Drumul lui HALEP: „Acum trebuie să las capul în pământ”

Simona Halep captura WTA

Debut de an dificil pentru Simona Halep după o pauză îndelungă cauzată de problemele medicale.

După ce a fost eliminată încă de la primul meci la Sydney, Halep se află în fața primei mari provocări din acest an: Australian Open, unde a ajuns în finală la ediția trecută. Cu ce gânduri?

Jucătoarea româncă a declarat că este pregătită, dar este puţin diferit faţă de anul trecut când a avut 10-15 meciuri înainte, iar acum unul singur şi acela pierdut. „Mi-am asumat un risc stând acasă puţin mai mult. M-am odihnit pentru că m-am simţit extenuată după aceste turnee şi anul avut. Mi-a plăcut mult să stau acasă. Acum sunt pregătită pentru noul an, deşi sunt puţin în urmă cu totul, cu pregătire şi meciurile. Dar nu mă plâng. Totul a fost aşa cum mi-am dorit. Acum trebuie să las capul în pământ şi să muncesc”, a spus Simona sâmbătă dimineaţă, într-o conferinţă la Melbourne.

În ce privește alegerea unui nou antrenor, aceasta a afirmat: „Este greu pentru mine să schimb persoana cu care muncesc pentru că eu mă ataşez de oamenii din echipa mea. Nu pot schimba totul rapid. De fiecare dată când ai pe cineva în echipă, trebuie să dea 100 la sută. După cum am spus mereu la acest nivel este imposibil fără antrenor. Deci probabil în viitorul apropiat voi avea pe cineva. Dar pentru moment sunt doar eu”.

Simona Halep, 1 WTA, va juca cu estonianca Kaia Kanepi, locul 70 WTA, în manşa I a Australian Open, primul Grand Slam al anului.

Halep va juca în primul tur la Australian Open cu Kaia Kanepi, marţi, de la ora 10.00.

Kanepi este jucătoarea care a învins-o pe Halep anul trecut în primul tur al US Open, scor 6-2, 6-4.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

3 Comentarii

    • Scepticilor.Exista o zicere romaneasca : „o (singura) data vede nasul pasarica finei”.N-o fi tare Simona in privinta psiho. , dar cred ca stie si ea cum sa trateze debutul la AO.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.