Snoop: Lege cu dedicație. 5 milioane de români riscă să piardă acțiunile din Marea Cuponiadă

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea pe 13 decembrie 2025.

Rareș Mereuță - senior editor
Snoop: Lege cu dedicație. 5 milioane de români riscă să piardă acțiunile din Marea Cuponiadă

Sursa: captură Snoop.ro

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea pe 13 decembrie 2025.

Un amendament votat în decembrie 2025 poate afecta cel puțin cinci milioane de români care dețin acțiuni primite în anii ’90, prin programul cunoscut drept „Marea Cuponiadă”, relatează Snoop.ro. În anumite condiții, o parte dintre aceste acțiuni ar putea dispărea, iar cei care nu fac demersuri în termen de trei ani riscă să piardă atât titlurile, cât și banii aferenți.

Legea, adoptată de Parlament și promulgată de președintele Nicușor Dan pe 13 decembrie 2025, a trecut aproape fără dezbatere publică pe tema acțiunilor din anii ’90. Printre cei care au votat proiectul s-au numărat lideri ai principalelor partide, inclusiv Sorin Grindeanu, George Simion și Kelemen Hunor, arată Snoop.ro.

De la „drept de proprietate” la „drept de creanță”

Miza modificării legislative este una tehnică, respectiv transformarea „dreptului de proprietate” asupra fracțiilor de acțiuni în „drept de creanță”.

Concret, atunci când o societate decide consolidarea valorii nominale – adică transformarea mai multor acțiuni mici într-una mai mare – investitorii care dețin puține titluri pot rămâne doar cu fracțiuni de acțiuni.

Înainte de modificare, aceste fracțiuni rămâneau în proprietatea persoanei, iar sumele aferente erau imprescriptibile.

După modificare, fracțiunea nu mai este considerată proprietate, ci doar un drept de a primi bani. Dacă suma nu este revendicată în termen de trei ani, dreptul se prescrie, iar banii rămân la dispoziția societății.

Cine sunt cei afectați

În anii ’90, milioane de români au primit cupoane care s-au transformat în acțiuni la fonduri de investiții și companii listate la bursă, inclusiv la Fondul Proprietatea sau la fostele SIF-uri, astăzi cunoscute drept Lion Capital, Evergent Investments, Transilvania Investments, Longshield Investment Group și Infinity Capital.

Potrivit informațiilor obținute de Snoop.ro din piață, fiecare astfel de fond are peste cinci milioane de acționari „dormanți” – persoane care nu au mai ridicat dividende, nu au vândut și nici nu au verificat deținerile. Pentru unele fonduri, acești acționari reprezintă peste 30% din capitalul social.

Mai mult, peste trei milioane dintre deținători sunt persoane născute înainte de 1950. Există o probabilitate ridicată ca o parte dintre ele să fi decedat, iar acțiunile să fi fost moștenite fără a fi incluse în masa succesorală.

Mecanismul pierderii banilor

Snoop.ro explică că dacă o persoană are 10 acțiuni cu valoarea nominală de 1 leu și dacă societatea decide o consolidare de tipul „20 la 1”, noua acțiune va avea valoarea de 20 de lei.

Cei care dețin doar 10 acțiuni nu ajung astfel la o acțiune întreagă, ci la o fracțiune. În baza noii legi, acea fracțiune devine creanță – adică un drept de a primi bani.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a avertizat Parlamentul că modificarea afectează protecția investitorilor și că sumele rezultate din compensarea fracțiunilor nu ar trebui să fie prescriptibile. Cu toate acestea, amendamentul a fost adoptat.

Amendament „venit din piață”

Potrivit documentelor obținute de Snoop, amendamentul a fost transmis prin e-mail către Comisia Economică din Camera Deputaților de către reprezentantul industriei fondurilor de investiții. Acesta a fost preluat și susținut de deputatul PSD Costel Dunavă, care a declarat că măsura „corectează o situație inegală” și că este în acord cu directivele europene.

Valoarea totală a acțiunilor din „Marea Cuponiadă” este considerată informație confidențială, însă surse din piață indică, pentru sursa citată, o miză de cel puțin 100 de milioane de euro.

CITEȘTE INTEGRAL ARTICOLUL PE SNOOP.RO

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.