Sistemul energetic românesc are nevoie de stocare și flexibilitate, nu doar de mai multe panouri

Vara aceasta a arătat din nou unde este vulnerabil sistemul energetic românesc. Capacitățile regenerabile au crescut rapid. Soarele și vântul produc tot mai mult. În același timp, stocarea și flexibilitatea rămân în urmă. Când hidraulica scade din cauza debitului redus pe Dunăre, când temperaturile ridicate împing consumul în orele de vârf și când producția solară scade seara, sistemul simte presiunea. Importurile și rezervele tehnice trebuie să intervină. Nu este o criză de generare pe termen lung. Este o problemă de sincronizare între producție, consum și capacitatea de a muta energia în timp.

Consumul de energie electrică din România este estimat să crească modest în următorii ani. Potrivit datelor ANRE, consumul intern net ar urma să treacă de la nivelurile din jurul a 51-53 TWh din anii recenti către 56-58 TWh în 2028 și 61-63 TWh în 2033, pe un scenariu de referință legat de evoluția economică. Creșterea medie anuală se situează în jurul a 2%. Electrificarea transportului, a încălzirii și a unor procese industriale poate accelera cererea pe termen mai lung. Sistemul trebuie să fie pregătit nu doar pentru mai multă energie, ci pentru o energie care vine în valuri și trebuie absorbită, stocată și redistribuită.

Capacitățile instalate arată deja o schimbare de ritm. În 2026, Transelectrica a anunțat depășirea pragului de 2.500 MW de noi capacități de producție și stocare conectate la rețea. Din acestea, peste 1.300 MW sunt fotovoltaice, aproape 500 MW eoliene, iar stocarea a contribuit cu peste 660 MW. La începutul lunii august, sistemul dispunea de aproape 1.000 MW în instalații de stocare. Tendința este clară: solarul crește rapid, inclusiv prin prosumatori, iar bateriile încep să apară la scară utilă. Țintele pentru 2030 vorbesc despre mai multe gigawați de solar și eolian. Fără stocare și fără modernizarea rețelei, aceste gigawați riscă să producă surplus la prânz și deficit seara.

Un exemplu concret de proiect care răspunde acestei nevoi este centrala hibridă de la Ogrezeni, în județul Giurgiu. Proiectul combină 761 MWp solar cu o capacitate de stocare de 534 MW / 1.068 MWh. Investiția se ridică la aproximativ 460 de milioane de euro și este unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa. În faza de construcție sunt estimate circa 350 de locuri de muncă. Contractul EPC și o parte importantă a execuției și a materialelor vin din România. La final, producția anuală ar echivala consumul a aproximativ 684.000 de gospodării. Proiectul arată că se poate construi la scară mare, cu stocare integrată și cu impact local. Este important ca astfel de investiții să fie duse la capăt, fără întârzieri administrative inutile.

Provocările rămân. Rețeaua de transport și distribuție nu a ținut pasul cu viteza de dezvoltare a regenerabilelor. Congestia pe anumite noduri, procesele de racordare și necesitatea de consolidări de rețea apar constant. Cadrul legislativ s-a schimbat: de la 2026, alocarea de capacitate de rețea trece la un mecanism competitiv, nu pe principiul „primul venit, primul servit”. Schimbarea aduce mai multă disciplină, dar implementarea trebuie să fie predictibilă. Autorizările, avizele și termenele lungi pot bloca proiecte care altfel sunt gata de construcție. Fără flexibilitate reală – baterii, management al cererii, interconexiuni și rezerve – sistemul rămâne expus la orele de vârf și la condițiile meteorologice.

Soluțiile nu se limitează la noi centrale. Consumul inteligent contează. Contoarele inteligente, tarifele orare și răspunsul la cerere permit mutarea unei părți din consum spre orele cu surplus de energie regenerabilă. Prosumatorii care au baterii proprii reduc presiunea pe rețea. Pe piață, semnalele de preț trebuie să încurajeze stocarea și consumul flexibil. Modernizarea rețelei, digitalizarea și piețele de servicii de sistem sunt la fel de importante ca noile panouri.

Direcția este corectă. Regenerabilele cresc. Stocarea începe să scaleze. Proiecte precum Ogrezeni arată că investițiile private pot aduce atât capacitate, cât și flexibilitate, cu impact local. Efortul trebuie menținut. Completarea proiectelor începute, accelerarea racordărilor justificate, investițiile în rețea și dezvoltarea instrumentelor de flexibilitate vor decide dacă România transformă valul regenerabil într-un avantaj de securitate energetică sau dacă rămâne expusă la aceleași vulnerabilități de vară, an după an.