Simona Halep a câştigat sfertul de finală de la Wimbledon împotriva jucătoarei germane Sabine Lisicki cu scorul de 6-4, 6-0.
Halep o va întâlni în semifinale pe canadiana Eugenie Bouchard, care a învins-o în sfertul de finală disputat în paralel pe germana Angelique Kerber, după un meci mai disputat, încheiat în două seturi: 6-2, 6-4. Bouchard este în acest moment pe locul 13 în clasamentul WTA.
Lisicki nu a reuşit decât un singur break în faţa lui Halep, la începutul primului set, când germana conducea cu 3-0. Din acel moment, Halep a fost de neoprit şi nu a mai cedat decât un singur game până la finalul meciului. Ulterior, Halep a declarat că meciul a fost mai greu decât a părut.
Halep a fost superioară la toate capitolele: primele servicii intrate, la fel ca şi cel de al doilea serviciu, cu un procentaj superior nemtoaicei. Halep a comis doar 11 greşeli neforţate, în timp ce Lisicki a comis 20.
Comentatorii de la BBC spun că este incredibil ce face Simona Halep, având în vedere că iarba este suprafața favorită a Sabinei Lisicki, finalistă la Wimbledon anul trecut. „Halep nici măcar nu dă semne că are nevoie să se gândească în ce mod să servească mingea. Pur și simplu lovește și câștigă.”