biasi pentru cotidianul Gazzetta dello Sport: „Mi-ar ajunge dacă am putea rejuca primele 15 minute ale meciului cu Elveţia. Nu am existat, dar apoi, în 10 oameni, am făcut un meci foarte bun şi curajos. Am fi meritat egalul. Am făcut multe greşeli în faţa porţii şi nu ne-a fost acordat un penalty. Am două regrete legate de meciul cu Franţa, în care am fost excelenţi şi nu am oferit nimic unei naţionale pline de talent. În primul rând, aş fi vrut să fac alte schimbări şi să bag un atacant rapid, care să dea dureri de cap apărării lor şi să încercăm să câştigăm. În al doilea rând, Rami a dat centrarea vieţii la golul lui Griezmann. Dacă mai încearcă, în 9 din 10 cazuri, mingea ajunge în braţele portarului nostru.

Am fi putut avea două puncte şi am fi înfruntat România altfel. În schimb, suntem obligaţi să atacăm din primul minut. Au fost două înfrângeri dificil de digerat, dar atmosfera s-a schimbat după ce preşedintele federaţiei franceze a venit în cantonamentul nostru şi ne-a lăudat. România este misiunea noastră”.

Albania a pierdut cu Elveţia (0-1) şi cu Franţa (0-2), însă în ambele meciuri a lăsat o impresie foarte bună.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.