Sfârșitul marilor dictatori se apropie cu pași repezi

Când într-o dimineaţă de vineri, din zidurile casei lui Balthazar au început să crească flori de portocal, Mama Filoni a reuşit pentru prima oară să zboare fără aripi, pur şi simplu îşi agita braţele, o făcea în mod uniform astfel că îi puturăm asemui zborul cu cel al unui pescăruş. Gargali, flaşnetarul, se oprise lângă chioşcul de ziare şi-i povestea lui Balbus o istorie hazlie întâmplată demult în Japonia. Hezal, frizerul-fără-foarfece, se aşezase pe un scăunel în faţa frizeriei sale şi privea încântat soarele nostru electric, Jari, lăptarul, îşi meşterea motocicleta fluierând un tangou şi nimic nu ne dădea de gândit asupra lucrurilor ciudate care aveau să urmeze. Apoi, de la o fereastră, ne strigă Damu, saxofonistul, era speriat de-a binelea şi obrajii i se umflaseră înroşiţi, părul îi era vâlvoi şi acesta fu primul semn al schimbării.
Am alergat cu toţii sus pe scări, înghesuindu-ne, plesnindu-ne în joacă pe spate, curioşi, flecari, înamoraţi de senzaţional. Saxofonul lui Damu cânta de unul singur şi se simţea foarte bine, Damu îşi trecea mâinile prin păr, nervos, pe jumătate uluit, dintr-odată muzicuţa lui Jari, lăptarul, începu un marş vesel, un pahar de bere scoase un clinchet cristalin, deşi nu-l atinsese nimeni, un etaj mai jos începu să răpăie o tobă, Gargali ne strigă din stradă că flaşneta lui cântă şi de una singură şi că toate lucrurile o luaseră razna şi asta numirăm noi plini de bucurie Marele Carnaval.

N-au întârziat să apară măştile, focurile de artificii, dansurile nebune, apoi începu să se vorbească despre o gaură neagră prin care ar fi venit ceva sau cineva, ciudat, frumos, hazliu, o mulţime de sunete fiinţe sonore, inteligente, vai, mi-am spus, ce prostie, am privit în jur, casele lor muzicale treceau printre noi, pantalonii mei îngânau un cântec din copilărie, gardurile, pantofii, automobilele, becurile, şi aşa mai departe, cântau, şuierau, râdeau, sonarienii păreau paşnici, plini de farmec şi foarte grăbiţi să ajungă în alt univers, s-au rostogolit mai departe duşi de ecoul primului sunet de după Big-Bang şi iată că eu însumi, chiar acum, ies din această maşină de scris şi voi pluti o vreme prin camere, apoi pe fereastra larg deschisă amestecându-mă cu zgomotele străzii … Noua Ordine Mondială a intrat în moarte clinică! Simpaticul domn Z.B. s-a păcălit un pic în scenariile sale geostrategie, domnul Truman a construit o eroare respectabilă, colonelul Sharun, necunoscut publicului larg, a dat-o-n bară, generalul Barâşkin, necunoscut publicului larg, a făcut un calcul marin greşit, Ocultele de Serviciu au deraiat în ridicol. Serviciile Secrete se acoperă de ridicol şi nu mai reuşesc să-şi regăsească identitatea. Generalii au ieşit la pensie, armatele rătăcesc în bumbăceli sângeroase, fără de noimă. Catastrofele Naturale Nasoale care stau pe după colţ vor împinge populaţiunile să se reorganizeze pe Naţiuni şi să lase dreak parteneriatele simandicoase şi arogante, piramidele cu ochi ochioşi, intrigile de cancelarie, holiudienele răzbeluri imagologice, bla, bla, bla. Kaplan ne trage de mânecă despre China, jobeniştii burselor trag lichiditatea-n garaj ca să se perpelească poporanu mondial, să moară de sete imobiliară, automobilistică sau perversatil-orgasmic, după caz. Guvernele, Partidele, Academiile sunt desuete, toate. Nu mai crede nimeni în ideologiile obosite, fie ele socialiste, fabianiste, bonjuriste, portocalii, roşii, galbene, albăstrii. E un Carnaval Mondial în care toată lumea dă din picioruşe dar în care nimeni nu mai râde curat. Rânjim cu toţii tremurând nasol de frică. Frica colcăie în maţele noastre şi mulţi dintre noi stăm deja cu degetu pe trăgaci! Atenţie la faza asta cu trăgaciu că vorbesc serios. Ritualurile Ocultelor de toate felurile nu mai au nici un haz chiar pentru membrii respectabili care au început să se îndoiască de construcţiile ficţionale despre Arhitecţi Suspuşi. Fiinţele de pe Planeta Pământ descoperă, cu toatele, val-vârtej, un adevăr cutremurător.