Inițiatorii petiției îndreptate împotriva eurodeputatei S.O.S. solicită și sesizarea organelor specializate.
Diana Șoșoacă, declarații șocante la o vizită de partid
Aflată într-o vizită politică în județul Teleorman, pentru a se întâlni cu reprezentanții S.O.S din acest județ, Diana Șoșoacă a făcut declarații controversate.
Ea a povestit cum a lovit la Paris două tinere de aproximativ 20 de ani care, spune eurodeputata, se sărutau pe stradă.
„Tre să fii imbecil să fii poponar sau lesbiană. Mă duceam la mama, la Paris, la spital… Și cu bagaje, cu ce aveam eu, geanta asta mare pe care o port cu mine, nu știu ce am în ea că are vreo 10 kile, mă și apăr când e nevoie. Văd două paparude, două puștoaice, de 19 – 20 de ani, taman în fața mea își băgau limba în gură una alteia. Și mă duc eu așa frumos, când trec pe lângă ele, pac! cu geanta direct în capul uneia. O dau și pe cealaltă direct în geam. Zic: «Excusez-moi». «Rien, rien», am trecut mai departe. Dar, nu le-a mai venit de c….ală după aia… Nu pot să mă abțin, mă scuzați. Nu e normal! Nu e de la Dumnezeu!”, a declarat lidera S.O.S. potrivit imaginilor din timpul vizitei pe care a efectuat-o în Teleorman.
Reacția Asociației VULGAR
Asociația VULGAR, organismul care a depus plângerea pe numele Dianei Șoșoacă la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, susține că gestul eurodeputatei reprezintă un „discurs al urii”.
Mai mult, inițiatorii petiției susțin că Șoșoacă lasă să se înțeleagă că prin gestul său „persoanele lesbiene pot fi pedepsite fizic pe stradă fără consecințe”, potrivit GenȘtiri.
Mai mult, reprezentanții ONG-ului susțin că „instigarea la violență nu poate fi ascunsă în spatele funcției”, mai arată sursa citată.
Petiția împotriva eurodeputatei S.O.S este susținută și de Asociația (H) Brașov, eQuiVox, Identity.Education, Cluj – Hilltop Org, MozaiQ LGBT, Queer Sisterhood, dar și de o coaliție formată din alte 17 asociații.
România, fără drepturi pentru persoanele LGBTQ+
Cazul readuce în atenția opiniei publice lipsa drepturilor pentru cuplurile formate din același sex privind recunoașterea lor juridică.
Un raport oficial al ILGA-Europe indică faptul că țara noastră ocupă ultimul loc la nivel european în privința protecției legale a persoanelor LGBTQ+.