Dacă descinzi de pe altă planetă și vrei să-ți faci o primă idee despre AUR, iată ce găsești pe respectabilul site Wikipedia: partid antimaghiar, antioccidental, antiglobalist, eurosceptic, iredentist. Mai departe, când cauți sinonime pentru iredentist, găsești anexionist, șovin. Acuma, stând strâmb și judecând drept, a fi unionist, adică a milita pentru reunirea Basarabiei cu patria mamă, să însemne că ești iredentist? Pare o primă categorisire aiurea în tranvai. Mai curând urmărește să demonizeze, decât să caracterizeze.
Și celelate sunt cam la fel. Ce înseamnă antimaghiar? Că nu e de acord cu autonomia pe criterii etnice – Covasna, Harghita? Dar care partid e de acord, cu excepția UDMR? Asta înseamnă că tot spectrul de partide de la Bucureșri este antimaghiar?
Ce înseamnă antioccidental? Nu e un secret că AUR e partid suveranist. Care militează – ca și Fidesz din Ungaria, ca și Lege și Justiție din Polonia – pentru tipul de Europă a națiunilor și e contra tipului de Europă federalist-neo-marxistă, promovat de Macron și de gruparea Cosette, Julien, Clotilde-DST. A-ți păstra identitatea în diversitate înseamnă să fii anti-occidental? Vom vedea care va fi răspunsul electoral al românilor la această alternativă.
Eurosceptic? Când o vezi pe Ursula că s-a așezat cu fundul ei minuscul peste contractele cu Pfizer – nu știm ce a negociat, cât a negociat, de ce ne-a băgat pe gât atâtea doze fără să fi avut nevoie etc., când vezi că România a donat 2 milioane de doze (aprox. 30 milioane de euro din buzunarul prăpădiților de români) și a distrus aprox. un milion de doze expirate (aruncând, așadar, în total, pe apa Sâmbetei, 44 milioane de euro), ai tot dreptul să devii eurosceptic, nu? Mă întreb dacă dna Merkel știa. Normal că știa. Dar n-a mișcat un deget s-o oprească. Oare de ce? Când era ministru al Apărării în Germania, Ursula a avut același gen de probleme. Pur și simplu i-au dispărut niște convorbiri din telefon referitor la niște achiziții și procurorii n-au mai putut să le mai găsească! În contextul ăsta, poate că nu degeaba englezii au spălat putina. You don’t fool (that easy) the brits, do you?
Nu e, așadar, de mirare că etichetele peiorative, denigratoare urmăresc cu înverșunare acest partid, care supără pe mulți și mai ales o anumită persoană. În realitate, toate etichetele care i se lipesc au rolul de o ascunde, de a o masca pe una singură, dar suficientă – partid anti-iohannist. Or, astăzi în România, ai spus anti-iohannist, ți-ai dat foc la valiză. Întreg sistemul care s-a aliniat în spatele președintelui ca să-și mănânce în liniște pensiile și salariile babane, inclusiv publicațiile cumpărate, influencerii recrutați și televiziunile încartiruite s-au descoperit subit păstrători sacri ai corectitudinii politice și infierează derapările (și ele – prostești, nu-i vorbă) ale AUR.
Prin sufragiul popular masiv de care s-a bucurat și se bucură, AUR a șocat pe mulți, poate chiar și pe fondatorii lui, care s-au trezit deodată cu un ou de aur în brațe. Acum apare că nu prea știu ce se face cu el. Partidul e încă într-o logică hei-rupistă, cu declarații haotice, cu formulări pe genunchi, după ureche, necenzurate, nenuanțate, neexplicate. Nu așa se face politică profesionist. Conexiunea genuină pe care partidul o are cu poporul nu presupune nicidecum diletantism, amatorism, atmosferă de lucru înlocuită cu atmosfera tradițională de pe muntele Găina – ci presupune întocmirea la milimetru, de experți ai comunicării, a mesajelor care pleacă spre lume.
Toate astea nu trebuie să le spunem noi, din acest colț de pagină, ci trebuia să și le clarifice chiar AUR, dacă s-ar fi luat puțin mai în serios. Senzația este că grupul din vârful partidului nu știe în ce s-a băgat. Componenta visătoare e încă prea puternică. Bicefalitatea în politică nu funcționează. Mai devreme sau mai târziu – dar cel mai bine cât mai repede –, între Simion, Târziu și Lavric trebuie rezolvată. Cine-i șeful? Altfel se alimentează pe față coagularea de fracțiuni și scindarea. Poate că a venit vremea ca AUR să înțeleagă că a trecut faza emoțională (care își are și ea rolul ei pe lângă un popor care plânge des).
Poate cineva ar trebui să le spună că fiecare temă de interes specific pentru imaginea partidului trebuie discutată separat, așezat, cu specialiști, întoarsă pe toate fețele, evaluată față de impactul pe care poate să-l aibă și, apoi, odată bătută-n cuie, asumată de toți liderii partidului. Pentru că nu e suficient să lupți cu încercările de demonizare, după ce ele au fost lansate. Trebuie să le prevezi, să nu le dai ocazia. Trebuie să formulezi ab inizio răspunsul partidului de așa natură la tema în cauză încât să fie închisă, să nu mai poată să fie atacabilă, adică să nu mai fie o vulnerabilitate.
Dar dacă vii cu un președinte de onoare care consideră public că „Putin este un om care își iubește poporul” (ca și când asta îi absolvă fostului KGB-ist toate deciziile politice controversate) și, în plus, se face că nu știe, de exemplu, că Federația Rusă ne ține, în continuare, cele 94 de tone de aur ale tezaurului, ca și manuscrisele lui George Enescu, arestate la Moscova – asta pute de la o poștă nu a filo-rus cultural, ci a filo-Putin politic. Putin este un contra-mit în mentalul colectiv românesc majoritar. Prin urmare, intri în coliziune cu un contra-mit și n-ai cum să câștigi. Ești depunctat pe loc, iar acuzațiile dușamanilor politici, că AUR ar fi un partid „al rușilor”, capătă argument. Așadar, trebuie să ai mare grijă cum te exprimi față de relațiile cu Rusia, ce linie de comunicare adopți, ce cuvinte-cheie folosești. Și diplomatice, dar și clare pentru publicul românesc.
Când Simion spune: „Despre legionari și despre Holocaust, nu mă întrebați pe mine! Clarificați-vă cu cei care au făcut aceste declarații!”, dă iarăși cu bâta-n baltă. Asta e o probă clară de amatorism în politică. Mai rău e că nici nu vrea să învețe. În felul acesta, partidul se va duce de-a berbeleacul. Pentru că indiferent de votul intern, va fi strangulat în exterior pănă la sufocare. Și va expia. Va fi izolat până la aneantizare. Simion nu știe cu cine se pune.
Domnule Simion, în calitate de președinte, sunteți responsabil de TOT ce mișcă în acest partid. Nu puteți să vă băgați capul în nisip, se vede din tribune, domnule! Cu atât mai mult cu cât este vorba nu de portarul de la ghereta sediului, ci de ditamai președintele de onoare. Sunt câteva problematici față de care, dacă evitați răspunsul este la fel de rău ca și când ați răspunde greșit. Tăiați în carne vie, domnule Simion, dacă vreți să fiți lider de conștiință și lider de țară. Dacă nu, lăsați-vă de meserie!
Desigur, se pune problema dacă Georgescu a făcut respectivele declarații din prostie fudulă sau înadins, adică tocmit de forțele care au ordin să termine acest partid. Unii înclină spre ipoteza a doua, că gomosul membru al Clubului de la Roma – de care n-a auzit nimeni în afară de cei care l-au legendat astfel – ar fi fost sacrificat prin activare acum, din cauză că sondajele (cele pe bune) chiar arată o ascendență AUR semnificativă – care trebuie oprită cu orice preț. În ce mă privește, cred că deraierea lui Georgescu e cauzată mai curînd de vraiștea care domnește în organizarea acestui partid, în care fiecare pare că e pe cont propriu – și spune ce vrea și când vrea, fără să-i pese de consecințe, de imagine, de linia partidului – care, pe alocuri, nici măcar nu este formulată. Sacrificat sau nu, Georgescu este cert că s-a transformat într-o ghiulea care trage partidul la fund.
Simion nu trebuia să se încurce cu el de la început. Singura lui circumstanță atenuantă este șantajul (implict sau explicit – nu mai contează) la care probabil l-a supus Georgescu, în sensul că dacă nu i se dă un os mare de ros la AUR, înființează un alt partid naționalist care va fărâmița bazinul suveranist. Simion a și declarat, de altfel, că nu e nevoie să se înființeze noi partide, el are funcții pentru toată lumea, dându-ne astfel cheia acestei șarade. Cu toate acestea, existe limite peste care nu se poate trece. De îndată ce Călin Georgescu a insistat pe elucubrațiile „eroilor” Zelinski și Antonescu, Simion trebuia să-l debarce imediat, în direct și la o oră de vârf. N-ar trebui să facă nimeni confuzie între ceea ce se numește personaj tragic, strivit de istorie și de propriile alegeri greșite, și erou, care, în primul și în primul rând, are o mare dimensiune umană, incompatibilă cu trimiterea la moarte a altor semeni. Din contră, eroul se sacrifică el pentru ca alți semeni să nu moară. De aceea, fiecare oră care trece fără să se debaraseze de Georgescu se scade din timpul lui politic – al lui Simion, nu al lui Georgescu. De la Georgescu nu se mai scade nimic. Este oricum un cadavru politic.
Mai există oameni – și în țară, și chiar la Bruxelles – care să fie în stare să le spună partea noastră de adevăr partenerilor noștri europeni, pe limba lor, fără să lase privirea în jos.
Pentru că, oricât de paradoxal ar părea, aici am ajuns. Ne trebuie un om care să fie în stare să se uite în ochii partenerului de discuție – că e Franța, Germania, sau Statele Unite – și să fie în stare să spună – când e cazul, când interesele României sunt lezate sau minimalizate sau desconsiderate – NU. Atât. Aceasta este tușa esențială a portretului robot al noului președinte al țării. Să știe să spună NU. (V-aduceți aminte refrenul Pieței Universității, kilometrul zero al Libertății noastre? „Învățați să spuneți NU!”) Acesta trebuie să fie omul. Iar în subsidiar, să fie o persoană fără schelete în dulap, ale cărei dorințe, frustrări, nevoi de mărire să fie suficient de satisfăcute pentru a nu mai avea nevoie să fie supra-satisfăcute de interlocutorul din fața lui.
ha ha ha
lasi si fricosi! va tremura pantalonii pe voi si voi vreti sa faceti presa…