VIDEO „Puciștii” din PNL au zece zile să-și retragă plângerile în instanță. În caz contrar, vor fi excluși din grupul parlamentar al liberalilor

„Cei care contestă acest drept principial de a face recomandări privind votul într-o problemă sau alta, care este o problemă fundamentală, au două posibilităţi: să retragă aceste procese sau mandatul dat conducerii acestor grupuri parlamentare este să nu mai facă parte din aceste grupuri”, a spus Ilie Bolojan.

VIDEO „Puciștii” din PNL au zece zile să-și retragă plângerile în instanță. În caz contrar, vor fi excluși din grupul parlamentar al liberalilor

Sursa FOTO: Facebook / Ilie Bolojan

„Cei care contestă acest drept principial de a face recomandări privind votul într-o problemă sau alta, care este o problemă fundamentală, au două posibilităţi: să retragă aceste procese sau mandatul dat conducerii acestor grupuri parlamentare este să nu mai facă parte din aceste grupuri”, a spus Ilie Bolojan.

Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal le-a acordat liderilor de grup din Parlament dreptul de a-i exclude pe liberalii care au contestat în instanță deciziile Congresului din 21 iunie. La rândul lor, „puciștii” care au încălcat deciziile partidului și au apelat la instanță pentru a bloca activitatea PNL au 10 zile pentru a-și retrage contestațiile.

„Cei care contestă acest drept principial de a face recomandări privind votul într-o problemă sau alta, care este o problemă fundamentală, au două posibilităţi: să retragă aceste procese sau mandatul dat conducerii acestor grupuri parlamentare este să nu mai facă parte din aceste grupuri. Este o chestiune de claritate, de decenţă şi de normalitate. Cât timp ești într-un grup politic și acel grup decide un anumit tip de vot, mi se pare de bun-simț să-ți respecți colegii și grupul. Dacă nu, poți să faci politică în altă parte, dar nu în interiorul acestui grup”, a declarat președintele PNL, Ilie Bolojan, luni, la Parlament.

„Puciștii” au contestat în justiție deciziile Congresului

Tribunalul Bucureşti a dispus, în iulie, suspendarea provizorie a tuturor hotărârilor adoptate de Partidul Naţional Liberal la Congresul Extraordinar din 21 iunie, inclusiv a noii conduceri şi a modificărilor statutare.

Aripa Veştea din PNL a depus la Tribunalul Ilfov o cerere de suspendare de urgenţă a Deciziilor BPN prin care s-au convocat Consiliul Naţional şi Congresul, arătând că scopul evident a fost de a modifica Statutul partidului şi de a elimina membrii şi aleşii cu opinie divergentă.

Aceştia au introdus şi o cerere de chemare în judecată împotriva Partidului Naţional Liberal şi a preşedintelui partidului, prin care solicită antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor şi obligarea acestora, în solidar, la plata de 250.000 lei daune morale de fiecare reclamant, respectiv 4.000.000 lei în total.

Tribunalul Ilfov a suspendat şi două decizii luate de Biroul Politic Naţional al PNL, când partidul şi-a stabilit poziţia privind Cabinetul Veştea.

Acţiunea a fost înregistrată atunci, de către Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prişcă, George Scarlat, Ionuţ Stroe, Mihail Veştea, Sebastian Rusu şi Eduard Mititelu.

Citește și:

Alina Gorghiu, reacție după ultimatumul lui Bolojan: „Mă consider victima unui șantaj. Nu voi ceda”| VIDEO

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.