Există actualizări, îndeosebi la operă unde – strategie evidentă! – se procedează la o operaţie de chirurgie estetică pentru a „reîntineri” un text bătrân, cunoscut şi îndelung frecventat.
În asemenea cazuri, ceea ce deranjează e caracterul aleatoriu al opţiunii şi totodată evidenţa sa deliberată, explicită, programatică! Există însă şi actualizări pertinente, propice unei percepţii actuale graţie deplasării textului în timp şi spaţiu. Atunci, prezentul intră într-un dialog dialectic cu trecutul şi scena parvine la altoirea lor oferind publicului satisfacţia de a percepe, fără amputări excesive nici recuperări abuzive, pe ambii termeni. Sacrificiul unuia sau altuia nu poate produce decât frustrare sau decepţie. Câteva din marile reuşite ale scenei contemporane au propus, dimpotrivă, adevărate alianţe „impure” care tocmai de aceea captivează: noi suntem făcuţi din clipa de azi şi din amintirea de ieri. E ceea ce teatrul ne oferă în momentele sale de graţie. O asociere a prezentului ai căror martori suntem cu memoria ai cărei moştenitori suntem.
Neguţătorul din Veneţia al lui William Shakespeare l-am văzut prima oară în anii 90, când la Paris Ştefan Iordache, acompaniat de Alexa Visarion, recita monologurile regilor shakespearieni la teatrul Odéon, iar eu îl abandonam în seara finală pentru a mă duce la spectacolul semnat de Heiner Müller care-l plasa pe Shylock, evreul sfâşiat, în contextul capitalist al lui Deutsche Bank, noua putere întronizată după căderea comunismului. Actualizare violentă, dar de o forţă devastataore: lupta religioasă devenea aici o luptă financiară. Mai târziu, Peter Sellars, într-o versiune memorabilă, a operat o altă „conversiune” făcând din protagonistul semit un capitalist negru: de astă dată conflictul devenea rasial! Şi răspundea în mod explicit tensiunilor americane actuale! Alte spectacole au insistat pe „integrarea” diferenţei evreieşti ca o formă de apărare, ca o asumare a condiţiei de exclus a lui Shylock, redus la un ansamblu de stigmate stereotipe: în spectacolul lui Bernad Soble, el îşi punea o masca de evreu cu „nas coroiat”, în acela al lui Andrei Şerban îşi asuma tragic condiţia, iar în acela al lui Ilan Ronen, văzut la Cluj, în cealaltă ediţie a festivalului Interferenţe, pleca pe drumul exilului ca un „evreu rătăcitor” al timpurilor moderne. Splendoarea teatrului vine şi din jocul comparaţiilor între „acelaşi” text şi „diferenţa” răspunsurilor! E ceea ce am resimţit de astă dată la Cluj când asistam la Neguţatorul în versiunea lui Gabor Tompa şi Dragoş Buhagiar, cu Bogdan Zsolt în rolul protagonistului. O nouă ipoteză, puternică şi legitimă! Un Shylock plasat în templul finanţei, Wall Street!
Shakespeare îşi scrie textul considerat îndelung ca un text antisemit pentru a prezenta durerea disputelor între două grupuri antagonice, al căror conflict ireductibil este exacerbat de „târgul” între Shylock, bancherul evreu, şi Antonio, neguţătorul catolic: târg de viaţă şi de moarte, căci preţul datoriei cotractate de veneţianul „melancolic” – acesta-i „rolul” său, spune el – este o bucată de carne din jurul inimii. Printr-o strategie juridică, evreul va pierde procesul şi va fi totodată despuiat de bunurile sale şi mazilit din oraşul „antisemit” ! Înfrângere totală!
Spectacolul lui Tompa debutează printr-o serie de cântece evreieşti tradiţionale: pătrundem astfel într-o lume plasată sub semnul unei identităţi spirituale profund asumate. Lume arhaică, concentrată asupra ei înseşi, dar, apoi, brusc înlocuită de cea tehnologică şi glacială a Wall Street -ului. Acolo se fac tranzacţiile actuale, dar nu se uită vechile opoziţii de confesiune: specatcolul le îngemănează constant. Shylock domină acest regat al finanţei în timp ce Antonio e stăpân al mărilor. El apare ca un personaj frivol şi seducător, în timp ce Shylock se concentrează asupra lui însuşi şi a fetei sale, Jessica… două lumi care se înfruntă! Ireconciliabile!
Gabor Tompa şi Andras Visky, dramaturgul său, au optat, cu justeţe, pentru prezervarea textului cu valorile sale originale, refuzând modernizarea lui, cu mici excepţii privind sumele de bani şi moneda utilizată. Astfel cuvintele lui Shakespeare îşi păstrează forţa intactă şi se impun ca o materie poetică neafectată de „actualizarea” contextului. Cuvintele grele de sens vin de altundeva, iar decorul dintr-un prezent explicit, cu pereţi transparenţi şi ascensoare ce ritmează apariţiile personajelor dându-le adesea şi o dimensiune simbolică. Ascensor ce, dincolo de mobilitate, capătă aici sensul unui deus ex machina modern.
Spectacolul e şi o meditaţie despre dragoste. Dragostea sub variantele ei multiple şi diverse, dar de fiecare dată profund sincere, dăruire de sine fără precauţii nici subterfugii. Aici Antonio şi Bassanio, prietenul său, se iubesc în mod explicit, dar fără ca relaţia lor să afişeze o dimensiune sexuală flagrant agresivă… afectivitatea e dimensiunea prioritară. Apoi Bassanio va răspunde enigmelor impuse de tatăl Portiei şi o va lua în căsătorie… mariaj ce va produce o nebănuită tristeţe! Căci Portia, după ce îl va salva pe Antonio, prietenul ameninţat al soţului său, va descoperi relaţia ce-i leagă, fericirea lor confirmată de victoria pe care ea a obţinut-o. Portia, în judecător abil şi miniatural, a câştigat procesul, dar spectacolul ne-o arată însă resemnată având revelaţia legăturii dintre Antonio şi Bassanio: ea e decisă să-şi salveze căsătoria cu preţul unei relaţii în trei. Bassanio, soţul ei şi amantul lui Antonio, e un seducător fără criterii de sex! Şi astfel o iubire „triadică” se salvează! Ajutându-l pe Antonio şi dăruindu-se Portiei el satisface nevoia de iubire a celor doi: afecţiunea îl leagă de ei şi nimeni nu poate alege. Iubire intensă în mausoleul sentimentelor. Wall Street…
Shylock e aici un om rănit, care conform codurilor ce domnesc în lumea afacerilor exclude orice tranzacţie ce ar afecta datele contractului iniţial – înlocuirea „bucăţii de carne” cu o sumă de bani supraevaluată – căci el vrea să-şi răscumpere suferinţa, vrea să-i fie plătită excluderea, vrea – în spirit nicicum cristic – să se răzbune! Bogdan Zsolt evită orice retorică a urii, căci ea, aici, nu e decât consecinţa suferinţei resimţite de acest Shylock fără dimensiune de „protagonist”: el pare a fi un personaj de Kafka… dar nu supus, ci „nesupus”. Un K… diferit, dar un K… militant şi învins. Suferinţa îi va fi extremă după eşecul justiţiei traficate de Portia şi va supoarta atacurile fizice, degradante, ale acestor prieteni mediocri ai lui Antonio. Cât de mult l-am iubit atunci. Mai ales când în urma conflictului, el care s-a prezentat la proces cu capul acoperit de o pălărie neagră, îşi va pierde kipa şi, regăsind-o, călcată în picioare, şi-o va pune pe faţă, o secundă, ca o mască. Masca evreului martir!
La capătul acestui proces infamant, Shylock apare o ultimă dată în ascensorul luminat şi imobilizat în înălţime asemeni unui personaj nocturn şi atotputernic care, apoi, va cădea vertiginos pentru a dispărea printre noi, spectatorii, care am asistat la distrugerea lui. Martori vinovaţi!
În noaptea sălii, când Jessica, fiica lui Shylock care l-a părăsit e părăsită la rândul ei, pe scenă apar lumânări ca într-un vechi ritual evreiesc şi spectacolul, astfel, reface legătura cu începutul: Wall Street-ul e o paranteză şi ceea ce contează e această apartenenţă la identitatea originară. La Peter Sellars se aprindeau stele pe cer, aici se aprind candele.
Dacă Neguţătorul a fost repudiată ca piesă antisemită, spectacolul lui Tompa acuză, dimpotrivă, antisemitismul. Vinovaţii nu mai sunt aceiaşi şi noi, din sală, resimţim impactul dramatic a acestei mutaţii. De aceea, poate, când Bogdan Zsolt a trecut pe lângă mine, în sală, înfrângerea lui Shylock m-a tulburat până la lacrimi. Câtă suferinţă, câtă complexitate în acest spectacol ce deplasează accentul de la oroarea antisemită la repudierea antisemitismului !
Fotografii: Mihaela Marin
O piesa geniala a lui William Shakespeare,interzisa in SUA,puteti verifica!ca si „Oliver Twist”alta capodopera, a lui Charles Dickens interzisa din 1991 in SUA,patria libertatii:)))Din cauza de Shylock si Fagin,oy vah.lezeaza…